Premiul Nobel pentru literatură: câștigătorul care nu a putut veni să-și ridice premiul

Uneori, viața îl împiedică pe câștigătorul Nobel să ajungă la Stockholm. Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel în 1970, a fost împiedicat să părăsească Uniunea Sovietică. 

Autorul cărții Arhipelagul Gulag, Aleksandr Soljenițîn, a fost unul dintre autorii care a zguduit din temelii pasivitatea sau chiar simpatia unei părți a intelectualității Occidentale pentru regimul comunist, simpatie instalată după Cel de-al Doilea Război Mondial. În timp ce Stalin omora peste 10 milioane de oameni în Uniunea Sovietică, lumea literară din Vest avea încă îndoieli. 

Decernarea Nobelului în 1970 pentru scriitorul rus de către Academia Suedeză a reprezentat sfidarea împotriva cenzurii și tiraniei. Cortina a căzut. Iar discursul său de acceptare, citit în absența lui Soljenițîn, a lăudat literatura ca fiind „lumânarea care arde în întuneric”.

Abia în 1974, Soljenițîn a primit medalia, la ani după exil și persecuție. Absența sa a transformat ceremonia într-un simbol al rezistenței, dovadă că literatura poate supraviețui opresiunii. În acel moment, Nobelul nu a fost doar un premiu, ci un protest.

Arhivele de la Academia suedeză, care sunt sigilate timp de 50 de ani după numirea fiecărui laureat, au dezvăluit dezbaterea acerbă dintre jurați cu privire la ce ar putea însemna o victorie pentru Soljenițîn, potrivit The Guardian.

„Există circumstanțe externe recunoscute de toți ca fiind extrem de dificil de evaluat: dacă un premiu Nobel pentru Soljenitin îi va aduce beneficii sau îi va face rău”, a scris membrul academiei Artur Lundkvist, în documentele văzute de jurnalistul suedez Kaj Schueler.

„Examinarea din multe părți a candidaturii sale nu ia în considerare consecințele pentru el. Este vorba în primul rând de a demonstra împotriva Uniunii Sovietice, atât în ​​mod justificat, cât și nejustificat. Cu toate acestea, premiul Nobel nu ar trebui să devină un câmp de luptă între diferite interese politice”, argumenta membrul academiei.

Academia îi acordase anterior premiul lui Boris Pasternak în 1958, după publicarea doctorului JIvago. Pasternak a acceptat premiul, dar ulterior a fost obligat de către autoritățile sovietice care îi interziseseră romanul să îl refuze. În 1965, premiul i-a revenit lui Mihail Șolohov, un scriitor acceptat de guvernul sovietic.

Un alt membru al academiei, Henry Olsson, a argumentat împotriva punctului de vedere al lui Lundkvist: „Tocmai pentru că i-am dat premiul stalinistului Șolohov în 1965, imparțialitatea ne cere să putem să-l dăm și unui comunist mai critic față de sistem, precum Soljenițîn. ”

Jurnalistul suedez Kaj Schueler a remarcat faptul că formularea lui Olsson este ambiguă, dar adaugă că „sugerează că acordarea premiului lui Șolohov a fost o modalitate de a potoli statul sovietic care îl persecutase agresiv pe Pasternak”.