Skip to content

Reacția lui George Simion după deschiderea noului dosar pe numele lui Călin Georgescu

Președintele AUR, George Simion, susține că dosarul DIICOT în care Călin Georgescu a fost adus miercuri la audieri este „o nouă invenție a sistemului”.

În postarea sa, liderul AUR nu îl menționează în mod direct pe Călin Georgescu.

„O nouă zi, o nouă invenție a sistemului: nu mai ai voie nici să te aperi de a fi ascultat în propria casă! Libertate”, a scris George Simion, miercuri, pe Facebook.

Călin Georgescu, audiat la DIICOT într-un nou dosar

Reacția liderului AUR vine în contextul în care Călin Georgescu a fost adus miercuri la DIICOT pentru audieri într-un dosar în care este suspectat că a cerut distrugerea unor dispozitive folosite de anchetatori, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Procurorii susțin că fostul candidat la alegerile prezidențiale urmărea „alterarea datelor informatice și perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare”.

Acesta este al patrulea dosar penal deschis pe numele lui Călin Georgescu, care se află în arest preventiv din 29 septembrie, într-o speță în care este acuzat că l-a înșelat pe un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

În 13 octombrie, Tribunalul București a dispus plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, însă procurorii au atacat decizia.

Curtea de Apel București urmează să judece vineri contestația DIICOT împotriva deciziei de înlocuiere a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Pe lângă dosarul de astăzi și cel în care se află în arest preventiv, Călin Georgescu a fost trimis în judecată în spețele în care este acuzat de propagandă legionară și complicitate la tentativă de lovitură de stat.