Presupusul plagiat al d-lui Ponta si tentatia orientalizarii: Un scurt raspuns profesoarei Alina Mungiu-Pippidi
Revenind la tema presupusului (inca) plagiat al lui Victor Ponta, citesc cu uimire o afirmatie a unei specialiste in stiinte politice care aluneca intr-o generalizare ce-mi pare nu doar pripita, dar si potential jignitoare pentru miile de doctori reali, nu plagiatori din Romania. Intelectuali absolut onorabili care nu merita sa fie suspectati de matrapazlacuri, escrocherii, furtisaguri si sarlatanii. Spre deosebire de colega mea, care preda in Germania, eu nu cred ca putem sterge cu buretele un presupus plagiat comis de seful executivului din Romania numai pentru ca, fara o baza empirica verificabila, consideram ca toate doctoratele din aceasta tara sunt indoielnice. Este o linie de aparare a d-lui Ponta care nu are cum sa-l avantajeze, fiind in chip vizibil tendentioasa, partizana si falsa.
Nu voi da foarte multe nume, desi as putea, voi spune doar ca nu am nici cel mai mic motiv sa pun sub semnul creditele academice ale unor Gabriel Badescu, Cristian Vasile, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Ioan Stanomir, Mircea Cartarescu, Daniel Barbu, Carmen Musat, Vasile Boari, Adrian Miroiu, Mihaela Miroiu, Lazar Vlaceanu, Marian Zulean, Tereza-Brindusa Palade, Stelian Tanase, Dan Pavel, Catalin Avramescu, Liviu Papadima, Sorin Lavric, Horia Terpe, Adriana Babeti, Ovidiu Pecican, Liviu Antonesei, Ruxandra Cesereanu, Catalin Cioaba, Corin Braga, Ion Bogdan Lefter, Marta Petreu, Valentina Iancu, George Ardeleanu, Claudiu Secasiu, Dan Lazea, Angelo Mitchievici, Laurentiu Stefan Scalat, Oana Suciu, Virgiliu Tarau, Vlad Muresan, Andi Mihalache, George Maior, Marius Oprea, Andrei Muraru, Marius Stan, Luciana (Mia) Jinga, Dan Catanus, Ana-Maria Catanus, Mircea Stanescu, Caterina Preda, Cristian Pirvulescu, Germina Nagat, Marian Preda, Cristian Tudor Popescu, Liviu Tarau, Radu Tudorancea, Dorin Dobrincu, Armand Gosu, Stejarel Olaru, Radu Carp, Gabriel Catalan, Laurentiu Vlad, Vlad Nistor, Octavian Roske, Ioana Boca, Calin Cotoi, Lucian Jora, Iulian Fota,, Radu F. Alexandru, Smaranda Vultur, Alexandru Florian, George Voicu, Vasile Docea, Viorel Marineasa, Marcel Tolcea, Victor Neumann, Lidia Vianu, Daniel Vighi, Irina Culic, Ovidiu Buruiana, Florea Ioncioaia, Ioana Bot, Ion Manolescu, Mircea Mihaies, Sorin Ionita, Paul Cernat, Clara Mares, Stefan Bosomitu, Cosmin Budeanca, Alin Muresan, Silviu Moldovan, Sebastian Lazaroiu, Nicoleta Ionescu-Gura, Florin Abraham, Liviu Plesa, Elisabeta Plesa, Alexandru Gabor, Valeriu Antonovici, Florian Banu, Flori Balanescu, Cristina Anisescu, Sanda Cordos, Marius Ghica etc Acesti oameni au agonizat muncind pentru tezele lor, nu au recurs la hotie. Nu cred ca aceste lucrari doctorale se fac vinovate de plagiat si ca pot fi coborate automat, condescendent, nemotivat si ofensator la nivelul celei a d-lui Ponta. Eu unul nu am motive sa o fac. Daca distinsa mea colega, ea insasi detinatoarea unui doctorat din Romania, crede acest lucru, ar fi corect sa-l probeze cu exemple concrete. Altfel, pornim in directia prezumtiei de vinovatie colectiva si a unei regretabile orientalizari.
“Toate lucrarile de doctorat din mediul academic romanesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adica sunt niste compilatii fara valoare care nu corespund nici pe departe standardelor academice internationale” (Alina Mungiu-Pippdi, citata in “Adevarul”, sublinierea mea)
Nu neg ca exista faimoasele “fabrici de doctorate”, ca exista persoane care si-au obtinut titlul in chip fraudulos. Dar pledez pentru analiza fiecarui caz in parte si evitarea absolutizarilor. Inteleg ca doamana Mungiu-Pipppidi tine sa-l exonereze pe “impecabil”. Dar sa-i lase in pace pe cei care si-au facut si isi fac treaba cinstit.Doamna Mungiu-Pippidi a predat ani de zile la SNSPA, acesta a fost, daca nu ma insel, drumul sau spre politolgie. Ar fi acceptat o teza doctorala bazata pe plagiat? Ar accepta o asemenea teza la Hertie School of Government din Berlin? Ma indoiesc. Cititorii vor nota ca numele mentionate nu sunt selectate sub nicio forma in chip partizan. N-am oferit decat exemple din zona stiintelor umane, lista ar fi, desigur, mult mai lunga daca as mentiona nume, cat se poate de onorabile, din zona stiintelor exacte. Cazul Ponta, unde nu este, vorba de compilatie, ci, cat se poate de probabil, de furt intelectual, mi se pare clar. Sper ca si colegei mele
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro