Sari direct la conținut

Prima universitate din România care introduce cursuri de teqball

Masă de teqball, Foto: Bernd Kelichhaus | Dreamstime.com
Masă de teqball, Foto: Bernd Kelichhaus | Dreamstime.com

​Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” a introdus, odată cu începerea anului universitar 2023-2024, cursuri de teqball, pentru studenții de la Facultatea de Sport. Este prima instituție de învățământ superior unde se fac astfel de cursuri, conform reprezentanților Federației de Teqball din România. Orele sunt ținute de antrenori și sportivi recunoscuți la nivel internațional, scrie Agerpres.

Federația Română de Teqball vrea ca acest sport să se dezvolte la noi în țară, de aceea a dotat mai multe universități, licee, colegii și cluburi sportive cu mese de teqball.

„Federaţia Româna de Teqball, în cooperare cu Ministrul Educaţiei şi Ministrul Sportului, a implementat un proiect unic în România, în baza căruia a dotat peste 100 de universităţi, licee, colegii şi cluburi sportive cu mese de teqball, pentru dezvoltarea acestui sport în România. Proiectul se derulează cu sprijinul Federaţiei Internaţionale de Teqball. Astfel, au fost atrase în acest proiect 23 de universităţi care au facultăţi de sport”, a declarat președintele Federației de Teqball din România, Teodor Luca, pentru Agerpres.

La Târgu Mureș, studenții îi iau drept mentori în acest sport pe Kinga Barabási (cea mai bună jucătoare de teqball din România, fiind medaliată cu aur la Jocurile Olimpice Europene de la Cracovia Malopolska 2023 în proba de simplu feminin şi medaliată cu argint în proba de dublu feminin în cadrul aceleaşi competiţii) şi Hunor Kristaly, care sunt antrenori de teqball și chiar foști absolvenți ai universității.

„Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş este prima instituţie de învăţământ superior în care studenţii de la Facultatea de Sport au început cursurile cu specialitatea teqball, beneficiind de prezenţa a doi antrenori de teqball, profesori de sport care practică teqball, Kinga Barabási şi Hunor Kristaly. Cei doi sunt foşti studenţi ai UMFST Târgu Mureş”, a mai spus Teodor Luca, conform aceleiași surse.

Cum se joacă teqball

Acest sport a apărut în anul 2017 și se joacă pe o masă curbată.

  • „Pe scurt, este un sport care se joacă pe o masă curbată, în general cu o minge obișnuită de fotbal. De aici și motto-ul TEQBALL, The World Is Curved. La prima vedere pare un sport asemănător cu fotbal-tenis-ul, doar că se joacă pe… masă, una… curbată.
  • Două detalii importante care fac din acest sport unul extrem de spectaculos. Folosind ideea simplă a unei mese curbate, a fost creat un sport care se poate practica oriunde, oricând și de către oricine, indoor sau outdoor, indiferent de vârstă sau de gen.
  • Competițiile se desfășoară la individual, dublu și dublu-mixt, după un regulament specific, care face din acest sport unul extrem de atractiv și dinamic.
  • Există deja competiții internaționale, Cupe Mondiale (2017, 2018, 2019), turnee indoor, masters, dar și pe plajă. Totul a pornit de la un vis, un vis care a devenit realitate, următorul pas fiind recunoașterea ca sport olimpic.
  • La nivel mondial, TEQBALL are ambasadori de marcă, ex-jucători de fotbal, precum Ronaldinho, Figo, Galas, Karembeu, Puyol, Pires, dar și promovări cu echipe de fotbal precum Barcelona, Manchester United, Chelsea sau Brazilia”, se arată pe site-ul teqball-romania.ro.

Foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro