Cât de legală a fost intervenția militară a SUA în Venezuela? Cum s-a acoperit administrația Trump înainte și după capturarea lui Nicolas Maduro
Șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, a declarat pentru Vanity Fair, în 2 noiembrie, că loviturile terestre în Venezuela ar necesita aprobarea Congresului. Ea a spus că, dacă Trump „ar autoriza vreo activitate pe teren, atunci e război, iar atunci (am avea nevoie de) Congres”, amintește CNN într-o analiză despre legalitatea juridică a intervenției SUA în Venezuela pentru a-l captura pe președintele Nicolas Maduro.
La câteva zile după intervenția lui Wiles, poreclită de Trump „femeia de gheață” a administrației sale, alți oficiali ai Casei Albe le-au spus în privat membrilor Congresului cam același lucru: că nu aveau justificarea legală pentru a susține atacuri împotriva oricăror ținte terestre din Venezuela.
Totuși, doar două luni mai târziu, administrația Trump a făcut exact ceea ce șefa de cabinet a Casei Albe spunea că nu poate face legal.
A lansat ceea ce Trump a numit un „atac de mare amploare împotriva Venezuelei” și l-a capturat pe președintele acesteia, Nicolas Maduro, pentru a-l aduce în fața justiției americane. Și a declanșat acest efort de schimbare a regimului din Venezuela fără aprobarea Congresului american.
Trump a susținut public în noiembrie că nu are nevoie de autorizare din partea Congresului pentru acțiuni terestre, dar informațiile obținute de presa americană au arătat ca aceasta nu era în mod clar poziția consensuală din cadrul administrației sale.
Se pare că misiunea militară este limitată deocamdată doar la îndepărtarea lui Maduro. Însă, după cum a remarcat chiar președintele SUA, ea a implicat lovituri în interiorul Venezuelei – exact lucrul despre care unii membri ai administrației de la Casa Albă indicaseră anterior că ar necesita o autorizare pe care nu o aveau. CNN a relatat încă de la începutul lui noiembrie că administrația a solicitat o nouă opinie juridică din partea Departamentului Justiției pentru asemenea lovituri.
Iar Trump, în conferința sa de presă de sâmbătă, a vorbit în mod repetat nu doar despre arestarea lui Maduro, ci și despre administrarea Venezuelei și preluarea controlului asupra petrolului său – comentarii care ar putea fi cu siguranță interpretate ca sugerând că miza este mai mult decât simpla arestare a lui Maduro.
Loviturile militare pe teritoriul altui stat – chiar și cele strict limitate la înlăturarea unui lider străin – nu sunt deloc nemaiîntâlnite în istoria recentă a Statelor Unite. Dar chiar și în acest context, intervenția de sâmbătă a SUA în Venezuela este una cu totul remarcabilă, subliniază CNN.
Justificări schimbătoare ale administrației Trump
Situația excepțională se datorează în mare parte faptului că administrația Trump a fost puțin preocupată să ofere justificări coerente sau un cadru juridic pentru atac și nici măcar nu pare să fi notificat Congresul în prealabil, ceea ce reprezintă, în general, minimul absolut de rigoare legală în asemenea situații, scrie CNN.
O explicație completă a justificării invocate nu a fost încă publicată, dar primele indicii sunt, în mod caracteristic, derutante.
Senatorul republican Mike Lee din Utah, un membru influent al Partidului Republican, a spus la scurt timp după lovituri că secretarul de stat Marco Rubio i-a spus că atacul era necesar pentru a-i, „proteja și apăra pe cei care executau mandatul de arestare” împotriva lui Maduro.
„Această acțiune se încadrează probabil în autoritatea inerentă a președintelui, în temeiul Articolului II din Constituție, de a proteja personalul american împotriva unui atac real sau iminent”, a declarat Lee, un critic frecvent al acțiunilor militare externe neautorizate.
La câteva ore distanță, vicepreședintele JD Vance a reluat aceeași linie de argumentație.
„Și un mesaj public pentru toți cei care spun că acest lucru a fost ‘ilegal’: Maduro are mai multe capete de acuzare în Statele Unite pentru narco-terorism”, a scris Vance pe rețeaua de socializare „X”. „Nu poți evita justiția pentru trafic de droguri în Statele Unite doar pentru că locuiești într-un palat din Caracas”, a mai scris el.
La o conferință de presă ulterioară, Rubio a reiterat ideea că armata americană a sprijinit „o funcție de aplicare a legii”.
Însă există numeroase persoane care trăiesc în alte țări și care sunt puse sub acuzare în Statele Unite; nu este cursul obișnuit de acțiune al guvernului american să lanseze atacuri asupra unor state străine pentru a le aduce în fața justiției. De asemenea, administrația nu indicase anterior că forța militară ar putea fi utilizată legal din acest motiv.
Cum s-a contrazis administrația Trump pe tema intervenției în Venezuela
Inițial, Trump a amenințat cu lovituri terestre în interiorul Venezuelei pentru a viza traficanții de droguri, în pofida faptului că Venezuela pare a fi un jucător relativ minor în traficul internațional de droguri.
Ulterior, administrația sa a sugerat că loviturile ar putea fi necesare deoarece Venezuela a trimis „oameni răi” în Statele Unite.
Apoi, după ce inițial minimalizase rolul petrolului în campania de presiune a SUA împotriva Venezuelei și a lui Maduro, Trump a declarat că urmărește să recupereze „petrolul, pământul și alte active pe care ni le-au furat anterior”.
Semnalele au fost suficient de confuze încât chiar și senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud, cunoscut pentru pozițiile sale intervenționiste în probleme de politică externă, a indicat la jumătatea lui decembrie că administrația Trump suferă de lipsă de „claritate” în mesajele sale.
„Vreau claritate chiar aici”, a subliniat Graham. „Președintele Trump spune că zilele lui [Maduro] sunt numărate. Asta îmi sugerează că trebuie să plece. Dacă scopul este să-l înlăture pentru că reprezintă o amenințare pentru țara noastră, atunci spuneți asta. Și ce urmează? Nu credeți că majoritatea oamenilor vor să știe?”, a adăugat el.
În pofida accentului pus sâmbătă pe operațiunea de aplicare a legii, Trump a declarat la conferința de presă că Statele Unite vor participa acum la administrarea Venezuelei, cel puțin temporar. Și a vorbit în mod repetat despre petrolul acesteia.
„Vom reconstrui infrastructura petrolieră”, a spus Trump, adăugând într-un alt moment: „Vom conduce țara cum trebuie”. Și chiar dacă administrația ar fi oferit o justificare mai coerentă, asta nu înseamnă că ea ar fi fost una adecvată.
Poziția Casei Albe a fost timp de aproape un deceniu că SUA nu pot „răpi” cetățeni străini
Cel mai recent exemplu major de utilizare a armatei americane pentru schimbare de regim este, desigur, războiul din Irak. Acest război a fost autorizat de Congres în 2002. Războiul mai amplu împotriva terorirismului a fost autorizat de Congres în 2001, după atacurile de la 11 septembrie împotriva turnurilor gemene ale World Trade Center și a altor obiective din Washington.
De atunci, administrațiile care s-au succedat la Casa Albă au încercat să justifice mai multe acțiuni militare în Orientul Mijlociu folosindu-se de aceste autorizații – uneori în mod discutabil. Însă Venezuela se află într-un teatru de operațiuni complet diferit.
Deși mulți au comparat efortul din Venezuela cu cel din Irak, comparația mai potrivită – și una pe care administrația pare să intenționeze să o facă – este Panama din 1989.
La fel ca în Venezuela, liderul de atunci al țării, Manuel Noriega, era pus sub acuzare în Statele Unite, inclusiv pentru trafic de droguri. Și, la fel ca în Venezuela, operațiunea a fost mai degrabă un efort strict delimitat de îndepărtare a liderului de la putere decât un război pe scară largă.
Biroul pentru Consiliere Juridică (Office of Legal Counsel – OLC) din cadrul Departamentului Justiției concluzionase în 1980 că FBI nu avea autoritatea de a reține și răpi un cetățean străin pentru a-l aduce în fața justiției. Însă OLC din administrația lui George H.W. Bush a inversat discret această poziție în vara anului 1989.
Un memorandum controversat din 1989
Un memorandum redactat de William P. Barr – care avea să devină ulterior procuror general atât în administrația Bush, cât și în prima administrație Trump – afirma că un președinte are o „autoritate constituțională inerentă” de a ordona FBI-ului să ia persoane în custodie în țări străine, chiar dacă acest lucru ar încălca dreptul internațional.
Acest memorandum a fost folosit la scurt timp după aceea pentru a justifica operațiunea de înlăturare a lui Noriega. Întâmplător, Noriega a fost capturat în aceeași zi ca Maduro: 3 ianuarie 1990.
Însă acel memorandum rămâne controversat până în prezent printre experții americani în Drept. De asemenea, el reprezintă o acordare extraordinar de largă de autoritate, care ar putea permite utilizarea forței militare americane oriunde.
Atât în conferința sa de presă, cât și într-un interviu acordat sâmbătă dimineață postului Fox News, Trump a invocat posibilitatea unor opțiuni militare suplimentare, întărind ideea că ar putea fi vorba de mai mult decât simpla arestare a lui Maduro.
Potrivit CNN, asta înseamnă de asemenea că întrebările legate de autoritatea legală a lui Trump de a dispune astfel de intervenții ar putea fi din nou puse la încercare – așa cum au fost deja testate prin loviturile sale juridic discutabile asupra unor presupuse ambarcațiuni de traficanți de droguri și prin alte acțiuni din regiune.
„Ceea ce este clar este că Trump încearcă din nou să testeze limitele autorității sale ca președinte – și toleranța americanilor față de acest lucru. Dar de data aceasta o face pe una dintre cele mai mari scene de până acum. Iar povestea extinderii forțate a limitelor legii este, cu siguranță, departe de a se fi încheiat”, conchide CNN.
INTERVIURILE HotNews.ro