Sari direct la conținut

Peste 2.000 de copii din București nu au prins anul acesta un loc la creșele de stat / Primăriile n-au construit mai nimic în ultimii 10 ani, iar presiunea pe părinți e uriașă acum

HotNews.ro
Peste 2.000 de copii din București nu au prins anul acesta un loc la 
creșele de stat / Primăriile n-au construit mai nimic în ultimii 10 ani, iar presiunea pe părinți e uriașă acum

Peste 2.000 de copii, cu vârsta sub 3 ani, din București, nu au prins anul acesta un loc la creșă. În majoritatea Sectoarelor nu s-a mai construit nicio creșă nouă în ultimii 10 ani deși cererea a crescut constant. Astfel, părinții care doresc/trebuie să se întoarcă la muncă sunt obligați să scoată din buzunar între 1.500- 3.000 de lei cât costă o creșă privată medie sau o bonă, asta deși plătesc taxe și impozite la stat.

Cele mai mari probleme sunt în Sectorul 6, unde pe listele de așteptare sunt 670 de copii, urmat de Sectorul 5, cu 560 de copii pe listele de așteptare și Sectorul 2 cu 468 de copii pe listele de așteptare. Cel mai bine stă Sectorul 3, unde reprezentanții Primăriei spun că anul acesta toții copiii au fost admiși dacă dosarele au fost complete.

Câte creșe de stat sunt în fiecare Sector și câți copii pe listele de așteptare

  • Sectorul 1

În Sectorul 1 sunt 5 creșe de stat. Acestea au o capacitate totală de 674 locuri, dintre care disponibile pentru acest an doar 306.

Situația detaliată este următoarea:

  • Centrul de zi ,,Vrancei” (str. Vrancea, nr. 9): capacitate totală 180 locuri și 60 locuri disponibile pentru luna septembrie 2022;
  • Centrul de zi ,,Sf. Andrei” (str. Cosmesti, nr. 15): capacitate totală 144 locuri şi 81 locuri disponibile pentru luna septembrie 2022;
  • Centrul de zi ,Jiului” (str. Pajurei, nr. 2C): capacitate totală 200 locuri și 81 locuri disponibile pentru luna septembrie 2022;
  • C.S.S. „Sf. Nicolae” (str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 74): capacitate totală 120 locuri 71 locuri disponibile pentru luna septembrie 2022;
  • Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată „Rodacie” (Bd. Mareşal Al. Averescu, nr. 17): capacitate totală 30 locuri şi 13 locuri disponibile pentru luna septembrie 2022;

După perioada de înscriere au rămmas pe listele de așteptare 233 de copii:

  • Centrul de zi ,,Vrancei” : 95 copii;
  • C.S.S. ,,Sf. Nicolae” : 87 copii;
  • Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată „Rodacie”: 51 copii.

Părinții copiilor de pe listele de așteptare pot opta pentru Centrul de zi ,,Sf. Andrei” unde au rămas libere 25 de locuri și Centrul de zi ,,Jiului”, unde au rămas libere 11 de locuri.

Am întrebat și câte creșe a construit Primăria Sectorului 1 în ultimul an și câte creșe are în plan să construiască.

”DGASPC sector 1 nu a deschis centre de zi tip creşă în perioada la care se face referire. DGASPC sector 1 nu are în plan să construiască şi să deschidă centre de zi tip creşă”, se arată în răspunsul transmis de instituție.

  • Sectorul 2

În Sectorul 2 sunt 6 creșe de stat, ce au în total 395 de locuri, iar pe listele de așteptare sunt 468 de copii, adică nu au prins loc anul acesta.

Detaliat, situația este următoarea:

  • Creșa „Ciobănașului” are 175 locuri. Pe lista de așteptare sunt 93 de copii.
  • Creșa „Sinaia” are 80 locuri. Pe lista de așteptare sunt 130 de copii.
  • Creșa „Teiul Doamnei” are 80 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 185 de copii.
  • Unitatea de Educație Timpurie „Reînvierii 1B” are 30 locuri. Pe lista de așteptare sunt 17 copii.
  • Unitatea de educație timpurie „Grădinița nr. 23” are 30 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 43 copii.
  • Unitatea de Educație Timpurie „Grădinița nr. 137” are 30 de locuri însă acestea nu se pun deoarece în prezent, activitatea este suspendată pentru lucrări de reabilitare.

Primăria are în plan să construiască încă două creșe.

”Am aplicat la Compania Națională de Investiții pentru construirea unei creșe de 110 locuri, pe strada Ion Vlad, în cartierul Pantelimon. Această creșă a intrat pe lista de obiective esențiale și este pe lista CNI, s-a semnat și contract de execuție. Vom avea cel mai probabil în 2023 o creșă nouă, de 110 locuri, în Pantelimon. Pe lângă această creșă am aplicat pe PNRR pentru o nouă creșă în zona Floreasca, în curtea liceului Rosetti, o creșă de 40 de locuri”, a explicat primarul Radu Mihaiu pentru HotNews.ro.

Acesta spune că va extinde 4 grădinițe, cu câte un corp pentru educație timpurie.

”Intenționăm să extindem la un număr de 4 grădinițe corpurile cu învățământ antepreșcolar. Cele care țintesc intervalul de vârstă 2-3 ani. Realitatea este că cea mai mare nevoie este pentru acest interval deoarece mamele pot sta acasă până la 2 ani, iar copii pot intra la grădiniță începând cu vârsta de 3 ani, deci avem acest interval neacoperit, iar familiile trebuie să se descurce. Cu fiecare ocazie pe care o avem încercăm să găsim soluții”, a mai spus primarul.

  • Sectorul 3

În Sectorul 3 sunt 6 creșe, cu o capacitate de 1.000 locuri, repartizate astfel:

  • Creșa Potcoava (Str. Pictor Gheorghe Tăttărescu nr.10) – 255 locuri ;
  • Creșa Titan Lunca Bradului (Aleea Lunca Bradului nr. 1A) – 155 locuri ;
  • Creșa Cerceluș (Str. Cerceluș nr. 50 – 52) – 60 locuri;
  • Creșa Ghiocelul (B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 12-14) – 90 locuri;
  • Creșa Greierașul (Str. Marin Pazon nr. 2B) – 185 locuri ;
  • Creșa Trapezului ( Aleea Prevederii nr. 6) – 255 locuri;

Potrivit datelor transmise de instituție, toți copiii cu dosare complete au fost admiși, iar Primăria nu a mai organizat liste de așteptare deoarece creșele vor fi coordonate de Ministerul Educației.

”Creșele de pe raza sectorului 3 se află în plin proces de tranziție în urma noilor prevederi legislative care presupun finalizarea tuturor procedurilor ce vizează transformarea în unități de învățământ a tuturor creșelor, dar și includerea acestora în planul de școlarizare, astfel încât să existe posibilitatea continuității serviciilor începând cu noul an școlar 2022-2023. Sesiunea de înscriere la creșe, desfășurată exclusiv on-line în perioada 20 -24 iunie 2022, a fost ultima organizată de către D.G.A.S.P.C Sector 3, ținând cont de noile prevederi legislative, respectiv: aceste unități vor fi coordonate de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Ținând cont de cele menționate mai sus, conform Calendarului de înscriere publicat pe site-ul instituției www.dgaspc3.ro, nu au mai fost întocmite liste de așteptare cu privire la cererile de înscriere nesoluționate”, se arată în răspunsul transmis de instituție.

Anul acesta, Primăria Sectorului 3 a finalizat lucrările la o creșă cu 255 de locuri. Este vorba despre Creșa Trapezului (str. Prevederii nr. 6).

”În acest moment nu derulăm alte proiecte. În cazul în care vor fi solicitări de suplimentare a locurilor existente în unitățile de învățământ antepreșcolar se vor căuta soluții pentru rezolvarea acestora”, a transmis primăria Sectorului 3 la solicitarea HotNews.ro.

  • Sectorul 4 – Băluță nu știe câți copii sunt pe lista de așteptare la creșă

În Sectorul 4 al Capitalei, funcționează 5 creșe de stat, în care sunt disponibile 1035 de locuri.

Am întrebat câți copii sunt pe lista de așteptare, dar reprezentanții instituției conduse de primarul Daniel Băluță spun că nu știu.

”Din acest an, ca urmare a noilor reglementări în vigoare, creșele au dobândit personalitate juridică, au devenit unități de învățământ ante-preșcolar, iar procesul de înscriere la nivelul fiecărei creșe s-a derulat conform criteriilor și Metodologiei puse la dispoziție de Ministerul Educației prin Inspectorarul Școlar al Municipiului București. Orice informație referitoare la înscrierea propriu-zisă a copiilor la creșă poate fi obținută de la unitățile de învățământ ante-preșcolar”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Sectorului 4.

Am întrebat la fiecare creșă, care este situația, însă în două săptămâni nu am primit niciun răspuns.

În ceea ce privește construcția de noi creșe, reoprezentanții Primăriei spun că doresc dublarea numărului de locuri.

”În perioada următoare, autoritatea locală are în vedere dublarea numărului locurilor disponibile la nivelul creșelor, fapt pentru care mai multe spații administrative au fost reconfigurate pentru a fi transformate în creșe. Primele aproximativ 300 de locuri noi vor fi disponibile la începutul anului viitor, după finalizarea lucrarilor din locațiile aflate în str. Aleea Reșița D Nr 9 și din str. Nițu Vasile, Nr. 50 -54”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Sectorului 4.

  • Sectorul 5

În Sectorul 5 sunt 3 creșe de stat cu 300 de locuri în total. Pe lista de așteptare sunt 560 de copii:

  • Creşa „Sf. Stelian” cu o capacitate totală de 120 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 190 de copii.
  • Creşa „Sf. Andrei” cu o capacitate de totală de 60 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 276 de copii.
  • Creşa „Ariel şi Aurora” cu o capacitate totală de 120 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 94 de copii.

”În ceea ce priveşte construirea de creșe, în ultimul an nu au fost construite astfel de unități de către instituția noastră. Totodată, vă facem cunoscut faptul că Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copiului Sector 5 a întreprins demersuri în vederea arondării acestor unități de educație timpurie potrivit prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011 republicată, cu modifcările și completările ulterioare”, au răspuns reprezentanții Primăriei la solicitarea HotNews.ro.

  • Sectorul 6

Și în Sectorul 6 sunt tot 3 creșe de stat, dar acestea au o capacitate de 980 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 670 de copii:

  • Creșa Pinocchio dispune de 250 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 158 copii.
  • Creșa Neghiniță dispune de 390 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 204 copii.
  • Creșa Harap Alb dispune de 340 de locuri. Pe lista de așteptare sunt 308 copii.

În Sectorul 6 nu s-a mai deschis nicio creșă în ultimii ani, însă autoritățile au în lucru o unitate de învățământ antepreșcolar, cu termen de finalizare iunie 2023.

”În Sectorul 6 al Municipiului București se află în construcție Creșa Îngerașii, cu o capacitate de 124 locuri, locația : Str.Rușetu, nr.6A, termen de finalizare – iunie 2023”, au transmis reprezentanții instituției.

În cadrul apelului de proiecte din Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 – Educație, Primăria Sectorului 6 a depus două proiecte pentru construirea a două creșe, astfel:

  • creșă în Bulevardul Iuliu Maniu, nr.11B, Sector 6, 70 locuri, valoarea 18.857.139,71 lei fără TVA
  • creșă în Bulevardul Timișoara, nr.89 sector 6, 70 locuri, valoarea 19.155.462 lei fără TVA.

Rămâne de văzut dacă vor primi banii și se vor face.

”În momentul de față se execută lucrări în cartierul Crângași, o creșă de 124 de locuri. Am finalizat studiul de fezabilitate pentru o creșă pe bulevardul Iuliu Maniu, undeva la 70 de locuri, și acum facem un PUD pentru zona cartierului Brâncuși, pentru a construi și acolo o creșă”, a explicat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pentru HotNews.ro.

Întrebat ce soluție are pentru părinții care nu au prins un loc la creșă, Ciucu spune că nu poate face magie.

”Ce soluție să fie? Noi construim creșe, dar nu prea mai este teren. Magie nu poți să faci. În capitalism ai creșe de stat și private, important este ca oamenii să aibă acces la servicii de educație. Nu e o lume perfectă. Noi facem ce putem, este clar că există atenție din partea noastră din moment ce avem trei creșe în dievrse stadii de maturitate”, a explicat primarul.

De ce nu s-au făcut până acum creșe în București, deși este mare nevoie

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că de vină este un Ordin care stabilea că aceste unități de învățământ trebuie să aibă o curte uriașă.

”Până anul trecut în vară exista o problemă semnificativă cu construcția de creșe noi, respectiv normativul de creșe prevedea o normă de 200 mp/copil. Asta făcea aproape imposibilă construirea de creșe noi pentru că nu existau spații care să acomodeze un număr suficient de copii. Vă imaginați ce însemna să construiești o creșă pentru 100 de copii, era nevoie de un teren de 2 ha de teren. A fost schimbat acest normativ în vara anului trecut”, a explicat Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, pentru HotNews.ro.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că este foarte greu să faci creșe deoarece nu prea mai este teren liber în zonele aglomerate, unde ar fi nevoie.

”Este foarte greu să faci creșe fiindcă nu mai este teren în zonele foarte populate. Nu poți să faci creșe oriunde. Nu poți să faci o creșă în spatele Lacului Morii, unde este teren, că nu se duce nimeni să ducă copilul acolo, trebuie să faci creșă acolo unde ai locuire”, a explicat Ciucu.

Acesta spune că Primăria Sectorului 6 pune condiții dezvoltatorilor imobiliari să facă și astfel de infrastructură în noile cartiere.

”Sunt soluții de genul acesta, cum facem noi, trecem PUD-uri la vot dacă fac infrastructură socială, creșe, școli, grădinițe. Noi cerem ca ei să își asume și astfel de infrastructură. Este cea mai bună politică, deoarece aceste facilități sunt dezvoltate gratuit, pe banii dezvoltatorilor, și apoi dacă doresc, ni le pot da nouă, să le punem în sistemul public”, a explicat Ciucu.

Cât costă o creșă privată

Depinde de zonă și de condițiile oferite, însă pentru program lung nu prea găsești nimic sub 1.500 de lei, majoritatea fiind în jur de 2.000 lei/lună. Cele mai scumpe ajung la 5000 de lei/lună.

Și de multe ori nu găsești locuri, și la creșele private fiind liste de așteptare, mai ales la cele mai apreciate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro