Rachetele care pot ataca ținte de mare valoare, foarte căutate de Kiev, mărul discordiei dintre Moscova și Berlin. „Inevitabil”

Kremlinul a avertizat luni Berlinul să nu furnizeze Ucrainei rachete Taurus, afirmând, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, că propunerea viitorului cancelar Friedrich Merz riscă să ducă la escaladarea conflictului care durează de mai bine de trei ani, scrie AFP.
Rachetele Taurus, dezvoltate în comun de Germania și Suedia, sunt lansate din aer și pot atinge ținte aflate la o distanță de până la 500 de kilometri (311 mile).
Cancelarul Olaf Scholz, demis prin vot de neîncredere exprimat în Parlamentul federal, a exclus în repetate rânduri livrarea acestor rachete către Kiev, dar Friedrich Merz, viitorul șef al guvernului german, a declarat, în weekend, că este deschis ideii, cu condiția ca Germania să acționeze în colaborare cu partenerii săi europeni.
„El se agită de partea înăspririi poziției sale și în favoarea diferitelor măsuri care pot – și vor – duce inevitabil la o nouă escaladare a situației din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, despre Merz.
„Din păcate, capitalele europene chiar nu sunt înclinate să caute modalități de a ajunge la negocieri de pace, ele sunt mai degrabă înclinate să provoace continuarea războiului”, a adăugat Peskov.
Moscova critică de mult timp țările occidentale pentru că furnizează Kievului arme cu rază lungă de acțiune, argumentând că Ucraina le folosește pentru a lovi ținte aflate în adâncimea teritoriului rus.
Atât Statele Unite, cât și Marea Britanie au furnizat rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei.
Intenția lui Friedrich Merz de a trimite Ucrainei rachete Taurus, primită favorabil la reuniunea CAE
Intenția viitorului cancelar german Friedrich Merz de a trimite Ucrainei rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Taurus a fost primită pozitiv de participanții la reuniunea miniștrilor de externe din Uniunea Europeană (CAE), desdășurată luni la Luxemburg, au relatat anterior agențiile DPA și Agerpres.
Duminică, politicianul conservator, care ar urma să preia în luna mai funcția de cancelar al Germaniei, și-a reafirmat poziția. „Nu intervenim noi înșine în acest război, dar echipăm armata ucraineană cu asemenea arme”, a declarat Merz la postul public de televiziune ARD, adăugând că livrarea rachetelor către Kiev s-ar face în coordonare cu partenerii europeni.
Întrebată despre posibilitatea ca Germania să trimită rachete Taurus în Ucraina, șefa diplomației UE Kaja Kallas a afirmat: „Evident că fiecare stat membru dă ce poate da”.
„Dar cred că mesajul este foarte clar: trebuie să facem mai mult astfel încât Ucraina să se poată apăra și să nu fie nevoie să moară civili”, a spus Kallas.
Ministrul de externe olandez, Caspar Veldkamp, a afirmat că este foarte important pentru Germania să livreze rachete Taurus. „Cred că acesta ar fi un semnal foarte important referitor la care este poziția Europei în această situație”, a spus el.
Omologul său polonez Radoslaw Sikorski a calificat oferta lui Merz drept „foarte bună”.
Printre altele, miniștrii de externe din UE reuniți luni la Luxemburg urmau să dezbată o inițiativă de a furniza Kievului muniție suplimentară pentru artilerie.
Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a precizat că vor fi livrate în total 2 milioane de proiectile de mare calibru, dintre care un sfert vor fi furnizate de către Germania.
Ea a condamnat atacul efectuat recent de forțele ruse asupra orașului ucrainean Sumî. „A ataca în mod intenționat civili în Duminica Floriilor arată clar că rușii vor să distrugă și nu să restabilească pacea”, a spus Baerbock.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro