Sari direct la conținut

Politic Show: Mircea Geoana si Victor Ponta se cearta de la FMI; Ce fel de nou Guvern poate gira Traian Basescu?; Deputatii bajbaie in jurul Legii ANI; Razboi pe fata intre PSD si PNL

HotNews.ro
Politic Show, Foto: Colaj foto
Politic Show, Foto: Colaj foto

Boc cere Camerei Deputatilor sa finalizeze in comisie proiectul Legii pensiilor, pana pe 1 septembrie. Prim-ministrul Emil Boc a declarat, miercuri, ca a solicitat Camerei Deputatilor ca pana pe 1 septembrie comisia de specialitate sa adopte raportul la proiectul Legii pensiilor. El a mentionat ca astfel legea ar trebui sa fie adoptata inainte de intrunirea boardului FMI din luna septembrie. „Prioritatea este ca legea pensiilor sa fie adoptata. (…) Am solicitat Camerei Deputatilor ca, pana la 1 septembrie, in comisie sa fie finalizata forma finala a proiectului de lege, iar de la 1 septembrie sa fie pus pe ordinea de zi, astfel incat proiectul pensiilor sa fie adoptat de Camera Deputatilor, pentru ca deja de Senat a trecut”, a declarat Boc, scrie Gandul

Mircea Geoana si Victor Ponta se cearta de la FMI. Presedintele Senatului i-a reprosat sefului PSD ca a adoptat „o retorica depasita” atunci cand a refuzat discutiile cu reprezentantii Fondului Monetar International. Mircea Geoana l-a criticat pe Victor Ponta pentru refuzul de a se intalni cu delegatia FMI. Aflat intr-o vizita in SUA, unde s-a intalnit si cu directorul Fondului, Dominique Strauss-Kahn, presedintele Senatului i-a reprosat lui Ponta ca, prin „demonizarea FMI”, adopta „o retorica depasita de realitate”, scrie EVZ

Lista neagra a FMI pentru Boc: disponibilizari si pensii inghetate. Pe langa disponibilizarea a cel putin 89.000 de salariati din sectorul de stat in 2010-2011, guvernul s-a angajat in fata FMI la o serie de alte masuri dure. Astfel, pensiile vor fi mentinute inghetate, urmand ca dispozitiile privind indexarea pensiilor sa fie aplicate din 2012. De asemenea, al 13-lea salariu, primele de vacanta si subventiile la incalzire vor fi eliminate, conform scrisorii de intentie la acordul stand-by, scrie EVZ

Ce fel de nou Guvern poate gira Traian Basescu? In lipsa unor negocieri politice urgente, actuala configuratie a Parlamentului nu permite existenta unui Guvern stabil. RL a analizat toate combinatiile posibile. Seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks s-a declarat impresionat de „efortul exceptional de ajustare” facut de guvernul Boc prin masurile de austeritate luate, a recomandat sa nu se revina asupra taierilor salariale si a spus ca pana la sfarsitul anului trebuie concediati 70.000 de bugetari (FMI a aflat de la autoritati ca pana acum au fost date afara de la stat 30.000 de persoane), scrie Romania Libera

Razboi pe fata intre PSD si PNL. In ciuda dorintei comune de a da jos Guvernul Boc, liderii celor doua partide de opozitie se ataca din ce in ce mai dur. Dupa sarjele lansate de PNL in ultimele zile in directia social-democratilor, seful PSD Victor Ponta a iesit la contraatac, desi la inceputul saptamanii declara ca nu va replica in vreun fel liberalilor. „Domnul Antonescu merge la televizor, ne injura, dar nu el conduce partidul. PNL nu e condus de nimeni”, a declarat, ieri, Ponta, citat de Hotnews. Intrebat daca se asteapta la o remaniere dupa 1 septembrie, Ponta a raspuns ca singurul eveniment pe care se bazeaza social-democratii „este intrarea liberalilor la guvernare alaturi de PDL”, deoarece in interiorul PNL „exista o presiune uriasa” pentru accederea la Putere, scrie Adevarul

Deputatii bajbaie in jurul Legii ANI. Parlamentarii vin din vacanta pe 16 august pentru Agentia de Integritate fara a sti ce proiect vor discuta. Sefa Camerei Deputatilor, democrat-liberala Roberta Anastase, a bifat convocarea sesiunii extraordinare, dar soarta controlului averilor ramane neclara. Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis ieri sa intrerupa vacanta parlamentarilor, convocand plenul pentru data de 16 august, scrie Adevarul

In editorialul „Optimistul Boc si pesimistul Franks”, Marius Nitu scrie „O tara intreaga s-a uitat la intalnirea Guvernului cu reprezentantii FMI ca sa inteleaga ce se va mai intampla cu salariile si pensiile. Intalnirea a fost ilustrata de televiziuni cu multe cadre cu figuri preocupate, priviri inteligente, dosare groase, declaratiile contin multe cifre si cuvinte precum „evaluari”, „premise”, „concluzii”. Dupa desfasurarea asta de forte cu multe kilograme de competenta pe metrul patrat, raspunsul e ca-n bancul cu optimistul, pesimistul si paharul pe jumatate plin sau pe jumatate gol. Fiecare poate sa inteleaga ce vrea, in functie de simpatiile politice, temperament sau zodie”. Integral in Gandul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro