Povestea profesorului care nu știa să citească

John Corcoran a crescut în New Mexico, între anii 1940 și 1950. Unul dintre șase frați, John a absolvit liceul, a mers la facultate și a devenit profesor în anii ’60 – profesie pe care a făcut-o timp de 17 ani. Însă, așa cum povestește chiar el, în tot acest timp a păstrat un secret, relateazăBBC.

„Când eram copil, părinții mei îmi spuneau mereu că sunt un învingător, iar în primii șase ani ai vieții mele i-am crezut. Am vorbit târziu, însă m-am dus la școală cu speranța că voi ajunge să citesc precum surorile mele, iar în primul an lucrurile s-au dovedit a fi ușoare pentru că nu aveam prea multe cerințe de îndeplinit: să stăm în linie dreaptă, să stăm cuminți pe scaune, să nu facem gălăgie și să mergem la baie.

Apoi, în clasa a doua, se presupunea că trebuie să învățăm să citim. Însă pentru mine era ca și cum aș fi deschis un ziar chinez și m-aș uita prin el – nu înțelegeam ce sunt toate acele rânduri.

Îmi amintesc că mă rugam noaptea ca Dumnezeu să mă ajute ca a doua zi să pot citi și uneori chiar aprindeam lumina și deschideam o carte, în speranța că un miracol s-a întâmplat. Însă acel miracol nu a venit niciodată.

La ședințele cu părinții, învățătorul le spunea părinților ‘Este un băiat deștept, va învăța’. Și a urmat clasa a treia.

‘Este un băiat deștept, va învăța’ – și am trecut în clasa a patra. Apoi a cincea. Însă nu învățam să citesc.

În clasa a cincea, renunțasem la orice speranță legată de citit. Mă trezeam în fiecare zi, mă îmbrăcam, mergeam la școală și simțeam că merg la război. Uram orele. Era un mediu ostil și trebuia să găsesc un mod de supraviețuire.

În clasa a șaptea, îmi petreceam mult timp în biroul directorului pentru că mă băteam, făceam pe clownul, întrerupeam orele. Am fost exmatriculat.

Când am ajuns în clasa a opta, am obosit să mă fac de râs, pe mine și pe familia mea. Am decis că trebuie să mă comport cum trebuie. Așa că am hotărât că trebuie să fiu elevul preferat al profesorilor și să fac orice că să păcălesc sistemul.

Îmi puteam scrie numele și mai existau câteva cuvinte pe care le știam, însă nu puteam scrie o propoziție întreagă – eram în liceu și citeam la nivel de clasa a doua sau a treia. Însă nu am spus niciodată nimănui că nu știu să citesc.

De ce profesor? Privind înapoi, pare o nebunie ceea ce am făcut. Însă am trecut prin școala generală și prin liceu fără să fiu ‘prins’ – așa că profesia de dascăl părea un refugiu bun. Nimeni nu ar fi suspectat un profesor că nu ar ști să citească.

Am predat mai multe lucruri. Am fost profesor de sport, de sociologie.

Am predat elevilor de liceu între anii 1961 și 1978. Opt ani mai târziu după ce am renunțat la predat, ceva s-a schimbat. În sfârșit.

Aveam 47 de ani când am auzit-o pe Barbara Bush vorbind despre alfabetizarea adulților. Era cauza ei specială. Nu mai auzisem până atunci pe cineva care să vorbească despre acest lucru, credeam că sunt singura persoană din lume aflată în această situație.

Și am învățat, în sfârșit, să citesc.

A fost destul de ciudat pentru oameni să audă povestea mea – a profesorului care nu putea citi. Unii erau convinși că așa ceva este imposibil și că am inventat întreaga poveste.

Însă vreau ca oamenii să știe că există speranță, există o soluție. Persoanele ca mine nu sunt ‘proaste’ – putem învăța să citim, niciodată nu este prea târziu.”