Prof. Dr. Liana Pleș, medic primar obstetrică-ginecologie la MedLife: „Medicul bun este cel care știe ce are de făcut și se străduiește să o facă pentru tine”

Prof. dr. Liana Pleș nu e doar medic primar în obstetrică-ginecologie. E unul dintre medicii care pregătesc medici. A absolvit Facultatea de Medicină în 1988, trei ani mai târziu a devenit și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar după ceva timp, membru activ în Colegiul Medicilor din România, unde face parte din Comisia de Disciplină. După mai bine de 30 de ani de experiență în spitalele publice, acum a intrat în sistemul privat de sănătate și face parte din echipa MedLife, pentru că și-a dorit să aibă condiții de lucru mai bune. Când se gândește la ideea de „medic bun”, dr. Liana Pleș folosește cuvinte precum: competent, onest și priceput. Și încă ceva: să respecte principiile hipocratice.

Când nu era Dr. Liana Pleș și era doar Liana, adică la grădiniță, îi placea să se joace cu păpușile și să le opereze, să le vindece. Dar îi plăcea și să le povestească tot felul de lucruri colegilor ei, atunci când tovarășa educatoare era ocupată cu alte lucruri și o punea pe ea responsabilă cu ordinea clasei. A prefigurat, așadar, dualismul profesiei sale, de medic și profesor.

Mai târziu, medicina a venit firesc, așa că, atunci când a dat admitere la liceu, a ales unul despre care știa că pregătește viitori mediciniști. „Am făcut Liceul de științe ale naturii «C.A. Rosetti», clasa de fizică-chimie, clasă care era, pe vremea aceea, o fabrică de mediciniști. Din clasa mea, din 36 au intrat 30 la medicină. Cred că am avut o predestinare, nu s-a pus problema să fac altceva. Ideea legată de medicină a fost mereu acolo”, spune Dr. Liana Pleș.

Admiterea la Medicină când erau 9 candidați pe un loc

Dacă, acum, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” este o concurență de peste trei candidați pe un loc, în 1982, când Liana Pleș a dat admiterea, competiția se dădea între nouă persoane pentru un loc. Nu numai concurența era mult mai mare, ci și examenele – mult mai dificile, spune Dr. Pleș, care știe foarte bine cum stau lucrurile în universitate, având în vedere că e cadru didactic acolo.

Începând cu anul acesta, studenții de la Facultatea de Medicină vor avea, pentru prima dată în istorie, cursuri de comunicare medic-pacient. Până acum, comunicarea nu se învăța într-un mod structurat, ci era o abilitate care se fura de la mentorii cu care studentul și, mai târziu, medicul debutant, rezona mai bine.

„Eu am făcut facultatea pe vremea comuniștilor. După aceea, a urmat degringolada cu Revoluția, apoi am intrat în rezidențiat. Pe vremea aceea, nimeni nu te învăța să comunici cu un pacient. Nimeni nu te învăța noțiuni de etică, de comunicare, de morală, nu mai spun că psihologia era un subiect tabu. Nu era voie să vorbești decât într-un anumit context. Nu aveai niciun fel de posibilitate să înveți sistematic și instituționalizat. Practic, noi învățam prin mimetism”, spune Dr. Pleș.

„Vedeam cum se poartă și cum vorbesc mentorii noștri – inițial profesorii, asistenții, apoi, când am intrat în rezidențiat, îndrumătorii și coordonatorii – și fiecare se plia pe stilul cu care rezona”, adaugă medicul ginecolog.

„În ’89 eram în stagiatură”

Înainte de 1989, absolvenții de medicină nu dădeau direct examen de rezidențiat, cum se întâmplă acum, ci făceau, mai întâi, o stagiatură care dura trei ani. Ideea din spatele acestui program de stagiatură era ca medicii tineri să fie pregătiți în câteva domenii considerate a fi de bază, înainte de a fi repartizați la posturi din țară, de cele mai multe ori în mediul rural.

„Pe vremea aceea, nu se dădeau examene pentru posturi, pentru că nu existau specialități scoase la concurs și majoritatea medicilor trebuia să meargă la țară. Dar sistemul nu-i trimitea la țară decât după ce-i pregătea trei ani, câte șase luni, în cele mai importante specialități, ca să se poată descurca să facă absolut tot. Asta însemna 6 luni de chirurgie, 6 luni de ginecologie, 6 luni de medicină internă, 6 luni infecțioase, 6 luni pediatrie și 6 luni policlinică. Aceasta era rațiunea”, explică Dr. Pleș.

După ce a petrecut 6 luni la Spitalul Județean din Sibiu și 6 luni la Spitalul Colentina, Revoluția din 1989 a prins-o în anul al doilea de stagiatură, la Spitalul Titan, unde urma stagiul de ginecologie. Drept consecință, a rămas la Spitalul Titan până când acesta s-a desființat. Ulterior, a ajuns la Spitalul Caritas și, mai târziu, la Maternitatea Bucur, până în 2022, când a decis să facă tranziția către sistemul privat de sănătate și s-a alăturat echipei MedLife.

Cum a ales specializarea în ginecologie

În 1990, după mai mulți ani în care nu se scoseseră posturi la concurs pentru specializare, s-a organizat examen de rezidențiat. Iar Dr. Liana Pleș și alți colegi de-ai săi au putut să susțină și ei acest examen, deși nu terminaseră încă stagiatura: „A fost, practic, primul an când s-a dat rezidențiatul după – cred – în jur de 20 de ani. Și am avut foarte marele avantaj că eram destul de aproape de terminarea facultății, încă nu pierduserăm uzanța învățăturii, deci am avut norocul și pregătirea care ne-au ajutat să intrăm în rezidențiat, unde eu am ales obstetrică și ginecologie”.

A fost prima și singura dată când părinții ei, care nu aveau vreo legătură cu medicina, au încercat să îi influențeze alegerea. Tatăl ei ar fi vrut să se specializeze în neurochirurgie, iar mama, în chirurgie reparatorie și estetică. „Dar nu am avut niciodată un profil prea compliant și am ales ginecologia”, spune Dr. Liana Pleș.

Cum a ajuns la ginecologie? În primul rând, a știut dintotdeauna că vrea să facă o specialitate cu profil chirurgical. Pur și simplu a crezut că acest lucru se potrivește cel mai bine cu felul ei de a fi.

„Sunt o persoană de acțiune, îmi place să iau decizii, să fac lucruri manual, iar chirurgia – oricare dintre ele – ar fi fost un profil care mi se potrivea. Mi-a plăcut foarte mult la Spitalul Titan, unde m-a prins ultimul an de stagiatură, studiind ginecologia. Acolo, clinica era condusă de profesorul academician Vasile Luca, o personalitate de prim rang a ginecologiei și obstetricii din România, un mare formator de școală, și am fost îndrumată de Prof. Dr. Onciul Dimitrie Pelinescu. Și mi-a plăcut foarte mult, am avut șansa să lucrez cu niște profesioniști desăvârșiți, deci am ales această specialitate”, spune Dr. Pleș.

Fetița la nașterea căreia a asistat prima dată a ales, recent, să nască tot cu ea

Să înveți să comunici cu un pacient și să alegi stilul care ți se potrivește pentru a face asta presupune un parcurs. Dr. Liana Pleș își amintește primele interacțiuni pe care le-a avut cu pacienții de una singură, fără să fie sub supravegherea unui coordonator. Era în perioada de stagiatură, la Sibiu, unde era repartizată pe secția de infecțioase – copii. Deci, la început, pacienții ei au fost copii.

„Mi-aduc aminte că eram destul de speriată, fiind vorba despre copii, aveam eu însămi un copil, eram destul de empatică cu ei și am știut precis că nu o să fac niciodată pediatrie, pentru că îmi era mult prea milă”, împărtășește ea.

Mai târziu, când a intrat în cel de-al doilea stagiu, de chirurgie, și a intrat în sala de operații, s-a simțit foarte confortabil și nu a avut niciun fel de emoții: „M-am regăsit în sala de operație, totul era într-o ordine, trebuia să știi ce ai de făcut, știam precis că nu le produc un disconfort pacienților și asta îmi crea și mie o stare de liniște”.

Dr. Liana Pleș își amintește și prima naștere la care a asistat, mai târziu, ca medic stagiar la Spitalul Titan. „Mi-aduc aminte că am asistat la nașterea unei fetițe, iar fetița respectivă, acum vreo trei ani, a născut și ea un băiețel, tot cu mine. Dincolo de frumusețea momentului, pentru mine a fost și un șoc, pentru că a fost o măsură a trecerii timpului”, mărturisește medicul.

„O naștere nu poate fi ceva de rutină niciodată”

Vechii obstetricieni spuneau că nașterea e ceva despre care știi întotdeauna cum începe, dar nu știi niciodată cum se termină. Deși, în cei 35 de ani de experiență a asistat la nenumărate nașteri, Dr. Liana Pleș spune că nașterea unui copil e, de fiecare dată, ceva unic, ce nu poate fi considerat rutină.

„O naștere nu poate fi ceva de rutină niciodată. Cred că multe acte medicale nu pot fi tratate ca o rutină, dar nașterea cu atât mai puțin. Sunt atât de multe lucruri care pot să intervină, sunt practic doi pacienți cu care trebuie să fii atent și pentru a căror bunăstare ești responsabil”, spune medicul.

Și, pe bună dreptate, pentru că nașterea poate duce oricând la complicații pentru care trebuie să fii pregătit, în timp ce le transmiți viitorilor părinți un sentiment de calm și încredere.

De fiecare dată când lucrurile nu merg bine și are cazuri dificile, Dr. Pleș își face un fel de audit, adică analizează cazurile până în cel mai mic detaliu și se întreabă dacă ar fi putut să facă lucrurile diferit, mai bine. Cele mai impresionante și mai dificile cazuri, în ceea ce privește nașterile, sunt cele în care apar hemoragii. „Deși am atâția ani de experiență, hemoragiile care apar la naștere sunt, pentru mine, încă, cea mai mare sursă de angoasă și de stres. Pentru că lucrurile se petrec rapid și deteriorarea este foarte rapidă”, spune medicul.

Trei roluri profesionale, toate cu satisfacții individuale inegalabile

Liana Pleș îndeplinește în prezent trei roluri: de medic, de profesor universitar și de membru al comisiei de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din București, după ce a absolvit și Facultatea de Drept. Toate sunt foarte solicitante, dar îi aduc și satisfacții variate.

„Activitatea medicală și faptul că ai pus un diagnostic corect, că ai făcut o operație care a reușit, un copil care s-a născut bine, astea sunt niște satisfacții pe care nu le poți compara cu satisfacția pe care o ai în fața cursanților, când știi că oamenii pe care i-ai pregătit sau cărora le-ai predat un curs sunt foarte mulțumiți și cer să se mai țină cursul respectiv sau îi vezi că au succes la examene. Pe partea cealaltă, este o mare satisfacție să poți să contribui să-ți ajuți colegii în fața unor situații care sunt foarte dificile de foarte multe ori, să discuți cu pacienții aspecte pe care – să recunoaștem cinstit – nu le discută nimeni. Sunt satisfacții care, în mod individual, sunt inegalabile. Dacă ar fi cazul să renunț la una dintre ele, nu știu la ce aș fi pregătită să renunț”, spune medicul.

Dacă ar fi să se gândească la ce înseamnă victoria în cariera ei de medic, Dr. Liana Pleș separă obstetrica de ginecologie. În obstetrică victoria e, desigur, când ține în brațe un copil sănătos, a cărui mamă e și ea bine. În ginecologie, victoria este atunci când diagnosticul stabilit de ea se confirmă și reușește să ia decizii care să ducă la vindecarea sau la șansele cele mai mari pentru femeia pe care o are în grijă.

Există, însă, și pierdere în medicină, chiar dacă nu vorbim atât de des despre ea. Iar Dr. Liana Pleș o știe foarte bine, pentru că o vede și nu o uită, chiar dacă reușește să-și facă treaba foarte bine în continuare.

„În ginecologie, cele mai mari pierderi le-am resimțit găsind paciente cu stadii avansate de cancer. De foarte multe ori, asemenea situații le percep ca pe niște dureri personale, niște necazuri personale. În obstetrică, pierderea pornește de la un făt malformat despre care știi că nu are nicio șansă și cuplul trebuie să ia o decizie în sensul continuării sau nu a sarcinii, până la un copil care nu iese bine din varii motive, iar aici este o pierdere care este mult mai evidentă și cu implicații pe termen lung”, spune Dr. Pleș.

Trecerea la sistemul privat de sănătate. Mai multă atenție pentru pacienți, mai puține lipsuri

Din 2022, Dr. Liana Pleș a făcut trecerea către sistemul privat de sănătate, iar acum face parte din echipa MedLife. Oferă consultații la Hyperclinica MedLife Unirii, iar nașterile și chirurgia le efectuează în Maternitatea MedLife București, respectiv Spitalul MedLife Grivița.

Sunt diferențe importante între sistemul public și cel privat, spune medicul, atât în ceea ce privește colectivul medical, cât și metalitatea pacienților. „În sistemul privat este mai multă atenție pentru pacienți, pentru că sunt și mai puțini. În plus, lipsurile sunt mai mici. În spitalele de stat știm cu toții că există lipsuri”, spune Dr. Pleș.

Pentru medic, lucrul în sistemul privat de sănătate e mai confortabil decât în sistemul de stat, mai ales din punct de vedere organizatoric. „Este mult mai liniștitor că nu trebuie să te ocupi personal de programări, ca la spital, că, atunci când stabilești o intervenție chirurgicală, nu trebuie să-ți bați capul să vezi când e loc să programezi pacientul, să alergi după anestezist, să cauți ajutoare și așa mai departe”, mai spune Dr. Pleș.

A cochetat cu ideea de a pleca din țară, dar a rămas

Dr. Liana Pleș a obținut mai multe atestate și competențe internaționale în medicină, pe unele dintre ele ca urmare a unor stagii făcute în străinătate. În 2013, când a urmat niște cursuri de supraspecializare în Franța, a observat cât de liniștit lucrau medicii de acolo, cum le era respectat programul și cum nu se confruntau cu lipsurile materiale pe care ea le cunoștea atât de bine din spitalele de stat de la noi.

„M-a impresionat cât de detașați și de liniștiți sunt ei. Aveau ce voiau, oricând, tot ce le trebuia. Nu exista niciodată o discuție în care medicul să spună am nevoie de fire de sutură X și să i se spună nu avem. Plus că acolo regulile erau foarte clare, aveai un program care se respecta. Veneai la 8.00, plecai la 5.00, dar după aceea nu te mai chema nimeni de acasă, nu te suna nimeni, timpul tău liber era respectat”, își amintește Dr. Pleș.

Condițiile de lucru peste cele pe care le experimentase în România au făcut-o să cocheteze, pentru scurt timp, cu ideea de a pleca din țară. Chiar a primit câteva oferte de a lucra în Franța. Totuși, le-a refuzat și a ales România.

„Deja eram într-o poziție mult prea stabilă și prea înaltă aici, iar plecatul din țară ar fi însemnat beneficii numai din punctul de vedere al condițiilor de lucru. Dar eu eram deja conferențiar la momentul acela și eram deja medic primar. Dacă aș fi plecat, doar pentru condițiile de lucru aș fi putut să o fac. Dar am considerat că, dacă am nevoie, pot să găsesc și aici, în privat, aceleași condiții de lucru”, spune dr. Pleș.

Rămasă în țară, Prof. Dr. Liana Pleș și-a dedicat aproape tot timpul carierei. Fiica ei este plecată în Statele Unite de 15 ani, așa că își vede nepoții doar în vacanțe și pe Facetime. Dar pentru că o pasionează ceea ce face, Dr. Pleș lucrează zilnic până târziu și încearcă să își încarce bateriile mai ales la final de săptămână, când merge la concerte de muzică clasică, în special la Ateneul Român sau la Opera Română. „Cu viața personală este greu și nu cred că poate cineva să spună că are o carieră de succes și o viață personală extrem de lină și împlinită. Trebuie să renunți la ceva, există niște sacificii pe care trebuie să le faci în viață, trebuie să alegem”, spune ea.

Ce înseamnă un medic bun?

Dr. Liana Pleș este, uneori, la rândul ei, pacient. De aceea, când se gândește la ce înseamnă un medic bun, are ambele perspective. „Cred că un medic bun este cel care îți dă încredere, pe care îl simți că este sigur pe el și vine pregătit, care este onest cu tine și îți oferă soluțiile optime pentru problemele tale, care te ascultă și care încearcă să rezolve niște lucruri, nu neapărat un medic care să fie prietenos. Cred că medicul bun este cel care știe ce are de făcut și să străduiește să o facă pentru tine. Eu, personal, nu vreau să mă împrietenesc cu medicul meu sau să fie foarte mieros, ci vreau să fie competent, onest și priceput. Adică să respecți principiile hipocratice și, dacă poți să faci bine, să faci, dar măcar să nu faci rău”, spune Dr. Pleș.

Totuși, răspunderea nu este numai de partea medicului, ci și a pacientului. E esențial ca, în orice act medical, pacientul să aibă încredere în medicul său. Să aibă încredere că, atunci când se adresează unui medic, aceasta va face tot ce îi stă în putință pentru binele pacientului său.

***

Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.

„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.

Articol susținut de MedLife