"Pretul vietii in Bucurestiul de azi e singurul pret in scadere"

Dupa Radio Europa Libera, avangarda sau perioada berlineza a lui I.L.Caragiale, Alexandru Solomon are un nou subiect: traficul din Bucuresti. Documentarul sau, „Apocalipsa dupa soferi”, se afla acum pe masa de montaj. Va avea 52 de minute si va putea fi vazut din luna decembrie la HBO.Titlul suna suficient de sumbru ca sa te gandesti ca nu e un film cu happy-end. Urmarind povestile a cinci soferi, Solomon vede in traficul infernal din capitala o metafora pentru modul nostru de convietuire.

– Ideea filmului ti-a venit stand in trafic?

Bineinteles, petrec si eu atata vreme in masina. M-am enervat de prea multe ori, nu atat pe multitudinea de masini cat pe moravurile soferilor.

M-a inspirat si « Autojurnal »-ul lui Eugen Istodor, aparut in „Dilema”. Cred ca e o problema universala, majoritatea marilor orase se confrunta cu asa ceva. Pe de alta parte, Bucurestiul are parte de atatea masini doar de putina vreme, si de aceea cred ca la noi problema e mai exacerbata si ne enerveaza mai mult.

– Ai filmat in cine-verite ca sa surprinzi injuraturile pe viu?

Sigur ca e un film mai « brut », mai direct decat ceea ce am facut pana acum, dar aveam nevoie de o schimbare. Urmaresc cinci personaje a caror existenta a fost sau este determinata de trafic, de condusul masinii.

Injuraturile sunt doar o parte din « expresia » agresivitatii bucurestene, care in trafic ajunge la cote imbecile, antisociale. Strada bucuresteana vazuta de sus e imaginea perfecta a felului in care inteleg sau se pricep sa interactioneze indivizii din orasul asta.

Si rezultatul acestei interactiuni e asemanator cu haosul din viata noastra sociala, politica, etc. Asta uneori se soldeaza cu tragedii, cu pierderi de vieti, dar pretul vietii in Bucurestiul de azi e singurul pret in continua scadere.

– Ai avut la un moment dat o initiativa cetateneasca pentru strada ta. Despre ce era vorba?

Am cerut Primariei sa instaleze limitatoare de viteza : desi strada pe care stau e mica, cu sens unic, ea a devenit circuit de formula 1 in fiecare dimineata.

Am umblat pe la vecini dupa semnaturi si Primaria ne-a aprobat cererea, dar Administratia Strazilor nu s-a obosit sa instaleze bumper-ele respective. Nu stam in sectorul 1 si probabil nu meritam acest confort.

– Filmul tau aduce si „solutii pentru fluidizarea traficului”?

Nu, nu cred ca un film trebuie sa enunte solutii practice in atentia primarului. Eu vorbesc despre impactul traficului asupra felului nostru de viata, despre consecintele lui omenesti. De altfel, cred ca solutiile se cunosc, trebuie doar aplicate.

Daca primarii nu ar visa la autostrazi suspendate, ci ar construi parcari, ar imbunatati transportul public, iar politia ar aplica legile, lucrurile ar arata mai bine.

Acum zece ani, niste japonezi au fost platiti de primarie sa faca un studiu si sa prezinte solutii pentru trafic. Ei au prezis cu exactitate in ce situatie vom ajunge. I-a ascultat cineva?

– Cand vedem filmul?

Filmul va fi prezentat in premiera in luna decembrie la HBO Romania, care este si principalul lui coproducator. Vom mai face o proiectie in avanpremiera. HBO mi-a oferit o sansa extraordinara.

In peisajul de productie din Romania nu cunosc alt post de televiziune care sa aiba in momentul de fata aceeasi deschidere fata de filmul romanesc, si, inca mai important, fata de documentarul romanesc.

– Ce echipa ai avut?

Echipa a fost minima, dictata de faptul ca a trebuit sa circul cu cei cinci soferi din luna mai si pana acum, mai degraba singur. Am lucrat cu Ilinca Belciu la research si productie, montez cu Catalin Cristutiu.

– Realizarea filmului a fost un catharsis pentru tine? Ai devenit un sofer mai tolerant?

Nu, n-am devenit mai tolerant, ci mai imun. In plus, in timpul filmarilor am inceput sa caut aglomeratia, si eram dezamagit ori de cate ori traficul era mai suportabil.