Psihologia îndatorării fără limite în „Squid Game”: Ne arată serialul Netflix ceva mai important decât pare la prima vedere?
„Domnule, ați vrea să jucați un joc cu mine?” Aceste cuvinte aparent inofensive, adresate lui Gi-hun (personajul jucat de actorul Lee Jung-Jae) de către un recrutor misterios (Gong-Yoo) îl conduc către o oportunitate de salvare financiară – cu prețul unor vieți omenești, posibil chiar a propriei sale vieți, scrie The Conversation.
Al treilea și ultimul sezon al serialului Squid Game a fost lansat vineri pe Netflix, iar fanii săi au văzut probabil deja câteva episoade, dacă nu cumva au profitat de zilele libere din weekend pentru a-l vedea pe tot într-o sesiune de „bingewatching”.
Primul sezon al serialului sud-coreean rămâne până în ziua de azi cea mai urmărită serie originală produsă vreodată de Netflix, în timp ce al doilea sezon lansat în decembrie anul trecut e pe poziția a treia în clasamentul „all-time”. Între cele două se intercalează doar Wednesday, serialul Netflix creat de aclamatul regizor Tim Burton.
„Însă iată ce alimentează cu adevărat obsesia [pentru Squid Game]: serialul surprinde perfect modul în care stresul financiar ne distorsionează mintea. El scoate la iveală psihologia întunecată care arată cum problemele legate de bani influențează fiecare decizie pe care o luăm”, scrie revista The Conversation într-un eseu semnat de Edward White, un doctorand în psihologie la Universitatea Kingston din Marea Britanie.
Munca lui White se află la intersecția dintre psihologia cognitivă și studierea impactului diseminării unor producții prin mass-media, cu accentul pus pe pe modul în care reglarea emoțiilor afectează luarea deciziilor și raționamentul moral.
El argumentează că serialul a rezonat atât de puternic cu publicul din întreaga lume într-o bună măsură și datorită faptului că a apărut într-o perioadă de incertitudini economice majore. Primul sezon, lansat în septembrie 2021, a apărut în streaming pe Netflix când multe țări treceau printr-un nou val al pandemiei de COVID-19.
Un concept real care prinde viață în serialul „Squid Game”
White amintește întâi că oamenii de știință au descoperit că stresul financiar reduce funcțiile cognitive. Cercetări recente, care au analizat peste 111.000 de persoane, au arătat că stresul financiar le-a scăzut abilitatea de a îndeplini inclusiv sarcini de bază.
Nu este vorba despre faptul că persoanele cu venituri mai mici ar fi mai puțin inteligente, ci despre un efect numit „bandwidth hijacking” (deturnarea lățimii de bandă). Conceptul relativ nou în psihologie, împrumutat din rețelistică, se referă la oboseala mentală care apare când oamenii își fac griji din cauza chiriei sau datoriilor, de exemplu. Îngrijorarea constantă legată de facturile neachitate înseamnă că rămâne mai puțină „putere de procesare” mentală pentru orice altceva, inclusiv pentru raționamentul moral sau gândirea pe termen lung.
Acest concept prinde viață în Squid Game. Să luăm exemplul personajului Sang-woo, Jucătorul 218 din primul sezon al serialului. Deși e un absolvent genial al Universității Naționale din Seul, datoriile sale copleșitoare (provocate de investiții eșuate) îl determină să devină participant la jocurile brutale. Abandonând eticheta și valorile cercurilor elitiste în care s-a învârtit, el își manipulează și trădează colegii de joc, precum Ali în jocul cu bile. Ulterior, împinge o concurentă spre moarte pe podul de sticlă și, în cele din urmă, încearcă să-și omoare prietenul din copilărie, pe Gi-hun.
Inteligența lui Sang-woo devine concentrată obsesiv pe supraviețuire, fără a mai lăsa loc în mintea sa pentru raționamentul moral care, în mod normal, i-ar fi ghidat deciziile.
Serialul Netflix arată cum oamenii disperați pot ajunge să își piardă umanitatea
Squid Game arată cum disperarea financiară dezumanizează oamenii. De-a lungul sezoanelor, cadavrele se adună, dar jucătorii aproape că nu mai reacționează la carnagiu. Sunt hipnotizați de altceva cu totul: afișajul digital care arată cum premiul în bani crește cu fiecare moarte.
Astfel de mementouri legate de miză financiară duc la scăderea cererii de ajutor și la reducerea disponibilității de a-i ajuta pe alții. Psihologul White notează că acest fenomen, numit „viziune de tunel”, apare și în viața reală, conducând la abandonarea empatiei și a considerațiilor morale.
Sang-woo nu-l trădează pe Ali pentru că ar fi un om rău – o face pentru că disperarea financiară i-a deturnat raționamentul moral. Psihologul amintește de expresia lui Ali în timpul jocului cu bile: confuz, încrezător, incapabil să proceseze faptul că „hyung”-ul său (fratele mai mare, termen de respect în coreeană) îl manipulează. „Ali reprezintă ceea ce pierdem atunci când disperarea transformă oamenii în competitori, nu într-o comunitate”, subliniază Edward White.
Chiar și Gi-hun, considerat centrul moral al serialului, trece prin această transformare. Când el și bătrânul Il-nam (Jucătorul 001) joacă bile, Gi-hun minte și îl manipulează pe bătrânul de care ajunsese să se atașeze. Presiunea extremă – atât financiară, cât și mortală – i-a consumat atât de multă „lățime de bandă” cognitivă, încât chiar și compasiunea umană de bază devine secundară față de instinctul de supraviețuire.
De ce a fost atât de popular „Squid Game”?
Primul sezon al Squid Game a fost lansat în timpul pandemiei de COVID, când milioane de oameni din întreaga lume s-au confruntat cu șomaj și probleme financiare. Brusc, scenariile economice extreme nu mai păreau atât de îndepărtate. Publicul nu urmărea doar divertisment – își vedea propriile frământări psihologice reflectate pe ecran.
White argumentează că succesul uriaș al serialului se explică prin faptul că dezvăluie adevăruri inconfortabile despre cum banii nu schimbă doar ce putem face, ci și cine devenim atunci când însăși supraviețuirea depinde de ei.
Pentru a nu divulga informații din noul sezon, psihologul dă din nou exemplul celui apărit în 2021 și notează că fiecare personaj din acesta reprezintă un răspuns diferit la trauma economică: Gi-hun încearcă să-și păstreze umanitatea, dar face compromisuri repetate (își minte mama în legătură cu banii, îl manipulează pe Il-nam), Sang-woo sacrifică totul pentru supraviețuire (de la fraude financiare până la crimă), în timp ce alții găsesc puterea în solidaritate – cum o arată jocul sfâșietor cu bile dintre Sae-byeok (Jucătoarea 067) și Ji-yeong (Jucătoarea 240), în care cea din urmă pierde intenționat pentru că Sae-byeok are mai multe motive să trăiască.
„Geniul serialului stă în detalii. Jucătorii se adresează unii altora prin numere, nu prin nume – o metaforă despre cum sistemele economice reduc oamenii la simple date statistice. Gardienii poartă măști, devenind executanți fără chip ai sistemului. Chiar și intriga secundară legată de traficul de organe arată până unde poate merge procesul de ‘comercializare’, transformând corpurile umane în bunuri de pe piața neagră”, subliniază White.
Ce poate însemna sau ura față de „Squid Game”
Psihologul de la Universitatea Kingston notează că, pentru cei fascinați de Squid Game, nu este vorba doar despre o curiozitate morbidă, ci și o formă de recunoaștere. La un anumit nivel, probabil că există înțelegerea că acea „oală sub presiune” psihologică reflectă mecanisme reale care se declanșează și în viața reală atunci când banii devin o problemă.
În cazul celor care au respins serialul din cauza violenței sale sau s-au plictisit de interesul pe care acesta l-a stârnit, reacțiile pot fi legate de modul în care acestea procesează anxietatea economică.
Cercetările pe spectatori adulți arată că persoanele cu o siguranță financiară mai mare și o mai bună reglare emoțională tind să evite conținutul media care declanșează astfel de reacții de stres economic. Alții îl resping considerându-l „nerealist”, White argumentând că în cazul unora aceasta poate fi explicată prin ceea ce psihologii numesc „prejudecata optimismului”, adică tendința inconștientă de a se distanța de propria vulnerabilitate economică.
„Cercetările moderne confirmă că lipsa banilor produce schimbări măsurabile în modul în care gândim, planificăm și ne raportăm la ceilalți. Geniul serialului a constat în amplificarea acestor efecte psihologice subtile până la extrema lor logică. Într-o lume în care inegalitățile economice continuă să crească, Squid Game nu este doar divertisment – este o oglindă a anxietăților noastre financiare colective”, conchide articolul publicat de revista The Conversation.
În ceea ce-l privește pe Hwang Dong-hyuk, cineastul sud-coreean care a gândit, scris și regizat serialul difuzat de Netflix, el a dat următorul răspuns când a fost întrebat cu câteva zile în urmă de The New York Times cum își explică popularitatea sa:
„Am atins ceva din spiritul vremurilor prin Squid Game. Sentimentul de urgență, sentimentul de criză care apasă greu asupra vieții de zi cu zi a oamenilor, le permite tuturor să rezoneze ușor cu Gi-hun. Faptul că am abordat problemele competiției fără limite din societate prin jocurile copilăriei, e un contrast care a atras mulți oameni. Cu toții am jucat aceste jocuri. Îți trezesc nostalgia”.
Sper că ți-a plăcut ediția specială a rubricii Nerd Alert de weekendul acesta. În caz că ești curios să arunci o privire și peste cea de duminica trecută, o poți găsi aici:
INTERVIURILE HotNews.ro