Reacția Oanei Lasconi după prestația mamei sale de la dezbaterea prezidențială: „Vă spun sincer” / Atac dur la adresa „domnului prostănac-păpușică NATO”
Fiica Elenei Lasconi, Oana, a comentat marți, într-o postare pe rețelele de socializare, prestația liderei USR la dezbaterea electorală organizată de Digi24 înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, afirmând că „sunt mândră de mama” și că aceasta a fost „singurul candidat care a spus cu tot sufletul că susține parteneriatul civil”.
„Recunosc faptul că m-am entuziasmat un pic ieri seară (luni, n.r.) uitându-mă la dezbatere. E oricum bizar ca un părinte să candideze la președinție, dar e și mai bizar când sunteți amândoi în politică și nu împărtășiți o ideologie”, a scris Oana Lasconi, în postare.
„Vă spun sincer că sunt mândră de mama. Este singurul candidat care a spus cu tot sufletul că susține parteneriatul civil. Este clar că a învățat din greșeli, iar asta e ceva ce respect foarte mult la oameni”, a adăugat fiica Elenei Lasconi.
Aceasta a apreciat și modul în care mama ei s-a situat în chestiunea războiului din Fâșia Gaza.
„Sunt mândră că a menționat situația umanitară tragică din Gaza și cum mamele au nevoie disperată de mâncare și medicamente pentru copiii lor, pe care îi privesc murindu-le în brațe. Sunt mândră că a cerut să se oprească focul. Simion a încercat să o încolțească cu acest subiect, iar ea a folosit acel moment să atragă atenția la ceea ce contează. Sincer, bravo!”, a adăugat Oana Lasconi.
Fiica liderei USR a avut însă un mesaj dur la adresa candidatului independent Mircea Geoană, fostul număr 2 din Alianța Nord-Atlantică.
„Domnul prostănac-păpușică NATO a încercat să o denigreze și să o minimizeze la fiecare pas, din pur misoginism. Da, într-adevăr, nu mai avem nevoie de încă un președinte arogant, bărbat conservator care are impresia că le știe pe toate, că știe când femeile trebuie să facă sau nu avort, sau cât de «pregătită» e societatea să accepte minorități”, a scris Oana Lasconi.
Aceasta a comentat scurt și cele două absențe notabile de la dezbaterea organizată de Digi24 în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai, premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL, Nicolae Ciucă.
„Cât despre Ciucă și Ciolacu, e simplu. Sunt niște lași”, a apreciat Oana Lasconi.
Aceasta a postat un mesaj similar luni seară, imediat după dezbatere, tot pe rețelele de socializare, dar pe care între timp l-a șters.
„Mă uit la dezbaterea prezidențială de pe Digi24 la fel ca mulți alți români. Tot ceea ce vreau să spun este că mama mea, Elena Lasconi, știe faptul că România recunoaște statul palestinian. Pot confirma asta. Știe multe, indiferent de cât de mult încearcă prostovanul-păpușică NATO să o denigreze din pur misoginism. Mi se pare dezgustător faptul că Simion a încercat să o «încolțească» cu acest subiect, însă nu numai atât: Acest om a minimizat ceea ce mama mea a spus despre alte mame din Gaza care își văd copiii murind în brațe pentru că nu au acces la ajutor umanitar. Să le fie rușine”, a scris Oana Lasconi în acest prim mesaj, văzut de HotNews.ro.
Tema legalizării parteneriatelor civile a inflamat spiritele la dezbaterea electorală de la Digi24, candidata USR, Elena Lasconi, spunând ironic că „combinațiile, combinatorii și corupți” sunt mai acceptate decât drepturile omului. Totodată, ea i-a spus lui Kelemen Hunor că ar trebui să știe cum e să faci parte dintr-o minoritate.
Candidații prezenți luni la dezbaterea prezidențială de la Digi24 au fost întrebați ce părere au despre legalizarea parteneriatului civil, în contextul respectării deciziilor CEDO privind cuplurile de același sex.
„Sunt 100% pentru parteneriatul civil. Este esențial să respectăm CEDO și minoritățile. Este esențial, domnule Hunor, să ne respectăm minoritățile. De asta depinde calitatea unei democrații. Știți foarte bine, pentru că reprezentați tot o minoritate. Legislația permite ca cineva să adopte un copil. Dacă copilul are de câștigat, adopțiile se pot face”, a spus Elena Lasconi.
De-a lungul dezbaterii, între lidera USR și Mircea Geoană, respectiv George Simion, au fost mai multe schimburi acide de replici.
Pe tema parteneriatului civil, poziția lui Mircea Geoană a fost următoarea: „Sunt proiecte depuse de ani de zile, e momentul ca Parlamentul sa aducă legile în dezbatere și să tranșeze. Cel mai democratic e ca legile să fie discutate transparent în plen. Cred că trebuie să fim atenți la această conversație. Constituția României oferă protecție pentru toți cetățenii săi. Societate umană este întotdeauna în transformare. În 2003 s-a dezincriminat homosexualitatea. Trebuie să avem grijă să existe în societate un grad de acceptare. Cred că societatea nu e pregătită pentru toate consecințele”.
Geoană a insistat clar pe faptul că „societatea românească încă nu este pregătită pentru toate consecințele”, în timp ce Lasconi i-a replicat ironic că „societatea e pregătită pentru combinații, combinatori și corupți, nu pentru drepturile omului și deciziile CEDO”.
Fiica Elenei Lasconi, Oana, a provocat un adevărat scandal în toamna anului trecut, reacționând dur după ce mama sa a afirmat că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională.
Tânăra s-a declarat dezgustată şi a anunțat la acel moment că „această discriminare jegoasă” nu are loc la ea în familie şi din acest motiv nu o mai susţine pe mama sa niciun punct de vedere.
Ulterior, Elena Lasconi a precizat că a discutat cu fiica ei, că îi respectă opiniile, chiar dacă sunt diferite, și că niciodată nu va mai aduce în spațiul public critici care le pot distanța din nou.