Poate rezista economia unui al doilea lockdown? ​Lucian Croitoru: Pandemia și metoda capitalistă / Probabilitatea unui lockdown crește foarte mult dacă sunt ignorate regulile personale de igienă și protecție

Probabilitatea ca un lockdown să devină necesar crește foarte mult dacă sunt ignorate regulile personale de igienă și protecție. Problema principală este, așadar, referitoare la capacitatea individuală de a respecta astfel de reguli. La rândul ei, capacitatea individuală de a respecta aceste reguli depinde de gradul de responsabilitate al fiecăruia. Acest grad de responsabilitate individuală s-a redus în timp, odată cu extinderea concepțiilor etatiste referitoare la societate. Statul s-a extins și a devenit o prezență masivă în viața socială. A acordat noi drepturi și a alocat cheltuielile asociate acestora, pe care le-a finanțat cu impozite și datorii publice crescătoare. A preluat de la comunități funcții pe care acestea le îndeplinesc mai bine.

A extins ponderea „regulilor dependente de scop” social (neaplicabile tuturor) în defavoarea acelor reguli care stabilesc spațiul de acțiune a responsabilității individuale, și anume „regulile generale de bună conduită” (expresii preluate de la Hayek).

Rezultatul a fost că, pe de o parte, individul și statul s-au trezit într-o relație slab intermediată sau chiar neintermediată de comunități, cu extinderea sentimentului de izolare, iar pe de altă parte individul fie a renunțat la unele dintre responsabilitățile sale, fie le-a predat statului, câteodată în contextul existenței unor drepturi pecuniare. Din păcate, statul nu a putut înlocui eficient nici responsabilitatea individuală nici comunitățile în multe aspecte, inclusiv în cele referitoare la formarea atitudinilor față de un flagel neprovocat de om, cum este pandemia.

Acest rezultat s-a văzut în întregul Occident, atunci când pandemia a lovit la finele anului 2019. Instinctul autorităților a fost să impună starea de urgență, ceea ce pentru mulți a generat ideea că pandemia, oricât de mult ar fi o problemă, ar putea fi în primul rând un alt prilej/pretext pentru stat pentru a eroda garanțiile împotriva libertăților individuale. În mod particular, în România instituția Bisericii, care se bucură de un grad mare de încredere în societate în general, și în special în anumite comunități, nu s-a implicat de la început nici în transmiterea mesajului referitor la valoarea vaccinului pentru societate, dar, și mai important, nici referitor la responsabilitatea individuală de a respecta cu strictețe măsurile de igienă și protecție ca mijloc al fiecăruia de a-și proteja aproapele. Din fericire, Biserica a corectat în cele din urmă această ezitare prelungită, dar schimbarea atitudinii individuale a rămas insuficientă.

Gradul de responsabilitate individuală în combaterea pandemiei a înregistrat o oarecare creștere, dar, până acum, insuficientă pentru a evita un posibil lockdown

Pe scurt, poate că un lockdown ar fi putut fi evitat sau, dacă s-ar impune din nou, ar avea un impact economic mai puțin sever dacă gradul de responsabilitate individuală ar fi (rămas) la nivelul înalt la care îl dusese liberalismul clasic, în care individul era responsabil referitor la virtual toate aspectele vieții sale. În prezent, pentru că oamenii învață, gradul de responsabilitate individuală în combaterea pandemiei a înregistrat o oarecare creștere, dar, până acum, insuficientă pentru a evita un posibil lockdown.

Chiar dacă gradul de responsabilitate individuală a rămas relativ redus, dacă ne referim la societate în ansamblu, forțele pieței au acționat pentru a corecta acest lucru în interiorul organizațiilor. Firmele aflate în concurență au înțeles repede că nu pot rămâne pe piață dacă nu fac o prioritate din respectarea de către angajați a unor reguli stricte de igienă și protecție. Oamenii foarte calificați nu pot fi înlocuiți de pe o zi pe alta. Amintiti-vă cum a reacționat Tom Cruise când turna ultimul film din seria „Mission Impossible” și a văzut pe platourile de filmare oameni care nu respectau regulile de igienă. A amenințat cu stoparea filmărilor, care însemna pierderea de locuri de muncă și de venituri. Toți au devenit în cele din urmă riguroși și au reușit să termine filmul. Nu este exclus ca rigoarea cerută de firme să se fi transmis într-un grad crescut de responsabilitate pentru angajați și în afara organizației.

În virtutea a ceea ce am spus, apar două lecții. Prima este aceea că statul ar trebui să învețe că nu poate să se substituie comunităților și să îl facă pe cetățean să reducă responsabilitatea lui individuală, căci erodarea acestei responsabilități, la o adică, nu poate fi compensată în societate decât ineficient, parțial și temporar. Lockdown-ul a fost o astfel de compensare costisitoare d.p.d.v. economic. Pe termen lung statul trebuie să redea spațiul necesar responsabilității individuale prin inversarea procesului prin care în numele justiției sociale a favorizat creșterea ponderii regulilor cu scop în defavoarea legilor generale și prin retrimiterea către comunități a unor funcții care i se potrivesc mai puțin.

A doua lecție este aceea că dacă responsabilitatea individuală întârzie să ajungă la nivelurile necesare pentru combaterea pandemiei, astfel contibuind la agravarea situației, cel care a atrofiat-o, adică statul, trebuie să facă ceea ce este necesar pentru a o impune și pentru a o suplini. Mă grăbesc să adaug că singura instanță în care guvernul poate utiliza coerciția este aceea în care apără utilizarea legilor generale. În cazul pandemiei, instanța specifică este apărarea libertății fiecăruia de a rămâne sănătos, conform legilor generale aplicabile.

Până la lockdown, pot exista multe alte soluții pe care statul trebuie să le impună, dar care în România s-au dovedit un eșec de concepție. De exemplu, un astfel de eșec a fost redeschiderea școlilor

Dacă prea multe persoane tind să nu respecte regulile de igienă și protecția, contribuind la agravarea pandemiei și la blocarea sistemului medical, atunci acestea încălcă libertatea altor persoane de a rămâne sănătoase și a-l putea utiliza. Concret, în acest caz, consider că statul trebuie să întervină cu măsuri care să restricționeze comportamentele care duc la încălcarea libertății individuale. În acest caz, lockdown-ul ar putea deveni necesar. Dar, până la lockdown, pot exista multe alte soluții, mai ieftine, pe care statul trebuie să le impună, dar care în România s-au dovedit un eșec de concepție. De exemplu, un astfel de eșec a fost redeschiderea școlilor fără o pregătire adecvată prin testarea frecventă înainte de intrarea la clasă.

Așa cum impunerea unui lockdown depinde în primul rând de responsabilitatea individuală privind reguli de igienă și protecție și de caracteristicile diferitelor variante ale virusului, tot așa, impactul economic al lockdown-ului depinde în cea mai mare măsură de libertatea piețelor. Concurența a accelerat procesul de învățare, iar firmele au găsit soluții de a continua producția, chiar și în timpul unui lockdown, așa cum am încercat să subliniez referindu-mă la turnarea noului film din seria „Mission Impossible”. Aceasta nu înseamnă că specificul unor activități cum ar fi industria horeca nu face ca acestea să sufere în lockdown. Acest tip de industrii suferă în timpul unei pandemii chiar și dacă nu ar exista lockdown, deoarece inclusiv în condițiile unui grad înalt de responsabilitate individuală, reducerea scalei afacerii este necesară, pentru a asigura o distanță minimă între persoane. Totuși, inclusiv aici procesele de învățare sunt continue, iar industriile respective vor deveni mai puțin dependente de pandemie.

Punctele slabe rămân la comportamentele individuale, care dacă nu se corectează vor face ca diverse valuri ale pandemiei să sufoce sistemul sanitar și să necesite noi și noi cheltuieli publice

În opinia mea, entitățile economice expuse concurenței sunt mai bine pregătite să facă față pandemiei. De aceea, impactul asupra creșterii economice va fi mai mic cu cât piețele sunt mai puțin încorsetate de reglementări excesive. Punctele slabe rămân la comportamentele individuale, care dacă nu se corectează vor face ca diverse valuri ale pandemiei să sufoce sistemul sanitar și să necesite noi și noi cheltuieli publice. În virtutea celor argumentate mai sus, statul nu ar trebui să permită astfel de comportamente.

La rândul său, statul ar trebui să fi învățat deja că pandemia va fi un proces de durată; el trebuie să se fi pregătit mai bine pentru a menține sănătatea finanțelor publice, în timp ce sprijină unele activități care suferă fără să aibă vreo vină. În acest scop, statul poate să elibereze unele resurse prin eliminarea acelor cheltuieli care nu sunt necesare, dar care se fac pentru a da satisfacție unor grupuri de presiune.

În același timp, societatea trebuie să fi învățat deja că problemele existente pe partea ofertei agregate pot fi agravate de pandemie. Într-adevăr, în economiile occidentale există atâtea reglementări pe piețele financiare și pe piețele muncii încât ele constituie principala comorbiditate a economiilor respective, căci încetinesc oferta în general, cu atât mai mult în timpul pandemiei. Aceste reglementări, adoptate mai eles din perspectiva justiției sociale, sunt foarte costisitoare nu doar direct în termenii producției, dar și direct în termenii cheltuielilor publice.

Diferite valuri ale pandemiei și încetinirea producției s-ar putea suprapune cu accelerarea inflației. Creșterea ratelor dobânzilor necesare pentru a combate inflația va fi mai puțin costisitoare în termenii șomajului și ai cheltuielilor cu dobânzile la datorii dacă oferta va fi eliberată de constrângerile la care m-am referit. Eliminarea reglementărilor care încorsetează oferta, adică libera întreprindere, precum și creșterea gradului de responsabilitate individuală vor ușura sarcinile atât pentru politica fiscală, cât și pentru politica monetară, atât în timpul pandemiei cât și după.

Societatea noastră rămâne capitalistă inclusiv în timpul pandemiei, adică este, în esență, economie de piață. Haberler a spus că miracolul economic al Germaniei de Vest de după 1948 a fost produs de „metoda capitalistă” , care înseamnă menținerea sănătății monedei și a liberei întreprinderi, cu, adaug eu, corolarul ei referitor la responsabilitatea individuală. Aici am sugerat că, pe lângă efortul medicilor, ambele componente sunt esențiale pentru a menține sănătatea oamenilor în timpul unei pandemii cu durată incertă. Mai precis, valurilor pandemice succesive le putem face față cu pierderi umane și materiale minime doar dacă reușim să creștem libertatea și responsabilitatea individuală și să menținem sănătatea monedei și finanțe publice sănătoase.