Sari direct la conținut

Politic show: O deputată PSD vrea repetarea referendumului; Un fel de PSD mai prost organizat; Robert Negoiţă, despre referendum: “Câte lucruri se puteau face cu 40 de milioane de euro”

HotNews.ro
politic, Foto: Colaj foto
politic, Foto: Colaj foto

O deputată PSD vrea repetarea referendumului.După supărare ori tristeţe pe post de reacţii politice, vine şi negarea. Un deputat PSD, Elvira Şarapatin, propune nici mai mult, nici mai puţin: repetarea referendumului odată cu alegerile europarlamentare de anul viitor. „E de neînteles. Eu nu îmi explic acest fenomen. Dar publicitatea agresivă făcută de cei de la USR și mai mulți, să știți că a prins în rândul populației și, din partea noastră, pentru că și noi suntem vinovați, ceilalți… nu a fost destul de bine. Nu a fost, nu știu cum să vă spun și să vă explic, pentru că noi nu am făcut campanie de informare. (De ce?) Pentru că politic ni s-a interzis așa ceva. (De la partid?) Să nu ne asumăm politic. Nu ni s-a interzis. M-am exprimat greșit. Și atunci timpul nostru, al parlamentarilor, a fost foarte scurt. Eu am fost personal și am informat. Cred că populația o să își dea seama de greseală pe care au făcut-o. Aș susține să se repete acest referendum odată cu alegerile europarlamentare”, a spus Elvira Şarapatin, deputat PSD, potrivitDigi24.

Un fel de PSD mai prost organizat. În loc ca PSD și Liviu Dragnea să deconteze eșecul de proporții al referendumului pentru familie, liberalii au urcat primii pe scena rezervată învinșilor. Ludovic Orban s-a repezit duminică seara în primul microfon pentru a asigura publicul că liberalii n-au pierdut și că referendumul, altfel susținut la greu de PNL, a picat exclusiv din vina lui Dragnea. Cel puțin neinspirată ieșirea. Cu toții i-am văzut pe liderul PNL prezentându-se țanțoș la vot, pe Mihai Neamțu deghizat în preot făcând campanie prin bisericile țară și pe toți neoprotestanții din partid ținând seară de seară predici la Antena 3 în sprijinul referendumului pentru familie, potrivitG4media.

Ministrul Economiei a ajuns şi de râsul PSD-iştilor. Noi jigniri în Parlament: „Voi sunteţi proşti? Pe Orban l-a prins cu banii“.Dănuţ Andruşcă a fost printre primii politicieni care au intrat în sala de plen luni. Cu 20 de minute înainte de şedinţă acesta deja era aşezat şi citea din discursul pe care urma să-l rostească. Odată cu începerea citirii moţiunii de către un deputat PNL, Dănuţ Andruşcă a simţit că în sală creşte temperatura. Acesta s-a şters de mai multe ori pe frunte şi părea indecis cum să citească în continuare: cu sau fără ochelari. Până la urmă a rămas pe varianta cu ochelari. Peste 30 de minute a ţinut discursul lui Andruşcă. Dacă la început deputaţii de la mai multe partide s-au amuzat, au adus pancarte lângă acesta şi i-au făcut fotografii, spre mijlocul şi finalul discursului deputaţii erau deja fără chef şi îl ascultau cu greu, potrivitAdevarul.

Robert Negoiţă, despre referendum: “Câte lucruri se puteau face cu 40 de milioane de euro”. Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a lansat critici dure după eşecul referendumului pentru familie, relatează News.ro. “Nu pot să nu mă gândesc şi să nu mă întreb: câte, dar câte lucruri necesare şi utile pentru cetăţeni nu s-ar fi putut face cu cele peste 40 de milioane de Euro? Bani cheltuiţi în această activitate de weekend pe care o numim referendum”, a precizat primarul sectorului 3, potrivitStirile ProTv.

Monica Macovei: Toader și-a ales candidatul ideal la șefia DNA – un procuror care spune că “nu a fost niciodată independent”, pentru că lucrează “sub control ierarhic”.Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, critică afirmațiile făcute luni, în cadrul audierii la CSM, de către procurorul Adina Florea, pe care o acuză că are o atitudine de subordonare față de factorul politic. Macovei subliniază că afirmația Adinei Florea în fața CSM că nu a fost niciodată un procuror independent nu este „o exprimare nefericită”, cum a încercat apoi aceasta să se justifice. ”Când repeți că obiectul de activitate al DNA nu este cercetarea infracţiunilor de abuz în serviciu, care sunt „infracțiuni facile”, și că nu trebuie să existe achitări în dosarele DNA, asta arată că ești pregătit să răspunzi dorințelor venite de la politicienii PSD&ALDE și de la mogulii cu probleme penale”spune ea, potrivitG4media.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro