Record de temperatura in capitala Islandei
Mercurul termometrelor a atins saptamana aceasta 25,7 grade la Reykjavik, cea mai ridicata temperatura inregistrata in capitala Islandei de la inceperea inregistrarii sistematice a temperaturilor, in 1870, a anuntat Institutul meteorologic islandez, potrivit Mediafax.
„Recordul a fost inregistrat in zona institutului miercuri, intre orele 17.00 şi 18.00 (20.00 şi 21.00 ora Romaniei). Este cea mai ridicata temperatura inregistrata vreodata la Reykjavik”, a declarat meteorologul Prausti Jonsson.
O temperatura de 26,4 grade a fost de asemenea inregistrata in capitala statului nordic miercuri la o statie meteorologica automata, dar aceasta nu este in folosinta decat de 15 de ani, şi este imposibil de comparat cu recordurile precedente.
Recordul precedent pentru capitala islandeza, de 24,8 grade a fost intregistrat in 2004.
Potrivit lui Jonsson, temperaturile ridicate se explica prin rafalele de vant cald care sufla dinspre vestul Europei. Mercurul a scazut insa la 15 grade joi, din cauza rafalelor de vant rece care au batut dinspre mare.
In Islanda, temperatura cea mai ridicata inregistrata vreodata a fost de de 30,5 grade, record atins in partea estica a insulei in 1939.
In nordul Europei se inregistreaza in prezent temperaturi neobişnuit de ridicate, termometrele aratand de o saptamana 30 de grade la Stockholm.