Poveste cu multe dileme si un singur om

De obicei ma sperie oamenii prea religiosi, mi se pare ca daca nu sint atent vor incerca sa ma converteasca sau ma vor declara, din senin, pacatos. Ma sperie ochii injectati ai fanaticilor de diverse religii care imi spun din televizor ca nu exista decit o singura cale.

Genul de individ care are linie directa cu raiul si daca nu il asculti vei arde in iad, si dracusori cu coarne te vor impinge cu furca in smoala. Dar ma linistea gindul ca la Vatican este o persoana capabila sa zimbeasca si sa inteleaga, chiar daca uneori citeai in acel zimbet dezaprobarea.

Nu mi-l pot inchipui urlind. Zimbetul sau blind arata ca este capabil de empatie, acel sentiment atit de putin raspindit intr-o lume de fanatici convinsi ca au datoria morala sa-i condamne pe altii.

Papa a avut o agenda cu obiective general admise: anticomunismul, lupta cu saracia si nepasarea, ecumenismul, lucruri pe care cu greu poti sa le respingi. A avut insa si o agenda tipica unui catolic traditionalist, uneori de neinteles in lumea contemporana.

Pozitiile sale impotriva avortului si a mijloacelor contraceptive (chiar in situatii limita, ca politica de popularizare a prezervativului in Africa ravasita de SIDA) au contrazis convingerile mele.

Dar, desi dispunea de o enorma putere de influenta, nu imi inspira sentimentul ca daca nu e ascultat poate face lumea tandari, pentru a crea o alta mai placuta Domnului. A ramas mereu un conservator cautind modernizarea Bisericii mai degraba prin stil si dialog decit prin cedari in fata lumii moderne.

Un conservator intelegator.

Nimic nu ma va convinge ca societatea, statul sau biserica au dreptul sa dicteze femeii ce sa faca cu corpul sau. Dar ma linistea gindul ca acest Papa altfel intransigent nu era de acord cu fanaticii care urla la femeile oricum traumatizate de o experienta fizica extrema.

Stiu un caz cind o femeie, slabita si avind remuscari, a mers la o biserica de lemn din Bucuresti sa caute alinare si a fost data afara de preot.

O poveste fascinanta si complexa spune multe despre acest Papa. Legea germana din 1995 conditioneaza avortul de o adeverinta care arata ca femeia a mers la un centru de consultanta. Din cele 1.500 de centre de consiliere aprobate de Guvernul federal, 250 erau afiliate Bisericii Catolice.

Dilema: unele dintre femeile care veneau la centrele catolice se razgindeau, dar celelalte puteau primi hirtia ce le permitea sa intrerupa sarcina.

Preotii germani s-au impartit intre radicalii care nu doreau nici un fel de implicare si moderatii care spuneau ca oricum femeile puteau merge la centrele laice si, daca raminea implicata, Biserica putea avea o sansa sa le convinga.

Considerind ca granita dintre pragmatism si pacat e prea subtire in acest caz, Papa i-a rugat pe episcopii germani sa renunte la consiliere. Si totusi, au spus unii dintre ei, prin consiliere sint impiedicate 5.000 de avorturi in fiecare an, un sfert din femeile care vin in centre se razgindesc si pastreaza copilul.

Radicalii catolici din toata lumea au condamnat, cum altfel decit cu vehementa, pragmatismul celor care au continuat consilierea.

Papa trebuia sa adreseze mai mult decit o rugaminte, trebuia sa dea un verdict. Pentru orice fanatic, era situatia ideala: sa poti sa condamni si sa conteze, sa arati cu degetul si sa doara. Acest Papa s-a gindit indelung, a sperat sa nu fie nevoit sa decida.

Nu exista solutie buna, doar iesiri mediocre si verdicte habotnice. Abia in 1998 a dat un ordin perfect contradictoriu: consiliati-le, dar nu le dati certificate. Episcopii germani au fost de acord sa-l asculte, dar nu au votat in unanimitate. Centrele erau tot mai putin vizitate, unii episcopi ignorau deschis ordinul Papei.

S-au hotarit sa ceara detalii.

Oare chiar credea Papa ca avorturile sint echivalente cu Holocaustul? Asa se afirma ca spusese intr-o carte. Fusese uimit de reactiile organizatiilor evreiesti. Cum puteau crede ca a vrut sa bagatelizeze Holocaustul?! Doar si-a cerut iertare pentru trecut, pentru tot trecutul.

Fraza din carte nu spunea ce intelesesera ei! Oricum ar fi, decizia sa sta sub semnul unui pacat pe care il vede groaznic, de neiertat.

Atunci, de ce nu le spune clar fratilor nemti: inchideti centrele, dati-le afara?! Noua scrisoare catre episcopi enunta dilema in toata splendoarea ei: „E cert ca aceasta consiliere este menita sa salveze viata, dar in mod egal ea poate fi folosita pentru avort, conform legii”.

O lege care il pune pe Papa sa aleaga. Si Papa alege o alta jumatate de solutie: centrele trebuiau sa le consilieze pe femei, iar pe certificat trebuia sa scrie clar ca Biserica se opune avortului si ca acea hirtie nu „putea fi folosita pentru accesul legal la avort”.

Raminea ca autoritatile medicale sa decida daca avertismentul trebuia realmente urmat, adica daca certificatul putea fi folosit. Pacatul trebuia sa fie al lor. Dar autoritatile se framintau mai putin. In fond, doreau sa stie doar ca femeia a fost consiliata.

Indiferent de ce scria pe el, simpla existenta a certificatului deschidea calea spre avort. Viata reala era mai putin dilematica decit acest Papa. Au continuat. Dupa alti doi ani de proteste dinspre „adevaratii” catolici scandalizati de „afacerea certificatelor”, Papa a revenit si le-a ordonat sa renunte.

Un episcop german a cerut un an in care sa demonstreze ca centrele din grija sa chiar salveaza suflete. L-a primit. ONG-uri catolice importante au preluat centrele in celelalte regiuni. Au fost doar mustrate oficial, in isteria generala a grupurilor „pro-life” din toata lumea.

Toate acestea s-au petrecut sub un Papa care condamna fara drept de apel avorturile. In amalgamul de fapte si idei impresionante, a avut citeva convingeri controversate. Dar nici acestea nu l-au dezumanizat. Sint convins ca Papa ar fi imbratisat-o pe femeia venita sa caute alinare in biserica de lemn din Bucuresti.

Si ar fi plins impreuna cu ea, capabil sa inteleaga. Mi-e frica de papii, rabinii, patriarhii si ayatolahii incapabili de compasiune.