Sari direct la conținut

Presa SUA, alba de frica

Evenimentul Zilei

Cotidianul conservator american „Washington Times” a publicat miercuri un chenar alb, fara niciun fel de desen, ca ilustratie la un comentariu ce denunta timiditatea presei americane in ceea ce priveste caricaturile cu profetul Mahomed.

„In America, libertatea de expresie se practica la ora actuala sub amenintarea violentei islamiste”, sta scris in chip de explicatie sub patratul alb. Singurul ziar american care a publicat una dintre caricaturile daneze ce stau la originea actualului scandal este „Philadelphia Inquirer”.

Comentariul critica pozitia Casei Albe de a nu sprijini decat tardiv Danemarca, dand astfel o lovitura „hotararii Europei de a apara civilizatia occidentala”. Administratia americana ar trebui sa sustina cu mai multa energie guvernele europene, care infrunta greul asaltului (islamist)”, scrie „Washington Times”.

Piromanii si pompierii

Intr-un alt comentariu pe aceeasi tema, un editorialist al publicatiei ia in discutie argumentele vehiculate de cei s-au pronuntat contra publicarii caricaturilor.

„Argumentatia, foarte plauzibila, spune ca 1) doar pentru ca ai dreptul de a te exprima, nu esti obligat sa o faci; 2) retinerea este deseori practicata, mai ales cand vine vorba de respectul religios sau cultural;

3) tensiunile sunt la cote foarte ridicate printre musulmani; 4) doar un nebun sau, daca e vreo diferenta, doar cei care instiga la o „ciocnire a civilizatiilor” ar turna benzina pe un foc care arde”, scrie editorialistul „Washington Times”, care purcede apoi la demontarea acestui rationament.

„Cei care pledeaza pentru publicarea desenelor nu instiga la o ciocnire a civilizatiilor. Nici nu toarna gaz peste foc. Dimpotriva, ei apara impotriva ofensivei islamiste declansate contra lumii crestine, laice, iudaice, hinduse sau chineze, exprimandu-si solidaritatea cu pompierii”, continua jurnalistul.

„Surprinzator pentru unii, poate, pompierii sunt, in acest caz, ziarele socialiste franceze, BBC si alte importante ziare seculare europene care stau solidare cu ziarul danez de dreapta impotriva a ceea ce, in mod corect, considera a fi o cerinta insistenta a islamului radical ca Europa sa inceapa sa traiasca sub legea islamica, sharia”.

Curaj inabusit in fasa

Sefii redactiei saptamanalului american „New York Press” au demisionat miercuri pentru a protesta fata de decizia editorilor publicatiei de a nu reproduce caricaturile daneze cu profetul Mahomed.

Articol integral in EVZ

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro