Sari direct la conținut

Premieră mondială: În România se va înființa prima Cameră de Comerț pentru Diversitate

HotNews.ro
Premieră mondială: În România se va înființa prima Cameră de Comerț pentru Diversitate

​Prima Cameră de Comerț pentru Diversitate din lume se înființează în România, având ca scop promovarea principiilor diversității și incluziunii în rândul mediului de business din țară și susținerea afacerilor românești conduse de grupuri minoritare sau care se confruntă cu inegalități economice, transmite Mediafax.

Proiectul este singurul de acest gen din lume, organizat pe modelul unei camere de comerț, și care printr-un întreg portofoliu de activități, de la mentorat și coaching, până la traininguri, networking și certificări, vrea să susțină economia și societatea românească.

Camera de Comerț Română pentru Diversitate este fondată de Dentons, ING Bank, Mega Image, Raiffeisen Bank și ONG-ul „Orașul Meu, Culorile Mele” și a fost inspirată de proiectul Carta Diversității din România. Alți membri includ Accenture, GKN Fokker Engineering, Roma Entrepreneurial Development Initiative (REDI) și Visa, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) ca membru de onoare.

Camera de Comerț Română pentru Diversitate este audiată de PwC. Peste 70% dintre respondenții studiului „Diversitatea și Incluziunea în Organizațiile din România” realizat de Carta Diversității din România în parteneriat cu MKOR Consulting consideră că managementul diversității și incluziunii are un impact direct în creșterea motivației și satisfacției în muncă.

În plus, mediul incluziv creat, atent la nevoile fiecărui individ, se reflectă în îmbunătățirea calității vieții și a stării mintale și fizice a angajaților (51% dintre respondenți). 60% dintre companiile mari au strategii de diversitate și incluziune și 33% alocă bugete anuale pentru acestea.

Pe de altă parte, 47% dintre IMM-uri și 44% dintre microîntreprinderi au o abordare punctuală și doar 6% dintre IMM-uri alocă bugete pentru diversitate și incluziune.

Majoritatea instituțiilor publice participante la studiu au o abordare punctuală a practicilor de diversitate și incluziune. 86% dintre organizațiile care abordează diversitate și incluziune au drept focus diversitatea de gen.

Cele mai atente la aspectele legate de egalitatea de gen sunt companiile mari și IMM-urile.

63% dintre organizații abordează incluziunea persoanelor cu dizabilități și 54% dintre ele includ incluziunea grupurilor etnice sau religioase. Acestea sunt, în general, instituții publice.

Mai multe companii, ambasade și organizații din România își luminează diseară clădirile în mov pentru a marca Ziua Internațională Persoanelor cu Dizabilități, printre care Ambasada Suediei în România, AFI Europe România, Asociația Light into Europe, Dell, Dentons, Fundația Motivation, Globalworth, ING Bank, Kaufland, Prime Kapital, Raiffeisen Bank, S-Immo, Sky Tower și Special Olympics România.

Conform statisticilor oficiale în România trăiesc aproximativ 800.000 de persoane cu dizabilități.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro