Reacție „mută” a UE după ce SUA au amenințat pentru prima oară cu represalii unele dintre cele mai importante companii europene: „Regulile noastre se aplică în mod egal”
Uniunea Europeană și unele dintre cele mai mari companii din blocul comunitar au refuzat să fie atrase într-un conflict cu Washingtonul, după ce administrația de la Casa Albă a lansat amenințări cu represalii directe împotriva lor, relatează Politico.
Biroul Reprezentantului pentru Comerț al SUA a declarat marți seară că va folosi toate instrumentele aflate la dispoziția sa pentru a contracara ceea ce acuză a fi reguli „nerezonabile” ale UE, despre care a afirmat că afectează în mod disproporționat companiile americane ce operează în Europa.
Sugerând existența unei liste de represalii, instituția a numit nouă companii europene despre care a spus că „până acum s-au bucurat de (…) un acces extins pe piață” în Statele Unite. Cele enumerate au fost: SAP, Siemens, DHL, Spotify, Accenture, multinaționala franceză de publicitate Publicis, multinaționalele IT Amadeus (Spania) și Capgemini (Italia), precum și Mistral, cea mai valoroasă companie europeană din domeniul inteligenței artificiale.
Politico subliniază că, deși acesta este cel mai recent episod dintr-un schimb de replici reciproce între SUA și UE, comentariile făcute marți marchează prima ocazie în care Washingtonul amenință explicit companii europene anume.
Administrația SUA, tot mai nemulțumită de penalitățile aplicate în UE giganților tech americani
Escaladarea retoricii din partea administrației Trump semnalează frustrarea tot mai mare a oficialilor de rang înalt de la Washington față de regulile UE în domeniul tehnologiei.
UE a aplicat recent o amendă de 120 de milioane de euro platformei „X”, deținută de Elon Musk, pentru nerespectarea obligațiilor de transparență, o decizie care a stârnit reacții furioase din partea mai multor oficiali americani.
Comisia Europeană, care este responsabilă de aplicarea legislației digitale ce a nemulțumit Washingtonul, a reacționat într-un ton neutru la intervenția de marți, rezumându-se la a afirma că își menține poziția potrivit căreia regulile UE nu sunt discriminatorii și că va continua să le aplice.
„Așa cum am precizat de multe ori, regulile noastre se aplică în mod egal și echitabil tuturor companiilor care operează în UE”, a declarat Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al Comisiei, pentru Politico.
Mistral, SAP, Siemens și Spotify au refuzat să comenteze. Celelalte companii de pe listă nu au răspuns solicitării de comentarii din partea Politico.
Împreună, companiile menționate au o capitalizare bursieră de peste 800 de miliarde de euro, fără a include Mistral, care nu este listată pe bursă, dar este evaluată la 12 miliarde de euro.
„Aceste declarații nu sunt utile”
Vorbind miercuri cu Politico la Strasbourg, în timp ce se îndrepta spre o întâlnire cu ambasadorul SUA pe lângă UE, principalul negociator al Parlamentului European pentru relațiile cu Statele Unite, Brando Benifei, a avut un răspuns mai ferm:
„Cred că aceste declarații nu sunt utile pentru negocierile pe care trebuie să le purtăm și reprezintă un atac la adresa autonomiei noastre de reglementare, iar eu cred că ele trebuie respinse ferm de liderii noștri”.
„Cu siguranță le voi spune clar interlocutorilor americani că aceste declarații nu sunt de ajutor. De fapt, noi încercăm să avansăm pe dosarele aflate pe masă. Iar acest lucru nu este benefic, pentru că inflamează dezbaterea și nu va fi, pe bună dreptate, apreciat de opinia publică, aceiași alegători care doresc ca noi să apărăm interesele europene”, a adăugat el.
Deși președintele american Donald Trump și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au ajuns la un acord comercial de principiu în luna iulie, la complexul de golf Turnberry din Scoția, multe dintre detalii urmează încă să fie stabilite, iar discuțiile sunt în plină desfășurare.
UE încearcă să protejeze o gamă largă de produse europene de taxele vamale americane, însă nu și-a pus încă în aplicare partea sa din acord, precum eliminarea taxelor vamale pentru bunurile industriale din SUA și pentru unele produse agricole.
