Sari direct la conținut

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews.ro
Rares Bogdan, Foto: Hotnews
Rares Bogdan, Foto: Hotnews

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de către SBU nu va conține „un probatoriu informativ” privind legăturile liderului AUR cu Rusia.

Acuzele lui Rareș Bogdan se referă la documentul publicat vineri de către Guvern, prin care serviciul de informații ucrainean SBU justifică măsura de interzicere a intrării în Ucraina a lui George Simion.

„Ciolacu și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2”

„Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători. Oare cui folosește blatul ăsta? Ciolacu pretinde că hârtia pe care a primit-o pe fax este un document declasificat, când de fapt este o coresponență oficială “de rutină,” care invocă motivele politice pentru care candidatul AUR are interdicție în Ucraina, dar nu face nicio referire la probatoriul informativ care a fundamentat mǎsura radicalǎ luatǎ de guvernul de la Kiev”, a scris liberalul pe Facebook.

Rareș Bogdan amintește că George Simion este singurul român vizat de această măsură care nu ar fi fost luată fără un probatoriu informativ că Simion „joacă de partea Rusiei”, mai ales că este vorba de un membru al Parlamentului României.

„De ce a cerut Marcel Ciolacu serviciilor de informații ucrainene, în luna februarie, detalii despre motivele pentru care George Simion a fost declarat persoana non grata? Simion nu era membru al guvernului. De ce îl frǎmânta grija pe primul ministru al României de acuzațiile aduse unui membru al Parlamentului? De ce nu a trimis o astfel de scrisoare Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților?!”, întreabă Bogdan.

Acesta susține că Ciolacu a solicitat clarificări printr-o procedură despre care știa că nu permite transmiterea unor informații cu caracter secret, precum ar fi cele legate de întâlniri ale lui Simion cu ofițeri ruși.

„Ciolacu ştia cǎ Serviciul de Informații al Ucrainei nu va putea da un rǎspuns cu detalii operative într-un document adresat unei entități guvernamentale care nu poate primi informații secrete. A cerut explicații “de formǎ” şi exact așa le-a primit. Dar faptul cǎ Ciolacu a pus în operă, încǎ de la începutul anului, un scenariu pentru a pretinde că Simion apără drepturile românilor din Ucraina spune mult despre profunzimea cooperării PSD cu AUR, partidul ghidonat de la Kremlin”, a conchis Rareș Bogdan.

Ce conține documentul venit de la Kiev

Guvernul României a publicat, vineri seară, documentul oficial primit de la autoritățile de la Kiev prin care acestea explică de ce George Simion, liderul AUR, are interdicția de a intra în Ucraina. Cu câteva ore înainte, întrebat despre acest subiect la o vizită în județul Prahova, premierul Marcel Ciolacu invita jurnaliștii să facă solicitare oficială pentru a vedea documentul, pentru că a primit acceptul Ucrainei de a-l face public.

În răspunsul primit de la Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), autoritățile ucrainene motivează interdicția cu „activitățile antiucrainene sistematice” ale lui George Simion, care „sunt contrare intereselor naționale ale Ucrainei și încalcă suveranitatea de stat și integritatea teritorială a acesteia”.

„Declarațiile lui George Simion vizează discreditarea Ucrainei pe scena internațională și promovarea ideologiei unioniste care neagă legitimitatea frontierei de stat a Ucrainei. În plus, el răspândește narațiuni despre presupuse încălcări ale drepturilor minorității românești din țara noastră”, se spune în document.

Autoritățile ucrainene precizează că adresa este trimisă la ordinului premierului ucrainean Denis Șmihal, ca urmare a unei scrisori primite de la omologul său român Marcel Ciolacu.

Președintele AUR George Simion a afirmat că documentul publicat de către Guvern legat de motivele pentru care autoritățile din Ucraina au impus interdicția intrării sale pe teritoriul acestei țări arată că activitatea sa a fost „pro-românească”. Totodată, el susține că statul român continuă politica lui Stalin și Hitler, de divizare a națiunii în mai multe state.

INTERVIURILE HotNews.ro