Poate e SF, dar putem denaționaliza banii. Utopia lui Hayek poate deveni realitate. Moneda Facebook se apropie mult de idee

​Ar trebui să emită monede și entitățile private. Nu mă refer aici neapărat la criptomonede, ci la bani în sensul pe care îl știm cu toții. De ce trebuie să fie monopolul statului emiterea de monedă și să nu alegem noi ce e mai bun? E adevărat că s-au dezvoltat în ultimii ani aceste criptomonede, dar volatilitatea le face nefolositoare pentru scopul pe care îl voi descrie în următoarele rânduri. Acestea ar trebui să aibă în spate un activ. Dacă nu au, după părerea mea, valoarea e zero. Ce a scris Friedrich Hayek în „Denaționalizarea banilor” și mi se părea o utopie acum mulți ani, azi pare realizabil. Acum singurele piedici sunt puse de către autoritățile statelor. Se poate realiza, într-o zi, schimbarea. Statele nu își doresc concurență în emiterea de bani, ele creează inflație, iar aceasta ne sărăcește. Recunosc, când am auzit de criptomoneda Facebook, mi-am amintit de cartea lui Hayek, așa că în următoarele rânduri voi expune teoria acestuia și câteva considerații vizavi de moneda aceasta a rețelei de socializare.

Foarte pe scurt:

• Autoritățile naționale se tem de concurență pe piața emiterii de monedă
• O monedă privată stabilă cu un activ suport în spate ar putea bate lejer monedele naționale
• E nevoie de monede emise de entități private
• Dacă acestea garantează că nu fluctuează în rapot cu o serie de mărfuri, acest etalon le-ar face stabile
• Moneda Facebook se apropie de teza lui Hayek
• Libra nu prea pare criptomonedă
• Din informațiile de până acum, moneda Facebook nu-i perfectă, dar este perfectibilă

Foarte departe de ideile lui Hayek cred că nu suntem. În România, de exemplu, multe companii negociază contracte în moneda europeană, pentru că pare mai stabilă, și a se proteja în fața inflației. Dacă apar unele monede private stabile și legale, atunci se va trece către acestea.

Menționez, încă o dată, că mare parte dintre ideile pe care le voi expune mai jos nu sunt ale mele, ci ale lui F.A. Hayek, preluate din „Denaționalizarea banilor”, publicată în 1976, o carte ușor de citit noaptea, înainte de culcare.

La magazin cu noua monedă

Să presupunem că în viitorul apropiat mă duc să mă angajez. În fața celor de la Resurse umane îmi negociez salariul în moneda preferată de mine, una creată de o entitate/bancă privată, denumită: NMP (Noua Monedă Privată).

În final, angajatorul decide să îmi dea salariul în moneda stabilită de comun acord.

După o lună, vine salariul. Mă duc la magazin pentru a-mi cumpăra diferite produse. Acolo prețurile sunt exprimate în mai multe monede: una e de stat (RON sau lei) și alte câteva în monede private. Pentru a fi ușor de distins, proprietarul magazinului a decis să afișeze pe fiecare produs prețul în felul următor: RON într-un chenar de culoarea roșie, iar NMP într-un chenar pe cel albastru.

În lei, un kilogram de ciocolată este 100 lei, iar în moneda mea privată de 2 NMP.

Luna viitoare ciocolata a ajuns la 102 lei, pentru că a crescut inflația, din cauza măsurilor guvernamentale sau ale Băncii Centrale, iar în moneda mea este tot de 2 NMP, pentru că instituția/banca internațională care a emis moneda mea și-a luat angajamentul de a menține puterea de cumpărare a monedei.

Poate acest exercițiu de imaginație pare utopic, așa mi s-a părut și mie când am citit la vremea respectivă „Denaționalizarea banilor”, dar poate fi realizabil.

Cum apar astfel de monede – ideile lui Hayek

Mergând pe ideile lui Hayek, procesul ar fi următorul.

Se înființează bănci internaționale private de emisiune. Păstrând povestea, în cazul de față, banca care a emis moneda mea NMP se numește, să spunem, Financial Currecy.

Acestea sunt „libere să emită în regim concurențial bancnote și să deschidă conturi operabile prin cec pentru moneda proprie. Numele monedei să să fie protejat precum o marcă, împotriva falsificării. Astfel, băncile vor concura pentru a convinge publicul să folosească monedele lor, asigurându-le acestora o acceptabilitate cât mai largă”.

Banca ar emite certificate nepurtătoare de dobândă sau bancnote și oferă disponibilitatea de a deschide conturi curente operabile prin cec, exprimate într-o unitate cu un nume comercial distinct înregistrat, așa cum am zis mai sus. Hayek îi spune „ducat”, acum eu îi spun NMP (numele monedei inventat la începutul articolului n.r.).

„Singura obligație legală pe care și-ar asuma-o banca ar fi de a răscumpăra acele bancnote și depozite la cerere cu, în funcție de cel care deține, 5 franci elvețieni sau 2 dolari pentru fiecare ducat (NMP n.r.). Această valoare de răscumpărare ar reprezenta un preț minim, mai jos de care unitatea nu ar scădea, deoarece ar anunța în același timp intenția de a controla cantitatea de ducați astfel încât să păstreze puterea de cumpărare precis definită”, spune Hayek.

Etalonul este reprezentat de o colecția de mărfuri dintr-un coș anume. Instituția/banca, încă de la înființare trebuie să anunțe colecția de mărfuri față de care își propune să păstreze constantă valoarea NMP.

„Experiența privind reacția publicului la ofertele concurente va arăta treptat ce combinație de mărfuri constituie cel mai bun etalon”, menționează sursa citată.

De asemenea, banca trebuie să anunțe periodic echivalentul exact în mărfuri față de care intenționează să păstreze valoarea NMP constantă.

„Își rezervă dreptul, după anunț, să modifice compoziția etalonului marfă așa cum îi sugerează experiența și preferințele publicului. (…) Să se specifice în contractele de creditare că orice credit va fi rambursat fie la valoarea nominală în propria monedă, fie printr-o sumă corespunzătoare dintr-o altă sau alte monede, suficiente pentru a cumpăra de pe piață echivalentul de marfă pe care îl folosea drept etalon la momentul acordării creditului”, menționează sursa citată.

• Pentru că banca emite moneda în bună măsură prin procesul de creditare, potențialii debitori ar putea fi descurajați de posibilitatea formală a băncii de a crește arbitrar valoarea monedei, astfel încât ar trebui să fie asigurați explicit împotriva unei asemenea posibilități.

• Aceste bancnote vor fi oferite publicului prin împrumuturi sau prin vânzarea lor în schimbul altor monede.

Fiind mai stabilă decât moneda guvernamentală, din cauza concurenței, oamenii vor avea mai mare încredere în aceasta, cea a statului se va deprecia prin comparație.

Valoarea reală a ducatului (NMP n.r.) la prețul la care acesta s-a vândut pentru prima dată ar servi ca un etalon pe care emitentul ar trebui să-l mențină constant.

• „Dacă monedele existente ar continua să se deprecieze, cererea pentru moneda stabilă ar crește rapid și, în curând, vor apărea întreprinderi concurente care să ofere unități monetare similare, dar cu denumiri diferite”.

Încrederea trebuie văzută din punctul de vedere a ceea ce se întâmplă astăzi. Hayek spune, cu alte cuvinte, faptul că o bancă comercială își aranjează împrumuturile în așa fel încât să poate schimba oricând, la cerere, depozitele la cerere contra bani gheață, deși știm că dacă mergem toți simultan, această nu are bani să ne dea. Similar, instituția privată care emite moneda ar vedea că va putea să controleze emisiunea de „ducați” astfel încât puterea lor de cumpărare să rămână relativ constantă.

Bineînțeles, spune el, un Guvern trebuie să fie liber să determine în ce monedă vor fi plătite impozitele și să încheie contracte în orice monedă dorește.

„Astfel, el poate sprijini moneda pe care o emite sau pe care vrea să o favorizeze. Dar nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui să accepte alte unități de cont ca bază în vederea evaluării impozitelor”, menționează Hayek.

Controlul cantității de monedă de către Instituția/banca privată

Potrivit lui Hayek, cantitatea de monedă va trebui adaptată la orice schimbare a cererii, fie creștere, fie scădere.

„Dacă banca reușește să mențină constantă valoarea monedei, ar avea puține motive de teama unei posibile reduceri bruște și masivă a cererii. Instituția care emite ar putea la început să dețină o rezervă de bani gheață de 100% din monedele în care a afirmat că își va răscumpăra emisiunea”, spune el.

• După ce monedele se vor deprecia substanțial în raport cu „ducatul” (NMP), ca rezultat al inflației, instituția va trebui să să fie pregătită să mențină valoarea monedei prin răscumpărarea unei sume substanțiale de ducați la cursul de schimb cel mai ridicat din acel moment. Asta înseamnă lichidarea unor investiții foarte mari.

• Trebuie alese cu grijă și avut în vedere că creditele acordate în propria monedă reprezintă, de asemenea, active stabile.

Scopul băncii este să păstreze constant prețul agregat al unui coș de mărfuri, exprimat în moneda sa prin controlul cantității monedei în circulație pentru a contracara orice tendință a acelui preț agregat de a crește sau a scădea.

Banca va avea două metode de a modifica volumul monedei sale în circulație:

• poate vinde sau cumpăra propria monedă în schimbul altor monede sau titluri de valoare și, eventual, mărfuri

• sau își poate restrânge sau extinde activitățile de creditare.

Astfel de decizii, cu ajutorul tehnologiei, pot fi luate rapid, aproape instantaneu, având în vedere că prețurile mărfurilor față de care se raportează moneda pot fi urmărite în timp real.

Efectele concurenței

1. o monedă despre care se așteaptă în general să-și păstreze puterea de cumpărare se va bucura de o cerere permanentă atât timp cât oamenii sunt liberi să o folosească

2. din cauză că cererea continuă depinde de menținerea constantă a valorii monedei, putem fi siguri că băncile emitente vor depune toate eforturile în vederea realizării acestui obiectiv, în condiții mai bune decât ar face-o un monopolist, care nu-și asumă nici un risc atunci când recurge la deprecierea monedei sale.

3. instituția emitentă ar putea obține acest rezultat prin controlarea cantității de monedă emisă

4. un asemenea control al cantității fiecărei monede ar constitui cea mai bună dintre toate monedele practicabile de control al cantității mijlocului de schimb pentru toate scopurile posibile.

Criptomoneda Facebook seamănă mult cu ideea lui Hayek

În copilărie aveam o vorbă când cineva încerca să creeze ceva asemănător cu un obiect existent dar, în final, nu arăta la fel: „seamănă, dar nu răsare”. În cazul de față, criptomoneda Facebook, Libra, seamănă cu ideea Hayek, dar nu e la fel. Se apropie mult.

Din declarațiile lui Mark Zuckerberg, înțelegem se creează o infrastructură financiară pentru a crește incluziunea financiară și a face plăți mai ușor pe telefon.

De asemenea, a spus că Libra va putea fi folosită pentru a cumpăra diverse lucruri, dar și pentru a trimite bani la fel de ușor precum trimiterea unui mesaj.

Din ce înțeleg până în acest moment, e ca și cum aș cumpăra moneda pentru a achiziționa produse, dar probabil la un schimb valutar în timp real sau fix, depinde cum va arăta în final.

Nimic despre stabilitate în modul explicat de Hayek, adică să garanteze că nu va fluctua prea mult în raport cu anumite mărfuri pentru a o face bună de economisit și folosit de noi. Fluctuația față de mărfuri nu o face sigură, deci ar fi sensibilă la volatilitate. Mai mult, nu știm încă ce metode va folosi pentru controlul monetar.

Din White Paper înțelegem că activele din spatele Libra sunt reprezentate de depozite bancare, titluri de stat pe termen scurt etc.

Hayek spunea că la început trebuie să aibă ca activ suport alt monede, pentru a-i susține puterea. Pe măsură ce se depreciază cele naționale, așa cum ați citit mai sus, să ia acele câteva măsuri, precum reducerea expunerii pe monedele respective.

Pentru a avea succes pe modelul Hayek trebuie, totuși, să garanteze că-și va păstra stabilitatea în raport cu mărfurile. E adevărat, acum nu avem așa de multe informații și, cine știe, în final poate va arăta diferit proiectul criptomonedei. Ar trebui să anunțe, la început, că nu îi pasă de valoarea pe care o poate atinge pe piața monetară, pentru că își va păstra o anumită valoare față de acele mărfuri și că garantează, la răscumpărare, cel puțin suma de achiziționare sau mai mult, dacă moneda din care s-a făcut schimbarea s-a depreciat din cauza inflației.

O reacție dubioasă a avut, însă, Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale din SUA (Fed). El a spus, potrivit agenţiei Reuters, citată de Mediafax:

„Libra generează preocupări grave privind sfera privată, privind acţiuni de spălare de bani, protecţia consumatorilor şi stabilitatea financiară. Nu cred că acest proiect poate merge mai departe” fără abordarea acestor preocupări, a declarat Jerome Powell în cursul unei audieri în Comisia pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanţilor.

Ciudată îngrijorare. Fiind emisă de Facebook, ce preocupări să fie pe partea de spălare de bani? Facebook va ști în timp real pe unde umblă banii, așa cum probabil știe și ce facem noi în fiecare zi, chiar dacă folosim rețeaua de socializare sau nu. Pe zona de protecție a consumatorilor și stabilitate financiară, acestea pot fi rezolvate ușor prin câteva reglementări.

Toate declarațiile făcute duc la ideea că se trage timp. Cu alte cuvinte, le cam tremură chiloții.

Văd în ultima perioadă tot mai multe persoane atrase de Revolut. Cine știe, poate ne trezim, într-o zi, cu un proiect asemănător, un „Rcoin” sau ceva de genul. Marile grupuri bancare ar trebui să se grăbească cu idei în acest sens, poate mai apropiate de ideal. Este nevoie de concurență pe această piață, în niciun caz lăsat un singur operator care să devină foarte mare și puternic pentru că bătaia pe stabilitatea monedelor de acest gen ne va oferi nouă, consumatorilor, ceea ce trebuie.

Un scurt istoric

Potrivit lui Hayek, așa cum vedem în prezent, dreptul exclusiv al guvernului/autorităților naționale de a emite și regla moneda cu siguranță nu ne-a ajutat să obținem o monedă mai bună decât am fi avut altminteri, ci probabil una mult mai proastă.

„Acesta a devenit, bineînțeles, un instrument principal pentru politicile guvernamentale actuale și a ajutat extrem de serios creșterea generală a puterii guvernamentale. Expansiunea modernă a guvernului a fost în bună măsură facilitată de posibilittea acoperirii deficitelor prin emisiune monetară – de obicei sub pretenția că astfel se creează locuri de muncă”, spune el.

• Cine studiază istoria banilor nu are cum să nu se întrebe de ce au suportat oamenii, timp de peste 2.000 de ani, exercitarea de către guvern a unei puteri exclusive, ce a fost folosită în mod regulat pentru a-i exploata și înșela.

“Din vremea imperiului roman până în secolul XVII când diverse forme de bani de hârtie au început să circule într-o măsură semnificativă, istoria baterii de monedă este un șir aproape neîntrerupt de devalorizări sau reduceri continue ale conținutului metalic al monedelor și de creșteri corespunzătoare ale prețurilor”, menționează sursa citată.

Istoria este, în bună măsură, inflație pusă la cale de guvern, spune Hayek.

• Istoricii au încercat mereu să justifice inflația pretinzând că aceasta a făcut posibile marile perioade de progres economic accelerat. Ei au produs chiar o serie de teorii inflaționiste ale istoriei, ce au fost respinse clar de experiență: prețurile din Anglia și SUA la sfârșitul perioadei celei mai rapide dezvoltări erau aproape la același nivel ca și în urmă cu două sute de ani.

Guvernele nu puteau să-și continue practicile prin care forțau oamenii să accepte bani “nepotriviți”, fără a face apel la cele mai crude măsuri. Hayek dă câteva exemple din istorie:

• în China se pedepsea cu moartea respingerea banilor de hârtie imperiali

• în Franța, pedeapsa pentru refuzul de a accepta assignants era de 20 de ani în lanțuri sau chiar moartea.

• Primele legi engleze considerau repudierea drept crimă lezmajstate.

• În timpul revoluției americane, neacceptarea continentalilor era considerată drept trădare și determina uneori anularea datoriei.

El mai spune că acum sute de ani, pentru marile puteri etalonul aur și menținerea acestuia reprezenta o chestiune de prestigiu, iar renunțarea la el era considerată o rușine națională.

„Asta a dăruit lumii o perioadă de 200 de ani sau mai mult de relativă stabilitate, timp în care industrialismul s-a putut dezvolta, cu toate crizele periodice prin care a trecut”, a spus el.

O mică concluzie

Este greu de crezut că Guvernele vor accepta renunțarea la monopolul creării de bani. Hayek recomanda ca acest proces să se realizeze brusc, pentru că altfel acestea ușor-ușor vor pune „bețe în roate” și proiectul va muri repede.

Economia s-a schimbat de când a scris el această carte, iar inovațiile din IT pot accelera procesul. O astfel de schimbare va pune în umbră băncile centrale, care poate ar trebui să se ocupe doar cu supravegherea bancară și atât, dacă nu vor reuși să lupte pe o piață liberă cu privații care emit moneda.

Mă uit la România și observ că multe contracte se negociază în euro din frica de depreciere a leului. Așa se protejează de inflație firmele. Mulți români economisesc în monede străine din același motiv.

Proiectul Facebook e un pas în direcția asta. Nu e perfect, dar e perfectibil. Poate e primul pas.

Statele nu ar ști cum să se lupte cu acest fenomen. Pentru a-și face monedele atrăgătoare, autoritățile statale vor trebui ca prin politicile lor să nu creeze inflație și să fie stabile pe toate planurile (economic, social, juridic etc.), dacă se va ajunge la denaționalizarea banilor.

Probabil sunt multe întrebări economice în urma expunerii mai sus prezentate, dar răspunsurile se găsesc, în mare parte, în „Denaționalizarea banilor”. Aici am încercat să expun pe scurt ideile. Pare că ne îndreptăm în această zonă a libertății care poate aduce lucruri benefice tuturor.

Domnu’ guvernator de Bancă Centrală, sunteți pregătit de o noua realitate? Vă e teamă, nu-i așa?