Sari direct la conținut

PNL, misiune imposibilă la moțiunea de cenzură care se votează azi. Cum și-a securizat PSD majoritatea în Parlament

HotNews.ro
PNL, misiune imposibilă la moțiunea de cenzură care se votează azi. Cum și-a securizat PSD majoritatea în Parlament

Parlamentul dezbate miercuri de la ora 14:00 moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, depusă de PNL și susținută de toate partidele din Opoziție. Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul condus de Dăncilă să fie demis este nevoie de votul a 233 de parlamentari, voturi pe care Opoziția nu a reușit să le adune până în acest moment.

UPDATE 14:20 LIVETEXTUL cu votul la moțiune se mută aici.

UPDATE 14:01 Toate balcoanele de la etajul doi sunt pline de invitații aduși de PSD

UPDATE 13:40 Viorica Dăncilă a ajuns la Parlament

UPDATE 13:33 În biroul lui Dragnea au intrat Teodor Meleșcanu și Mihai Fifor

UPDATE 13:18 Tăriceanu discută cu Dragnea, în biroul acestuia

UPDATE 12:17 PSD are 70 de invitați la moțiunea de cenzură. potrivit liderului PSD de la Camera Deputaților. În schimb, USR n au avut dreptul sa aibă invitați

UPDATE 11:22 Ioana Lupea, care este consilier de comunicare la USR, nu a fost lăsată să intre în Parlament

UPDATE 11:17 Liftul de lângă biroul lui Liviu Dragnea poate fi folosit miercuri doar de către parlamentari iar accesul pe coridorul care face legătura dintre Camera Deputaţilor şi Senat a fost restricţionat.

„Ascensor destinat exclusiv pentru transport parlamentari” – este mesajul afişat miercuri dimineaţă lângă uşile liftului care se învecinează cu biroul preşedintelui Camerei.

UPDATE 10:55 În jurul Parlamentului sunt numeroși jandarmi, în condițiile în care la ora 12,00 este anunțat un protest.

UPDATE10:50Pe holurile Parlamentului au fost montate benzi de delimitare iar în fața sălii de plen a apărut un țarc pentru cameramani.

UPDATE 10:00 UDMR a anunțat că nu votează moțiunea de cenzură, parlamentarii Uniunii urmând să părăsească sala de ședințe în momentul votului.

În prezent PSD și ALDE au împreună 250 de mandate (220 -PSD și 30 ALDE) și au asigurată o majoritate confortabilă, cu 17 voturi peste numărul necesar de susținere a Guvernului.

De partea celalaltă Opoziția – PNL, USR, PMP – are 152 de parlamentari (92 PNL, 41 USR, 20 PMP) și are nevoie de susținerea a încă 81 de parlamentari ca Guvernul Dăncilă să fie schimbat.

UDMR are 30 de senatori și deputați, Minoritățile 17, iar 15 parlamentari sunt neafiliați, dintre aceștia 11 fiind înscriși în partidul lui Victor Ponta.

Planul PNL. Cum s-au purtat negocierile

Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro că liberalii au mizat de la început pe atragerea de partea lor a UDMR-ului (30 de mandate), a Minorităților (17 mandate) și pe o parte a nemulțumiților din PSD. De asemenea, liberalii au colaborat și cu Victor Ponta cunoscut opozant al actualei conduceri PSD în condițiile în care acesta controlează 11 deputați și senatori și are o relație foarte bună cu foștii colegi social -democrați.

Tot în calculele politice au intrat si o parte din parlamentarii nemulțumiți din PSD și o posibilă condamnare a lui Liviu Dragnea în urma sentinței date de Înalta Curte în dosarul angajărilor fictive.

„În acest contex, numirea de către președintele Klaus Iohannis a lui Gabriel Vlase la șefia SIE a fost o mutare menită să slăbească susținerea lui Dragnea din interior”, explică sursele citate. Vlase este susținut de tabăra condusă de Mihai Tudose ( aripa nemulțumită din interiorul PSD care controlează 20 de parlamentari). Un vot împotriva Guvernului Dăncilă chiar din interiorul PSD ar fi ridicat cu mult șansele ca moțiunea să treacă, iar Liviu Dragnea ar fi riscat să piardă susținerea propriului partid.

Totodată, liberalii susținuți și de președintele Klaus Iohannis au inițiat negocieri cu Kelemen Hunor. Cei 30 de parlamentari ai UDMR, 11 ai lui Victor Ponta, 20 de mandate venite din tabăra lui Tudose și alte 10 negociate în interiorul PSD plus 10 mandate venite de la Minorități ar fi crescut șansele considerabil ca moțiunea să treacă.

Realitatea din teren

  • Parlamentarii PSD și ALDE vor fi prezenți în sală dar nu vor vota

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că membrii Coaliţiei PSD-ALDE au stabilit strategia ca parlamentarii să fie prezenți în sală, dar să nu voteze. „S-a şi votat procedura pe care o vom urma miercuri. O să fim prezenţi cât este necesară ca să se asigure cvorumul, dar nu vom vota. Nu vorbim despre trădători. Logica este alta – să-şi asigure numărul de voturi, dacă tot au iniţiat moţiunea de cenzură. De ce trebuie să ne implicăm noi în acest demers al Opoziţiei? Să aibă voturi!”, a anunţat Liviu Dragnea.

Surse din interiorul PSD au declarat pentru Hotnews.ro că prin decizia luată de Coaliție se blochează astfel votul pe care parlamentarii PSD nemulțumiți ar fi putut să-l dea împotriva Guvernului Dăncilă. „Nimeni din partid nu vrea să-și asume un vot chiar dacă nu sunt de acord cu acest Guvern „, au explicat sursele citate.

La refuzul social democrațiilor a contribuit și modul în care Ludovic Orban a prezentat în cadrul negocierilor variantele de guvernare propusr de opoziție. „Pentru că Orban s-a propus premier al următorului Guvern a eliminat orice sansă de susținere a moțiunii iar parlamentarii au respins orice negociere”, au precizat sursele citate. De altfel, și tabăra nemulțumiților din PSD reprezentată de Tudose le-ar fi spus tranșant liberalilor că nu vor vota moțiune fără a le da acestora prea multe explicații.

  • Nominalizarea lui Vlase, tărăgănată de PSD

Conducerea Parlamentului a decis marți ca deputatul PSD Gabriel Vlase să fie audiat joi de comisia de specialitate în vederea primirii avizului , cu o zi înaintea dezbaterii moțiunii de cenzură. Pe de altă parte, conducerea Parlamentului, nu a stabilit și o dată pentru un plen reunit în care să se voteze nominalizarea lui Vlase, deși vineri este ultima zi din actuala sesiune parlamentară. Practic, dacă nu se va organiza o sesiune extraordinară pentru acest vot, el se amână pentru la toamnă.

  • Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Moțiunea de cenzură nu are voturile necesare să treacă”

Cu o zi înaintea moțiunii de cenzură preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a avut o ultimă întâlnire cu președintele PNL, Ludovic Orban.

Kelemen Hunor: “Am adunat tot ce se poate aduna la un loc, ca să vadă toată lumea, şi el, să văd şi eu cam unde suntem. Maxim 194 – 195 de voturi, dacă nu ţinem cont de nimic. Până la 233 mai sunt multe voturi lipsă. În acest moment, Opoziţia, completată eventual cu o parte dintre minorităţi, nu are şanse să dărâme Guvernul. Am discutat un pic şi despre dacă ar fi, ce s-ar întâmpla după. Sunt 3-4 variante prezentate de Ludovic Orban, de ieşire dintr-o situaţie care eventual după căderea Guvernului ar trebui rezolvată şi cu asta am şi terminat discuţia”

Liderul UDMR s-a întalnit marți și cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu în biroul acestuia de la Senat. „Grupurile parlamentare ale UDMR vor decide miercuri dimineaţă cum se vor raporta la moţiunea de cenzură, oricare dintre opţiuni fiind teoretic posibilă. Abţinerea este o posibilitate. Noi am făcut această opţiune de câteva ori. În acest moment nu pot să spun ce decizie vom lua mâine. Orice opţiune, din punct de vedere teoretic, este posibilă”, a mai spus preşedintele Uniunii.

Ce a primit UDMR în schimbul fidelității. De precizat este că în UDMR a obținut la Senat adoptarea câtorva amendamente la Codul Administrativ care vizează comunitatea maghiară. Amendamentele introduse de UDMR și susținute de PSD și ALDE vizează introducerea inscripţiile multilingve ale denumirilor străzilor, pieţelor şi parcurilor și comunicarea cu autorităţile în limba maternă a cetăţeanului. Astfel în Codul Administrativ la articolul 94 Aliniatul 1 este prevăzut ca în unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligația să asigure în raporturile cu aceștia, folosirea limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului Cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.

De asemenea un alt amendament prevede că prefecturile și serviciile publice deconcentrate „pot să asigure cetățenilor aparținând unei minorități naționale dreptul de a utiliza limba maternă în instituțiile publice ale administrației publice centrale chiar dacă nu ating ponderea prevăzută la aliniatul 1”.

Codul Administrativ urmează să fie adoptat miercuri pe articole, chiar înaintea dezbaterii moțiunii de cenzură.

  • Victor Ponta, pe Facebook: Liviu Dragnea a obținut salvarea Guvernului Dăncilă

Ponta a discutat marți cu o serie de parlamentari PSD despre adoptarea moțiunii de cenzură și de susținerea unui eventual guvern de uniune națională, dar fără rezultat. La începutul săptămânii Ponta a atras atenția liberalilor că nu este de acord cu înlocuirea Guvernului PSD cu un Guvern al PNL. „Nu va fi de acord cu acesta idee niciun parlamentar din PSD ALDE sau UDMR ( oricâte amenințări sterile și ridicole va arunca Ludovic Orban)”, a scris Ponta pe Facebook.

Victor Ponta pe Facebook cu o zi înaintea dezbaterii moțiunii: „Liviu Dragnea a obținut salvarea Guvernului Dancila la motiunea de cenzura de maine ( bonus – voturi pentru modificarea legii care sa permita prezenta in Guvern a celor condamnati penal) – foarte normal pentru Liviu Dragnea si legitim din punctul lui de vedere. Intrebarea este ce au obtinut alegatorii PSD ? Dar parlamentarii PSD din Ardeal? Unde scrie in faimosul “Program de Guvernare” ca se va adopta acest lucru?” Facebook

  • Traian Băsescu: „Vor lipsi cam 50-70 de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată”

”Obiectiv, căderea Guvernului Dăncilă ! Cu moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă avem o problemă. PSD-ul ne poate râde în nas după vot, chiar dacă Ludovic Orban declară zilnic la toate televiziunile că este în negocieri adânci dedicate reuşitei moţiunii. Foarte probabil, nouă, opoziţiei PNL, USR şi PMP, ne vor lipsi cam 50-70 voturi pentru a atinge cifra magică a reuşitei, adică 233 voturi, ceea ce ne va penibiliza inclusiv în faţa electoratului nostru într-un moment în care PSD-ul lui Dragnea este bine zdruncinat şi de evoluţia economică a ţării dar şi de cea de a doua condamnare a lui Dragnea”, scrie și fostul președinte pe pagina sa de Facebook.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro