Skip to content

Presa americană a aflat la ce înțelegere au ajuns miercuri Trump și Netanyahu

Președintele american Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au convenit miercuri, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă, ca Statele Unite să acționeze pentru a reduce exporturile de petrol ale Iranului către China, a scrie Axios, citat de Reuters.

„Am convenit că vom exercita o presiune maximă asupra Iranului, de exemplu în ceea ce privește vânzările de petrol iranian către China”, a a declarat un înalt oficial american pentru Axios.

Întrebat despre această informație, ministerul de externe al Chinei a reacționat duminică spunând că „cooperarea normală între țări, desfășurată în cadrul dreptului internațional, este rezonabilă și legitimă și trebuie respectată și protejată”.

China reprezintă peste 80% din exporturile de petrol ale Iranului. Orice reducere a acestui comerț ar însemna venituri mai mici din petrol pentru Iran.

Diplomații americani și iranieni au purtat săptămâna trecută discuții privind programul nuclear al Iranului, prin intermediul mediatorilor din Oman, după ce președintele SUA a poziționat o flotă în regiune, în timp ce armata americană se pregătește pentru posibilitatea unor operațiuni susținute, de câteva săptămâni, împotriva Iranului.