Războiul Sfânt al României sau o pată din istoria noastră despre care nu ne place deloc să vorbim

Grant T. Harward propune în Războiul Sfânt al României, carte recent apărută la editura Corint, o reevaluare a rolului pe care România l-a jucat în războiul declanșat de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941, din perspectiva motivațiilor rasiale și naționaliste ce au stat la baza violențelor comise de trupele românești în teritoriile eliberate din Basarabia și nordul Bucovinei, scrie criticul literar Mircea Morariu, într-un comentariu publicat pe site-ul Contributors.

Am citit – și nu aș putea spune că am făcut-o cu sentimente dintre cele mai tonice – cartea Războiul Sfânt al României semnată de istoricul american Grant T. Harward și apărută la editura bucureșteană Corint Istorie într-o fluentă și riguroasă traducere datorată Alinei Pavelescu.

Volumul, purtând subtitlul Militarii, motivația și Holocaustul, a fost la origine o cercetare doctorală, transformată într-un produs editorial în anul 2021 (anul apariției sale în limba engleză, o apariție în general bine primită de istoricii militari în principal de peste Ocean care i-au consacrat recenzii favorabile), principalul său atu fiind nu doar că urmărește cu minuție cam tot ceea ce a făcut Armata Română după ce generalul Ion Antonescu a  rostit celebrul și nu lipsit de grandilocvență ordin Soldați, vă ordon: Treceți Prutul! ca și după actul istoric de la 23 August, ci și care au fost motivațiile respectivelor acțiuni.

Așa după cum subliniază în prefața la ediția românească, o prefață mai mult decât utilă, Mioara Anton, lucrarea lui Grant T. Harward “propune o reevaluare a rolului pe care România l-a jucat în războiul declanșat de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941, dintr-o perspectivă mai puțin abordată de istoriografia românească: aceea a motivațiilor rasiale și naționaliste care au stat la baza violențelor comise de trupele românești în teritoriile eliberate din Basarabia și nordul Bucovinei”.

Istoricul american nu neglijează și nici nu minimalizează importanța sentimentelor și de perplexitate, și de revoltă, și de frustrare ale imensei majorități a populației române care în numai câteva luni din vara teribilului an 1940 a asistat înmărmurită la două mari nedreptăți istorice făcute țării. Ambele ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop.

E vorba despre pierderea fără luptă a Basarabiei și a nordului Bucovinei, consecință  a ultimatului sovietic, și cedarea unei consistente părți a Ardealului după cel de-al doilea arbitraj de la Viena. Grant T. Harward detaliază evenimentele, colaționează ce s-a întâmplat înainte și ce s-a întâmplat după aceste episoade tragice,  le caută explicațiile, originile istorice și geo-politice, explică de ce marea majoritate a românilor nutreau mai curând sentimente anti-sovietice decât anti-germane și dădeau crezare calculelor de toate felurile ca și opțiunilor politice și militare ale celor ajunși în toamna anului 1940 în fruntea țării. Acțiuni și opțiuni în favoarea alianței cu AXA. Unor imposibil de negat sentimente patriotice, disciplinei militare care, cu mici excepții, a fost păstrată ca atare până la Proclamația Regală din seara zilei de 23 August și care a dobândit o altă formă după aceea, li s-au asociat și alte cauze care explică și acceptarea alianței dintre Hitler și Antonescu ca și atrocitățile comise de ostașii români în cea mai mare parte a campaniei din Est.

În opinia lui Grant T. Harward au contat naționalismul ale cărui origini sunt identificate undeva în 1821 și în ceea ce el numește “revolta din Valahia ” condusă de Tudor Vladimirescu, religia, adică creștinismul ortodox, acțiunile BOR și colaborarea constantă dintre aceasta și principalii decidenți din armata română, la care s-a adăugat și faptul că, în perioada interbelică, BOR și-a asumat un rol direct în politică, antisemitismul și, în fine, anticomunismul.  

Antisemitismul nu era nici pe departe o achiziție românească de dată recentă. Nu era un specific al interbelicului românesc. Sentimentele anti-evreiești erau destul de puternice de multă vreme într-o mare parte din teritoriul României. Îndeosebi acolo unde populația evreiască era ceva mai consistentă. Încă din secolul al XIX lea evreii erau acuzați de vampirism economic. Ca și de multe alte rele. Ascensiunea mișcărilor de extremă dreaptă, a LANC, a mișcării legionare, aderența de care s-au bucurat legionarismul și, implicit, și antisemitismul în rândul păturilor celor mai diverse ale populației, toată mitologia din jurul lui Corneliu Zelea Codreanu care a prins atât în cercurile intelectuale și universitare cât și la sate, încurajările venite din partea unor ierarhi ai BOR s-au asociat cu justificata teamă de comunism.

Autoritățile de la București (Antonescu era el însuși nu doar antisemit, ci și un anticomunist convins) au încurajat ideea că evreii, în marea lor majoritate, sunt agenți bolșevici, stimulându-se astfel o adevărată isterie antisemită. Care s-a decontat în mod tragic și rușinos și cu ocazia pogromului de la Iași, și la Odesa, și în multe alte locuri, foarte adesea cu implicarea armatei române. Compromițându-se astfel însăși ideea de Război Sfânt.

Cum spuneam la începutul acestor rânduri, nu e tocmai ușor să citești și să accepți că nelegiuirile, crimele descrise în cartea lui de Grant T. Harward s-au petrecut aievea.

Citește întregul articol și comentează pe Contributors.ro

*Războiul Sfânt al României, de Grant T. Harward, Editura Corint, București, 2024.