„Violență organizată și coordonată”. Despre mineriada din 13-15 iunie, zilele care au întârziat România

Astăzi se împlinesc 34 de ani de la 15 iunie 1990, una dintre zilele care au întârziat evoluția României.

Întreaga forță statală utilizata pentru a distruge opoziția si a justifica teroarea—in nicio alta tara postcomunista nu s-a petrecut ceva similar. Să nu ni se spună că nu știm cine a organizat represiunea din 13-15 iunie 1990. Obiectivele acțiunilor teroriste fuseseră fixate cu precizie. Consilierii si alți apropiați ai lui Ilici din acea perioadă i-au cultivat si încurajat pornirea patologică spre suspiciune. Pentru mentalul bolșevic, nu pot exista ganduri inocente. Tot ce nu mișcă la comanda supremului dirijor este aprioric malefic. Crescut de Ion si Nina Iliescu după accidentul aviatic în care pierisera părinții săi, Mihai Bujor Sion a condus masina cu care Ilici a ajuns la CC si la TVR. In februarie 1990 era de-acum șeful de cabinet al liderului FSN devenit liderul de facto al României.

Influenți în anturaj erau Virgil Măgureanu, Aurel Dragoș Munteanu, Vasile Ionel, Vasile Secăreș, Victor Opaschi, vechiul amic Virgil Ioanid, Iosif Boda, Ion Mircea Pascu, Ioan Talpes, Vladimir Pasti, Petre Datculescu. O eminentă cenusie a vremii era Dorel Șandor, fost lector la Școala de Securitate. Dan Marțian era un comunist convins.

Vorbim asadar despre o clica recrutata din aparatele ideologice ale Vechiului Regim. Iosif (Ioska) Boda participase cu maxim zel la reprimarea in septembrie 1965 a grupului de studenți de la filozofie care cereau reforme de tip iugoslav. Studenții au fost bătuți sălbatic pe scările Rectoratului. Boda s-a „distins” prin indarjire si brutalitate. Între multele malitii ale caricaturistului Eugen Mihaescu, el însuși ajuns demnitar al lui Ilici si susținător al lui Dughin, porecla data lui Boda drept „hipopotamul transpirat” era pe deplin adecvata.

Așa s-a format grupul hegemonic care a organizat, coordonat si patronat samavolniciile petrecute între 13 si 15 iunie 1990. Evident, Petre Roman, Gelu Voican si înfierbântatul profesor de marxism N. S. Dumitru, prim-vicepreședintele FSN, au turnat cat au putut gaz peste foc. Insangeratul incendiu nu a fost un accident. A fost planificat, regizat, libretul fusese fabricat în laboratoarele politiei politice condusa de Magureanu si Voican (zona internă) si generalul securist, megaspionul Caraman (zona externa).

Mineriada a fost o combinatie de propaganda isterizanta, violenta organizata si coordonată de aparatele puterii, cruzime, teroare în masa si provocări obscene. Succesor al „Scânteii”, cotidianul „Adevărul”, condus de Dumitru Tinu si Darie Novaceanu, a contribuit la grotesca legendă a unei presupuse „rebeliuni legionare”. Cum aveau să constate peste ani procurorii militari: „In zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment”. Comenteaza pe Contributors.ro