Skip to content

Propunerea făcută de SUA pentru Rusia și Ucraina. Zelenski: Le-am confirmat că suntem gata să susținem acest calendar

Statele Unite au propus Rusiei și Ucrainei „o întâlnire la nivel tehnic în format trilateral” în această lună, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP.

Eforturile de pace conduse de SUA au stagnat într-o mare măsură, în condițiile în care atenția Washingtonului s-a îndreptat asupra războiului pe care îl poartă împotriva Iranului, iar Ucraina acuză Rusia că a intensificat atacurile aeriene.

Președintele Ucrainei spune că Washingtonul își dorește organizarea unei noi runde de discuții până la sfârșitul lunii octombrie.

„Partea americană este în prezent în contact cu Ucraina și Rusia și propune să fie organizată cumva o întâlnire la nivel tehnic, în format trilateral, până la sfârșitul lunii octombrie”, le-a spus Zelenski jurnaliștilor duminică.

El a precizat că a discutat sâmbătă cu negociatorii americani.

„Le-am confirmat că tabăra noastră este gata să susțină acest calendar”, a adăugat liderul ucrainean.

Zelenski nu a spus unde se vor desfășura discuțiile, dar a precizat că partea ucraineană este „deschisă la Emirate sau la o altă țară propusă de partea americană”.

Emiratele Arabe Unite au găzduit în trecut discuții mediate de Statele Unite, menite să pună capăt războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.

În septembrie, Kremlinul declarase, la rândul său, că discuțiile tripartite privind încheierea războiului ar putea avea loc în octombrie.

„Nu excludem o astfel de posibilitate; vorbim despre viitorul previzibil”, a afirmat la acel moment purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse de presă RIA și TASS.

Precedentele runde de discuții nu s-au soldat cu progrese concrete spre obiectivul de pace, în condițiile în care Moscova nu pare dispusă să renunțe la cerințele sale maximale pentru a pune capăt ostilităților.

Rusia a anunțat că „va intensifica” atacurile asupra Ucrainei

Ministerul Apărării din Rusia a criticat declarațiile făcute de Volodimir Zelenski în ziua precedentă, cu privire la intenția Ucrainei de a viza rafinăriile de petrol rusești, și a anunțat că atacurile forțelor ruse „vor fi intensificate”.

„În urma declaraţiilor făcute de Zelenski, atacurile forţelor armate ruse asupra instalaţiilor militare şi industriale, precum şi asupra infrastructurilor conexe, la Kiev şi în alte regiuni ale Ucrainei, vor fi intensificate”, a declarat, duminică, Ministerul Apărării din Rusia, potrivit AFP.

Sâmbătă, într-un interviu pentru Reuters, Zelenski spusese că Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești ca răspuns la o nouă politică de atacuri aeriene a Rusiei, menită să forțeze populația să părăsească Kievul și alte orașe, dar nu va viza civilii.