Sari direct la conținut

Putin recunoaște tacit că Rusia nu a fost pe deplin pregătită pentru invadarea Ucrainei. Liderul de la Kremlin cere eficientizarea comunicării și a producției de echipamente militare

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Vladimir Putin, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Președintele Vladimir Putin a cerut marți un proces decizional eficientizat în campania militară a Rusiei în Ucraina, adresându-se Consiliului de Coordonare, un consiliu nou înființat menit să abordeze nevoile armatei și să sporească sprijinul pentru o invazie aflată acum la a noua lună, relatează Reuters.

Putin a înființat noul consiliu săptămâna trecută, în timp ce a impus legea marțială în patru regiuni parțial ocupate ale Ucrainei, pe care le-a declarat parte a Rusiei, unde forțele sale au suferit mai multe înfrângeri.

Putin cere eficientizarea comunicării și a producției de echipamente militare

Comentariile sale și ale unora dintre membrii consiliului au echivalat cu o recunoaștere tacită a faptului că Rusia nu a fost pe deplin pregătită pentru rezistența pe care a întâlnit-o în Ucraina, a cărei capitală Kiev nu a reușit să o cucerească la începutul războiului din februarie.

Putin a spus că este necesară o coordonare sporită a instituțiilor guvernamentale și a regiunilor pentru a gestiona activitatea guvernului de a produce mai multe echipamente pentru forțele sale și de a le oferi un sprijin medical și logistic mai bun, deși nu a explicat în detaliu cum va funcționa acest lucru.

„Am discutat de multe ori cu mulți dintre voi problemele legate de necesitatea actualizării tuturor lucrărilor pentru îmbunătățirea procedurilor administrative”, a declarat Putin în cadrul Consiliului, format din membri ai guvernului și lideri regionali.

„Reforma administrativă este imposibilă fără o coordonare mai largă între toate departamentele: blocul economic, blocul de securitate, regiuni”.

Chiar înainte ca Putin să înceapă luna trecută „mobilizarea parțială” a sute de mii de bărbați pentru campania din Ucraina, soldații se plângeau pe rețelele de socializare că sunt îngrozitor de subechipați. Mulți au fost nevoiți să-și cumpere propriile echipamente de protecție, de exemplu.

Președintele noului consiliu, premierul Mihail Mișustin, i-a spus lui Putin: „Trebuie să intensificăm munca pentru a crește producția de echipamente de protecție individuală.

„Este necesar să includem toate capacitățile industriei ușoare, inclusiv ale întreprinderilor mici, pentru producția de echipamente militare… Trebuie să ne asigurăm că apărătorii noștri nu duc lipsă de echipamente”.

Mulți ruși mobilizați trebuie să își cumpere propriile veste antiglonț

Mulți rezerviști ruși chemați să lupte în Ucraina sunt probabil nevoiți să își cumpere propriile veste antiglonț – iar prețurile acestora au crescut vertiginos, arăta o evaluare a serviciilor de informații britanice de pe 15 octombrie.

Potrivit ministerului britanic al apărării, cantitatea medie de echipament personal pe care Rusia o furnizează rezerviștilor săi mobilizați este „aproape sigur mai mică decât cea deja slabă furnizată trupelor desfășurate anterior”.

”Mulți rezerviști sunt probabil nevoiți să își achiziționeze propriile veste antiglonț, în special vesta modernă 6B45, care ar trebui să fie distribuită în general unităților de luptă ca parte a programului de echipament personal Ratnik.

Ministerul britanic al apărării a declarat că o vestă antiglonț s-a vândut pe site-urile rusești de cumpărături online la prețul de 40.000 de ruble (aproximativ 640 de dolari sau 570 de lire sterline), în creștere de la aproximativ 12.000 de ruble, cât era în aprilie.

Într-o înregistrare video, rușii se arătau uluiți de o vestă antiglonț folosită de trupele ucrainene, despre care au spus că le-a provocat un sentiment „neplăcut și dezamăgitor”.

„E un sentiment cam neplăcut… placa asta este impenetrabilă. Placa oponentului nostru nu e penetrabilă, dintr-un anumit motiv, nu înțeleg”, spune soldatul rus care se apucă apoi să disece placa care se pune de obicei în interiorul unei veste anti-glonț.

„Sunt șocat, nici măcar o îndoitură, absolut nimic”, spune militarul după ce îndepărtează stratul de spumă protector.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro