Skip to content

Quentin Tarantino laudă un film recent de pe Netflix, dar pune Hollywood-ul la zid

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Quentin Tarantino a lansat o nouă rafală de critici la adresa stării din prezent a cinematografiei americane, însă numește câteva filme care l-au impresionat în ultimul timp, relatează The Guardian.

Scriind într-un articol publicat de revista „Sight and Sound”, Tarantino a spus că „de la pandemie încoace… pare aproape imposibil să apară un film nou pe care să nu-l desființez bucată cu bucată”.

„Defectele, lucrurile implauzibile, lingușirea publicului, distribuția greșită a actorilor sau pur și simplu rahaturi stupide sabotează de obicei fiecare film nou care iese din fabrica de cârnați fără gust care obișnuia să se numească Hollywood”, a continuat el.

Tarantino mai spune că, deși „anii ’80 au fost destul de proști, de asemenea”, el putea să „ierte” filmele din acel deceniu pentru că „îi plăcea să meargă la cinema”.

„În zilele noastre, însă, întregul concept despre ce este un film are mai mult tendința să-mi inspire dispreț decât generozitate”, a mai scris regizorul dublu premiat cu Oscar.

Quentin Tarantino, un film al noului film cu Matt Damon și Ben Affleck

Însă regizorul s-a oprit pe larg în articolul său asupra unui film recent care i-a plăcut: „The Rip”.

Lungmetrajul regizat de cineastul american Joe Carnahan, lansat în streaming pe Netflix la începutul anului, îi are pe Matt Damon și Ben Affleck în rolurile a doi polițiști care ajung într-o situație delicată după ce echipa lor descoperă 24 de milioane de dolari ascunși într-o casă conspirativă.

„Filmul este un thriller polițist captivant, cu o premisă originală, care reușește să-și livreze promisiunile într-un mod cu adevărat inteligent. Întregul pachet a funcționat pentru mine: regia lui Carnahan, distribuția excelentă, aspectul vizual al filmului (datorat directorului de imagine Juan Miguel Azpiroz) – însă adevărata forță motrice a acestei colecții remarcabile este scenariul senzațional semnat de Carnahan și Michael McGrale”, a scris Tarantino, printre alte laude.

Alegerea sa ar putea părea neobișnuită, având în vedere că lungmetrajul a avut parte de recenzii mixte din partea criticilor de film, iar pe IMDb are o notă medie de doar 6,8 / 10 din partea publicului. Însă regizorul american este cunoscut pentru gusturile sale atipice.

De exemplu, într-un clasament al celor mai bune lungmetraje din secolul XXI pe care l-a făcut anul trecut, Tarantino a pus pe primul loc filmul de război „Black Hawk Down” din 2001.

Regizorul american spune că preferă să citească o carte

În noul său articol, Tarantino a mai dat două exemple de filme din ultimii ani care i-au plăcut: „West Side Story” al lui Steven Spielberg și „Horizon: An American Saga” al lui Kevin Costner. Primul dintre ele poate fi văzut în streaming în România pe Disney+, în timp ce al doilea nu a fost lansat deocamdată pe o platformă de video-on-demand.

Însă Tarantino a scris că, în general, Hollywood nu mai produce nimic care să îl țină „cu adevărat prins în fața ecranului”. „Si să mă poarte în acel tărâm magic al plăcerii pe care obișnuiam să-l vizitez în mod regulat și care era motivul pentru care iubeam filmele mai mult decât orice altă formă de artă. În zilele acestea, prefer să citesc o carte”, a subliniat el.

Tarantino lucrează în prezent la o piesă de teatru despre pirați pe care a intitulat-o „The Popinjay Cavalier” și pe care intenționează să o lanseze la Londra în 2027.

El nu a mai regizat niciun film nou de la „Once Upon a Time… in Hollywood”, care a apărut în sălile de cinema în 2019. În streaming e disponibil acum pe HBO Max.

Iar în sălile de cinema poate fi văzut pentru o perioadă limitată filmul său „Kill Bill: The Whole Bloody Affair”, pe care Tarantino a așteptat 22 de ani să îl lanseze la nivel internațional.