Populația României din 1871 până în 2022. De la 8,7 milioane la 23,2 milioane în anul 1990 și sub 19 milioane în anul 2022
Introducere
La Institutul Național de Statistică sunt în plină desfășurare operațiunile de verificare și validare a imensului volum de date și informații înregistrate la recensământ. În paralel, sunt identificate în numeroasele baze de date și registre administrative transmise la INS înainte de faza recenzării persoanele care nu au fost recenzate din diverse motivații dar pentru care există informații și date că erau prezente în țară la data de 1 decembrie 2021 și întruneau condițiile includerii lor în populația rezidentă. În felul acesta, la cele 18,2 milioane de locuitori înregistrați în fazele de autorecenzare și înregistrare cu recenzor se vor adăuga alte câteva sute de mii de locuitori recenzați. Vom cunoaște astfel întreaga populație recenzată odată cu publicarea rezultatelor preliminare la sfârșitul acestui an și le vom putea plasa alături de rezultatele celorlalte 12 recensăminte moderne ale populației din România menționate pe site-ul INS – 1859-1860, 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.
Cu un an înaintea desfășurării recensământului actual, Institutul Național de Statistică a publicat o memorabilă lucrare cu date asupra populației României începând cu mijlocul secolului al XIX-lea –„Serii istorice de date. Populația României 1860-2020‟, iulie 2021, editura INS. A fost o binevenită decizie menită a conferi actualului recensământ meritata semnificație și dimensiune istorică. Lucrarea umple un imens gol în cunoașterea populației și fenomenelor demografice în România înainte de anul 1930 la teritoriul de după război al țării. Toate datele publicate în anuarele statistice ale României după al Doilea Război Mondial, începând cu cel pe anul 1957, s-au referit numai la anii 1930-1940. În noua publicație datele asupra populației înainte de anul 1930 acoperă anii 1860-1929 iar pentru mișcarea naturală anii 1871-1929. În plus, pentru anii 1871-1918 datele sunt distincte pentru Vechiul Regat (Vechea Românie) și Transilvania, inedite, ceea ce permite în premieră formularea unui calendar diferit al debutului tranziției demografice în România în raport cu cel cunoscut până acum. În cele 52 de pagini sunt incluse 29 de tabele acoperind întreaga perioada 1860-2020.
Datele pentru anii 1860-1929 au fost reconstituite începând cu anul 1946 la Institutul Central de Statistică (sub directa coordonare a distinsului sociolog și demograf Anton Golopenția, director al Oficiului de Studii al ICS) și apoi la Direcția Centrală de Statistică și finalizate în anul 1968. O copie pierdută în arhive a tabelelor lucrării a putut fi valorificată acum după minuțioase verificări și comparații. Tabelele nu sunt însoțite, din păcate, de prezentarea metodologiei folosite. Întreaga istorie a seriei 1860-1929 este prezentată în lucrarea INS.
Articolul se dorește a fi o prezentare generală a evoluției populației, natalității și mortalității generale a populației în anii 1860-2020 la teritoriul actual, în perioade istorice diferite ca nivel al indicatorilor și ca determinări economice, sociale și politice.
Istoria populației și a celor două componente care i-au determinat în timp creșterea ori scăderea naturală din primele două perioade, 1860-1929 și 1930-1940, este istoria modernizării țării, cu suișurile și coborâșurile ei. Ceea ce s-a întâmplat după al Doilea Război Mondial până în anul 1990 este doar în parte istorie a modernizării țării, evoluțiile natalității fiind mutilate de măsuri brutale și forțate ale vechiului regim. După anul 1989 istoria populației țării este istoria depopulării in cei 33 de ani în context de trecere brutală de la un regim comunist autoritar la un regim capitalist sălbatec, criza tranziției, nivel de trai scăzut, incertitudine, guvernări ineficiente și lipsite de viziune prospectivă, tensiuni politice, natalitate în veritabilă cădere, deschidere a frontierelor europene și emigrare masivă.
Evoluțiile
Iată în figura 1 evoluția populației țării la teritoriul actual în ultimii 162 de ani. Putem spune că este populația rezidentă, cea având reședința obișnuită în România. Câteva observații se impun. Mai întâi, impresionează ascensiunea fermă și susținută până în anul 1990 și declinul masiv care a urmat. Se pot remarca scăderile din anii celor două războaie mondiale și reculul moderat din anii 1870, survenit în contextul teribilei epidemii de holeră din Transilvania, în prima jumătate a anilor, al pierderilor umane din anii Războiului de Independență, pierderi militare și prin boli (tifos). Declinul de după anul 1989 a împins populația țării cu aproape 60 de ani în urmă, la anul 1964.
De unde și cum a rezultat spectaculoasa creștere a populației țării până la începutul anilor 1990 putem vedea în figura 2, prezentând evoluțiile paralele ale natalității și mortalității începând cu anul 1871. Datele din anii 1871-1929 (în suprafața A) nu au fost publicate și deci cunoscute până la apariția lucrării INS anul trecut și putem examina în grafic, în premieră istoria celor două fenomene demografice majore în 152 de ani etalați în 3 secole, perioadă a celor mai importante schimbări economice, sociale, culturale, sanitare pe care le-a cunoscut România în procesul modernizării.
Privite la nivelul întregii perioade curbele sunt pentru demograf fascinante prin nivel al fenomenului și prin declin ferm al ambelor componente până la mijlocul anilor 1960. Faptul că evoluțiile descendente au fost paralele și de intensități similare explică păstrarea unei creșteri naturale importante (suprafața dintre curbe) și ascensiunea considerabilă a numărului populației. Se cuvine a menționa că după al Doilea Război Mondial mortalitatea populației a cunoscut ritmul cel mai ridicat de scădere, după anul 1948, atingând 8,1 decese la 1000 locuitori în anul 1964. Este rezultatul marilor reforme din domeniul sănătății, ale campaniilor de vaccinare și ale folosirii primelor antibiotice, toate ducând la recul masiv al deceselor prin boli infecțioase și parazitate. După anul 1966 mortalitatea își începe însă lungul drum al majorării în toată perioada care a urmat, majorare modestă ca ritm în anii 1970 și mai importantă în anii 1980 în context de scădere a nivelului de trai, numeroase privațiuni și degradare a asistenței medicale.
Perioadele 1967-1989 și 1990-2022 au particularități considerabile în evoluția natalității și mortalității. La primul fenomen putem vorbi de evoluții determinate de decizii politice în prima perioadă iar după 1989 factorii determinanți au originea în noile realități politice, economice și sociale ale țării. Evoluția natalității în prima perioadă a fost influențată decisiv de măsurile restrictive asupra contracepției și întreruperii sarcinii adoptate de vechiul regim în toamna anului 1966. Pot fi examinate în figura 2 valorile cu totul neobișnuite ale natalității în anii 1967-1989 (săgeata 2). Se pot observa pe curba fenomenului două inflexiuni, în anii 1974 și 1984. Nu sunt decât recrudescențe temporare ale fenomenului în urma unor decizii ale guvernanților de a modifica în duritate prevederile legale asupra accesului la întreruperea sarcinii și asupra aplicării lor (modificări ale vârstei de acces la avort și ale numărului de copii aflați în viață). Sunt pregnant vizibile în anii 1957-1966 efectele unei măsuri total opuse celei din anul 1966 luată de guvernați pentru a influența natalitatea. Este vorba de adoptarea automată în anul 1957 a unei legislații permisive de întrerupere a sarcinii luată la Moscova și care a dus la o veritabilă cădere a natalității până în anul 1967 (săgeata 1). Motivarea legislației permisive luate la Moscova a fost nevoia crescută de forță de muncă feminină pentru ambițioasele programe de industrializare și urbanizare.
Declinul masiv al natalității declanșat în jurul mijlocului anilor 1950 și continuat în cea mai mare parte a anilor 1960 a constituit o evoluție total opusă celei din țările europene (cele mai multe) unde anii 1950 și 1960 au fost ani de creștere considerabilă a natalității, compensându-se regresul dramatic din anii războiului. A fost fenomenul de baby-boom. România a fost o excepție, ea nu a avut un baby-boom, confirmând și din perspectivă demografică cuvintele istoricului – „România este altfel”.
Declinul natalității după 1989 era previzibil odată cu abrogarea reglementărilor restrictive asupra întreruperii sarcinii. Nu se puteau intui dimensiunea și întinderea reculului. Scăderea s-a produs în prima jumătate a anilor 1990, rata natalității coborând de la 13,6 născuți la 1000 locuitori în anul 1989 la valori în jur de 10 la mie după anul 1995. În ultimii trei ani se poate observa un recul moderat, natalitatea ajungând la valori apropiate de 9 la mie. Rămâne de văzut dacă schimbarea are legătură cu Pandemia Covid-19, în unele țări europene apreciindu-se că pandemia a determinat mai degrabă o amânare a nașterii copilului și nu renunțare la copil. Ceea ce nu putem ști acum este impactul crizei energiei și al inflației asupra natalității. Mortalitatea a fost în creștere în anii 1991-1996, pe fondul degradării nivelului de trai, creșterii șomajului, deteriorării asistenței medicale, incertitudinii și violenței. Rata mortalității a urca de la 10,5 la mie la 12-13 la mie iar în anii pandemiei a ajuns la 15,4 și 17,5 la mie. Factorul nou de ascensiune a mortalității este după anul 2000 accentuarea îmbătrâniri demografice după declinul natalității și imensa emigrare a populației tinere și adulte. Trei sferturi dintre decese au loc în populația în vârstă de 65 ani și peste. Speranța de viață la naștere este în stagnare după anul 2013 (lăsând la o parte regresul din anii 2020-2021). Se poate observa în figura 2 o lărgire continuă a spațiului dintre curbele natalității și mortalității, însemnând majorarea dimensiunii scăderii naturale a populației. Ea a fost în cele 8 luni din acest an 75 mii locuitori. Admițând că în celelalte 4 luni nivelul regresului va fi similar cu cel din anul 2019, neafectat de pandemie, se conturează un declin natural anual de 95 mii locuitori. Imens la o populație de 19 milioane locuitori.
Ce perspective?
Dezvoltările demografice în anii ce vin sunt greu de conturat în actualul context, criza energiei, explozia prețurilor, inflația, deteriorarea nivelului de trai și imprevizibilele consecințe ale războiului din Ucrain introducând multe necunoscute și fragilizând construirea de repere orientative. Posibil, natalitatea va rămâne la 8-9 la mie, prin generozitatea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului. Pe importantele măsuri de stimulare a natalității din programul de guvernare nu se poate conta, niciuna nu este inițiată și ar fi o mare eroare adoptarea unora dintre ele, foarte costisitoare, fără consultarea prealabilă a populației tinere asupra motivațiilor care stau la baza a sute de mii de decizii ferme de a nu avea copil și alte sute de mii, mai multe, cu decizii ferme de a avea un singur copil. S-ar putea astfel afla care dintre măsurile aflate în programul de guvernare ar putea fi agreate de tinerele cupluri și care altele ar putea fi adăugate. Guvernanții fug însă de astfel de consultări. Un regres al mortalității este greu de prevăzut. Deteriorarea nivelului de trai la care asistăm, starea asistenței medicale, poluarea, violența și insecuritatea persoanei, consecințele pe termen lung ale infecției cu SARS-CoV-2 nu sunt factori care pot contribui la ameliorarea sării de sănătate.
Migrația externă? Criza pandemiei și consecințele ei economice au redus migrația internațională. Criza energiei cu tot ce înseamnă ea este în plină desfășurare și posibila intrare în stare de recesiune economică s-ar putea să nu fie departe. Este un context nefavorabil migrației masive pentru muncă. Există însă alte componente ale migrației externe a românilor care sunt mai puțin afectate. Medicii, specialiștii în IT, inginerii de un anumit profil sunt căutați. Mii de absolvenți de liceu iau drumul universităților din vestul Europei și probabilitatea de revenire în țară după programele de licență, masterat și doctorat este neînsemnată.
Addendum
Tranziția demografică
O sumară prezentare a tranziției demografice poate oferi cititorului articolului informații care pot contribui la mai buna înțelegere a situației demografice a țării. Teoria tranziției demografice (TTD) este cea mai importantă teorie a științei demografice. În primele ei forme a apărut în perioada interbelică și s-au adăugat ulterior noi variante, noi interpretări. TTD sintetizează impactul modernizării societății asupra natalității, mortalității și creșterii populației în timp. În cea mai cunoscută variantă tranziția demografică cuprinde 4 faze în evoluția natalității, mortalității și numărului populației în timp. După unii autori cele 4 faze sunt cea pre-industrială (sau pre-tranziție), cea a industrializării și urbanizării (sau a tranziției timpurii), cea industrială (sau a tranziției tardive) și faza post-industrială (sau a post-tranziției).
Figura A ilustrează evoluțiile tipice ale natalității, mortalității și numărului populației în procesul de modernizare a societății. Se apreciază că toate populațiile parcurg în timp fazele tranziției, cu particularități mai mari sau mai mici.
În 1-a fază natalitatea și mortalitatea au valori foarte ridicate și apropiate, creșterea populației fiind lentă. Epidemiile, catastrofele naturale, războaiele au du la perioade de declin al populației. Progresul economic general și cel medical duc în faza a 2-a la desprinderea mortalității de valorile foarte ridicate și înscrierea fenomenului pe o curbă descendentă continuă. Natalitatea se menține însă la valori foarte ridicate și rezultă o creștere masivă a numărului populației. După regresul mortalității urmează în faza a 3-a și declinul natalității sub impactul acelorași factori economici, sociali, medicali, culturali dar creșterea populației rămâne ridicată prin continuarea regresului mortalității. La sfârșitul fazei natalitatea se înscrie pe o linie descendentă fermă. În faza a 4-a cele două componente ajung din nou la valori similare, stabile dar scăzute, rezultând o creștere mică a populației ori stabilitate a numărului. Odată cu apariția declinului populației în ultimele decenii în unele populații europene în TTD și-a făcut loc și o a 5-a fază, cea a declinului. Să nu omitem, după datele Eurostat în anul 2021 în 18 dintre Statele Membre ale UE-27 s-a înregistrat declin natural al populației. În 9 dintre ele migrația externă pozitivă a acoperit declinul natural și populațiile nu au scăzut. În celelalte 9 țări însă populațiile au fost în declin (Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Letonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și România).
Ce caracteristici are tranziția demografică în România? Multe și particulare. Figura B ne oferă cadrul general al tranziției. Ceea ce s-a întâmplat în demografia țării în perioada 1967-1989, ca și în anii 1957-1966, nu poate fi explicat și inclus în dezvoltări firești, „naturale‟ ale demograficului (ale natalității). Este rezultatul unor măsuri voluntariste dure și forțate care au mutilat dezvoltările demograficului. De aceea schema clasică a fazelor nu are semnificație deplină în România.
INTERVIURILE HotNews.ro