‘Regiunea Marii Negre’ si europenizarea Estului

Cu prilejul Forumului Marii Negre, care s-a desfasurat in aceasta saptamana la Bucuresti, presedintele Societatii Academice din Romania, Alina Mungiu Pippidi a facut o evaluare a sanselor de succes ale unei asemenea initiative regionale, intr-un studiu sub titlul “Dilemele Marii Negre”.

Raportul SAR trece in revista semnele de intrebare ridicate de o asemenea abordare incercind sa raspunda la intrebarea: “Poate crearea unei ‘regiuni’ a Marii Negre ajuta la stimularea democratiei, la dezvoltarea si europenizarea Estului?”

Studiul porneste de la premisa ca “formarea unei regiuni a tarilor Marii Negre s-a dovedit a avea o serie de avantaje importante”. Intre acestea:

• Capacitatea de a atrage mai bine atentia Occidentului in cazul in care un grup de tari de importanta redusa sunt grupate intr-o regiune al carei profil este scos in evidenta printr-o campanie de sensibilizare.

• Simplificarea modalitatilor de mobilizare a resurselor in cazul in care este oferit un singur cadru, in loc de mai multe.

• Raspindirea mai facila a bunelor practici de la partea mai dezvoltata a regiunii catre cea mai putin dezvoltata.

Daca acceptam ideea ca proiectul unei regiuni a Marii Negre este unul fezabil si profitabil pentru tarile componente, SAR propune doua planuri alternative de dezvoltare a acestuia.

In primul rind, un plan minimal, care ar trebui sa incerce sa imbunatateasca cooperarea locala cu scopul de a identifica rute alternative pentru transportul energiei spre Europa.

Acest plan ar presupune evitarea unei atitudini care sa trezeasca sensibilitatile unor regimuri mai putin democratice, incercarea de a-i cumpara pe eternii profitori din regimurile separatiste si de a le oferi avantaje in alte parti si construirea unui mediu de securitate in care democrati si non-democrati sa poata discuta pe picior de egalitate exclusiv probleme de securitate.

In aceste conditii, europenizarea ar ramane un tel indepartat, in schimb cooperarea cu Rusia este vitala.

A doa varianta propusa de SAR vorbeste despre un plan mai ambitios, care ar trebui construit pe singura certitudine existenta la momentul actual: in fiecare din aceste tari exista reformatori democrati pro-europeni.

Ideea de baza a unui plan regional care ia in calcul viitorul acestor tari, pe langa stabilirea rutelor de transport petrolier, ar trebui sa aiba in vedere crearea in zona extinsa a Marii Negre a unei miscari reformiste si pro-europene care sa poata genera schimbarea interna pe modelul Baltic sau Central European.

Ajutorul sustinut si conditionalitatea impusa de UE si Statele Unite in cazul Romaniei au prevenit o situatie similara celei din Belarus, situatie la fel de probabila in 1990 ca si cea a aderarii la Uniunea Europeana.

In 15 ani, Romania a dezvoltat un sistem politic echilibrat si o societate civila puternica capabile sa conduca si sustina integrarea tarii in Uniunea Europeana. Acesta este tipul de actiune pentru cei care vor sa dezvolte aceasta regiune. Demersul presupune un grad important de cooperare dar nu neaparat intre statele membre ci mai degraba intre sustinatorii externi bine intentionati.

Raportul SAR conchide ca Balcanii de est si Europa Centrala sunt zone importante prin transferal de bune practici pe care il pot asigura, iar investitia in elitele acestei regiuni mai degraba decat in infrastructura poate parea o investitie nesigura, dar este singura solutie care poate genera efecte sustenabile pe termen lung.