Politolog, despre Sorin Grindeanu: „Ar fi absurd să ajungă prim-ministru”
Politologul Cristian Preda consideră că șeful PSD, Sorin Grindeanu, ar trebuie să renunțe atât la funcția din partid, cât și la cea de la Camera Deputaților, despre care spune că a obținut-o în baza unui acord politic pe care ulterior nu l-a respectat.
„Grindeanu ar trebui să plece și din fruntea PSD, și de la șefia Camerei Deputaților, pe care a căpătat-o în baza unui protocol pe care l-a încălcat. El e artizanul crizei politice din ultimele două luni”, a scris Cristian Preda, într-un mesaj pe Facebook.
Profesorul de științe politice apreciază că din acest motiv liderul social-democrat nu ar trebui să fie luat în calcul pentru funcția de premier.
„În aceste condiții, ar fi absurd ca Grindeanu să ajungă prim-ministru. De ce ai primi un premiu când te arăți capabil doar să distrugi?”, a punctat Preda, fost deputat european din grupul PPE.
Guvernul propus de Adrian Veștea a fost respins, luni, de Parlament, cu 189 de voturi „pentru” și 23 de voturi „împotrivă”.
După ce Cabinetul Veștea a picat la vot, liderul PSD a declarat că partidul pe care îl conduce nu va vota un guvern minoritar PNL-USR-UDMR.
„Dacă, urmare a consultărilor de la Cotroceni, președintele va acorda Partidului Social Democrat acest mandat, o să vedem în ce formulă o să venim în fața Parlamentului, dar vă mai spun o dată, Partidul Social Democrat nu fuge de această responsabilitate”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Întrebat luni seară cine e de vină pentru eșecul lui Veștea în Parlament, liderul PSD a răspuns: „Ilie Bolojan”.
Înainte de votul decisiv din Parlament de luni seară Paul Stănescu, fost secretar general al PSD, a subliniat necesitatea unui Guvern cu puteri depline și a spus că mandatul de formare a unui cabinet ar trebui încredințat lui Sorin Grindeanu.
Într-o primă reacție, liderul PNL, Ilie Bolojan, a propus, marți dimineața, învestirea unui guvern minoritar, bazat pe un pact național care să stabilească prioritățile României pentru următoarele 6 luni.