Președintele din Coreea de Sud, trimis în judecată pentru insurecție. Pedeapsa pe care o riscă Yoon Suk Yeol

Procesul penal al preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol, acuzat de insurecţie după ce a declarat legea marţială în decembrie, va începe pe 20 februarie, a anunţat luni agenţia de presă Yonhap, citată de EFE.
Preşedintele sud-coreean nu este obligat să participe la audierea din 20 februarie, întrucât aceasta este doar un prim pas procedural destinat examinării probelor cheie sau stabilirii următoarelor audieri înainte de începerea şedinţelor de judecată.
Preşedintele Yoon Suk Yeol a decretat pe 3 decembrie legea marţială, susţinând atunci că aceasta ar fi fost o măsura menită să protejeze ţara de „forţele comuniste nord-coreene”, dar măsura era de fapt îndreptată împotriva opoziţiei majoritare în parlament, transmite Agerpres.
Deşi el a trimis trupe care să împiedice parlamentul să voteze ridicarea legii marţiale, tentativa sa de impunere a acestei legi a eşuat rapid sub presiunea străzii.
Yoon este astfel acuzat că a conspirat împreună cu fostul ministru al apărării, Kim Yong Hyun, şi cu alţi actuali şi foşti ofiţeri din armată pentru a incita la o insurecţie prin declararea legii marţiale în mod neconstituţional şi ilegal, având în vedere absenţa unei situaţii de război sau a unei crize majore, cerinţe incluse în Constituţie pentru impunerea legii marţiale.
Toţi aceştia sunt de asemenea acuzaţi că intenţionau să aresteze personalităţi politice cheie. În Coreea de Sud infracţiunea de conducere a unei insurecţii este pedepsită cu închisoare pe viaţă sau chiar cu pedeapsa capitală, dar asupra acesteia din urmă există un moratoriu din anul 1997.
În paralel, preşedintele Yoon se confruntă cu o procedură de demitere la Curtea Constituţională, instanţă care trebuie să se pronunţe asupra validării destituirii preşedintelui decisă de parlament pe 14 decembrie.
Dacă instanţa supremă va confirma demiterea preşedintelui Yoon Suk Yeol, vor fi organizate alegeri prezidenţiale anticipate într-un termen de 60 de zile.