Sari direct la conținut

Regele Charles vrea să îl lase pe fratele său mai mic fără gradul de viceamiral, ultimul titlu militar de care se mai bucura fostul prinț Andrew

HotNews.ro
Regele Charles vrea să îl lase pe fratele său mai mic fără gradul de viceamiral, ultimul titlu militar de care se mai bucura fostul prinț Andrew
Regele Charles Inquam Photos / Alberto Groșescu

Guvernul britanic face demersuri pentru a-l lăsa pe Andrew Mountbatten Windsor, fost duce de York, fără ultimul său titlu militar onorific, cel de viceamiral, la solicitarea Regelui Charles al III-lea, potrivit anunțului făcut de secretarul apărării, notează BBC și The Guardian.

Regele Charles „a indicat că asta este ceea ce își dorește”, a spus secretarul britanic al apărării, John Healey.

Andrew, care joi a fost lăsat fără titlul de prinț, a primit gradul onorific de viceamiral al Marinei Regale în 2015 și l-a păstrat chiar și după ce a renunțat la alte statute militare în 2022.

„Este o mișcare care e corectă, este o mișcare pe care regele a indicat că ar trebui să o facem și în prezent lucrăm la acest lucru”, a mai declarat John Healey pentru BBC.

Andrew, în vârstă de 65 de ani, era al optulea în linia de succesiune la tron, iar timp de decenii a fost văzut ca un erou de război pe scena publică britanică. Fratele mai mic al regelui a avut o carieră de 22 de ani în Marina Regală, fiind pilot de elicopter în Războiul Malvinelor cu Argentina de la începutul anilor 1980.

În această săptămână și-a pierdut ultimele privilegii și titluri regale, după luni de presiune din cauza legăturilor dintre el și infractorul sexual Jeffrey Epstein. Andrew a negat întotdeauna că ar fi comis vreo fărădelege.

Andrew a fost acuzat că a abuzat sexual o minoră

Problemele îndelung mediatizate ale lui Andrew au început în 2015, când a fost vizat de un proces intentat de Virgina Giuffre, a scris recent CNN. Femeia susținea că Epstein a traficat-o și a forțat-o să întrețină relații sexuale cu prietenii săi în 2001, inclusiv cu Prințul Andrew, și că știau că la acea vreme era minoră în conformitate cu legislația americană.

Giuffre, care a murit în aprilie, susținea că Andrew a abuzat-o sexual pe insula privată a lui Epstein din Insulele Virgine, în conacul său din Manhattan și la domiciliul fostei sale iubite, Ghislaine Maxwell, din Londra.

Andrew, care a negat constant acuzațiile, și Giuffre au ajuns la o înțelegere nedezvăluită publicului, în 2022. În acel an a fost deposedat de majoritatea titlurilor și îndatoririlor regale.

Acuzațiile au revenit în atenția publică în octombrie, odată cu publicarea memoriilor lui Giuffre.

INTERVIURILE HotNews.ro