Sari direct la conținut

Poliția spaniolă a eliberat 13 românce forțate să se prostitueze în Spania, după ce o femeie a trimis în 2018 o poză cu locul detenției

HotNews.ro
Prostitutie Spania, Foto: Captura YouTube
Prostitutie Spania, Foto: Captura YouTube

13 persoane originare din România forțate de către niște compatrioți să se prostitueze au fost eliberate în La Jonquera, o comună din Catalonia (nord-est) de la granița cu Franța, a anunțat marți Garda Civilă Spaniolă, relatează AFP.

Operațiunea coordonată de Europol a permis arestarea a 20 de persoane, dintre care 18 în Spania, una în România și una în Portugalia, potrivit comunicatului Gărzii Civile.

Cei 13 români au fost ”eliberați” de către agenți în timp ce erau ”exploatați sexual în condiții extrem de precare” pe un drum din La Jonquera, o comună cunoscută pentru găzduirea unui mare nume de bordeluri, frecventate în special de francezi.

”Mai mulți traficanți își exploatează propriile soții, chiar și câte 14 ore pe zi”, a spus Garda Civilă.

Presupusul lider al organizației, care a făcut subiectul unui mandat european de arestare în timp ce a fugit în străinătate, a fost adus în fața justiției din Catalonia și închis.

Organizația destructurată exploata 40 de femei de origine română în Spania, dar și în Portugalia, Germania, Franța și Italia, potrivit Gărzii Civile.

Ancheta a început în februarie 2018, în urma plângerii uneia dintre victime care a denunțat ”situația cvasi-sclavagistă pe care a trăit-o fiind forțată să practice prostituția”.

Denunțurile făcute de o parte dintre prostituatele exploatate sunt rare pentru că se tem de represalii asupra familiilor lor în țara de origine.

Anchetatorii au constatat că această rețea folosea metoda ”Loverboy”, când un bărbat începe să seducă o compatrioată până când ea se îndrăgostește și crede promisiunile unei vieți mai bune în Spania.

Profiturile obținute de această rețea au fost trimise în România și investite în piața imobiliară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro