Sari direct la conținut

VIDEO Propunerea oficială a României pentru funcția de comisar european este Roxana Mînzatu. Anunțul premierului

HotNews.ro
VIDEO Propunerea oficială a României pentru funcția de comisar european este Roxana Mînzatu. Anunțul premierului
Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcția de comisar european. Foto: Inquam Photos și Shutterstock

Europarlamentarul PSD Roxana Mînzatu este propunerea României pentru funcția de comisar european, a anunțat luni premierul Marcel Ciolacu. Amintim că propunerea inițială a acestuia era Victor Negrescu, însă șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a insistat ca țara noastră să nominalizeze o femeie.

Ciolacu a spus că după şedinţa cu grupurile parlamentare a avut mai multe discuţii telefonice, pe care le va continua cu președintele Comisiei Europene, pentru a stabili și portofoliul care va reveni României.

Ciolacu: România va avea un portofoliu relevant

Conform premierului, anunțul legat de ce portofoliu de comisar european va reveni României va fi făcut de Ursula von der Leyen.

Şeful Executivului a spus că preşedinta Comisiei Europene nu numeşte un comisar înainte de a avea un interviu cu persoana respectivă, iar interviul cu Roxana Mînzatu a avut loc duminică, iar Ursula von der Leyen a avut doar cuvinte de laudă.

Întrebat de ce a renunțat la propunerea inițială pentru comisar european (Victor Negrescu) și dacă consideră că va ajuta România în negocierile cu CE faptul că a cedat în fața solicitărilor șefei Comisiei de a desemna o femeie, Ciolacu a spus că „ducem discuțiile într-o zonă neprofesională”.

„Trebuie să înțelegem că în toate discuțiile politice ale președintelui Comisiei Europene cu toți prim-miniștrii trebuie să vedem interesul. Din punctul meu de vedere, important este portofoliul care va reveni României (…) Ultimul lucru pe care l-as lua în considerare este dacă e bărabat sau femeie. (…) Am discuții numai în ceea ce privește portofoliul ulterior pe care îl va avea România”.

Răspunzând unei alte întrebări, Ciolacu a spus că România va primi un „portofoliu relevant” de comisar european.

Premierul declara săptămâna trecută că von der Leyen a cerut încă de la început ca România să desemneze o femeie pentru postul de comisar european. „Dacă pentru portofoliul de comisar european cea mai potrivită persoană este o femeie, atunci vom nominaliza o femeie, dacă e mai potrivit un bărbat, atunci vom nominaliza un bărbat“, a spus premierul, care în 22 august a mers la Bruxelles cu propunerea Victor Negrescu.

În afară de România și Belgia toate celelalte state UE au făcut nominalizările pentru posturile de comisari europeni.

Cine este Roxana Mînzatu

Roxana Mînzatu (44 de ani) a fost deputat PSD de Brașov din decembrie 2016 și până anul acesta, când a fost aleasă europarlamentar pe listele Alianței PSD-PNL.

Între septembrie 2015 și ianuarie 2016, a fost președinte al Agenției Naționale pentru Achizițiii Publice, iar între martie și septembrie 2015 a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaților. În Guvernul Viorica Dăncilă a fost și ministru al Fondurilor Europene, din iunie 2019, până în octombrie, când Guvernul condus de Dăncilă a picat prin moțiune de cenzură.

Este absolventă a Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității București (1998-2002) și are un masterat în integrare europeană la universitatea privată „Dimitrie Cantemir”.

Cum sunt aleși viitorii comisari europeni

Ursula von der Leyen – desemnată pentru un al doilea mandat de cinci ani la șefia Comisiei Europene – creează lista finală de comisari europeni, în cooperare cu statele membre, ținând cont de echilibrul de gen și geografic. Dacă lista nu este aprobată la votul final al Parlamentului European, este responsabilitatea ei să o modifice și să negocieze portofoliile și numele.

Candidații sunt mai întâi audiați de comisiile specializate ale Parlamentului European, iar în urma acestor dialoguri primesc aviz pozitiv sau negativ.

După audieri, sesiunea plenară a Parlamentului European votează întregul consiliu de comisari, nu pot vota individual un comisar. Acest vot este crucial, deoarece Comisia poate intra în funcție numai dacă este aprobată de Parlament.

Audierile comisarilor europeni încep la jumătatea lunii septembrie, urmând ca votul în plenul PE să aibă loc în octombrie. Ursula von der Leyen speră ca selecția noului consiliu să fie finalizată la momentul preluării mandatului său, în noiembrie, însă jocurile de culise și negocierile ar putea prelungi termenul.

INTERVIURILE HotNews.ro