Sari direct la conținut

Premierul japonez a ajuns in Hawaii, unde va vizita Pearl Harbour, alaturi de Barack Obama

HotNews.ro

Premierul japonez Shinzo Abe a sosit luni in Hawaii, in cadrul unei vizite de doua zile ce va include un moment de reculegere la Pearl Harbour, alaturi de presedintele american Barack Obama, transmite AFP, citata de Agerpres.

Vizita la memorialul USS Arizona va avea loc marti si marcheaza implinirea a 75 de ani de la atacul-surpriza asupra Pearl Harbour, principala baza navala americana din Oceanul Pacific. Ofensiva japoneza din dimineata de 7 decembrie 1941 s-a soldat cu moartea a 2.400 de oameni si a determinat intrarea SUA in al doilea Razboi Mondial.

Abe nu va fi primul premier japonez care viziteaza Pearl Harbour, asa cum anuntasera initial autoritatile de la Tokyo. Venirea sa in Hawaii are loc insa dupa ce Barack Obama a devenit, in mai 2016, primul presedinte american care viziteaza Hiroshima, unul dintre orasele asupra carora SUA au lansat bomba atomica.

Asa cum Obama nu a formulat, la Hiroshima, scuze pentru atacul din august 1945, nici Abe nu va prezenta scuze in timpul ceremoniei de marti. In schimb, se va reculege in memoria victimelor si va face referire la actuala alianta solida dintre Japonia si America.

„Ororile razboiului nu trebuie sa se repete vreodata”, a spus premierul japonez la plecarea din Tokyo. „Alaturi de presedintele Obama, imi voi exprima in fata lumii intregi angajamentul fata de viitor si valoarea reconcilierii”, a adaugat Abe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro