REPORTAJ. Republica Moldova care nu se vede din România: prețuri internaționale, salarii moldovenești și nostalgii sovietice, când „viața era mai stabilă” / Ce spun oamenii

Alegerile parlamentare din septembrie din Republica Moldova sunt prezentate drept unele dintre „alegerile busolă” ale acestui an, care vor arăta cât de multă putere are nostalgia după trecut în această parte a lumii, de care România nu e deloc străină. Cum arată realitatea de la firul ierbii?  

• O echipă HotNews a mers în Republica Moldova pentru ca începând de astăzi, în perioada care vine, românii să poată auzi vocile moldovenilor obișnuiți. 

Acest reportaj a apărut inițial în newsletterul „Rațiunea, înapoi!”, trimis de jurnalistul Gabriel Bejan în fiecare marți dimineață. Poți primi și tu următoarele ediții abonându-te aici:

„Fără ajutorul nostru, al meu și al fratelui, mama nu ar putea să se descurce cu pensia pe care o primește”, ne spune femeia. Este moldoveancă ce trăiește în America. Vine o dată sau de două ori pe an să-și viziteze mama. E șocată de cât de scumpe au ajuns mâncarea sau ieșitul în oraș, dar și electrocasnicele, hainele, dar mai ales utilitățile. 

Femeia compara prețurile cu cele din statul New York, unde locuiește, și se întreba cu îngrijorare cum își permit moldovenii să trăiască cu salariile modeste pe care le câștigă (salariul mediu net este echivalentul a 800 euro).

În lumea globală, o moldoveancă rezidentă în SUA, discutând cu jurnaliști români la Chișinău despre prețul produselor poloneze e o oglindire a ceea ce trăim cu toții. Și e bine ca toți să fim auziți.

Vorbesc cu o singură parte

Atunci când se adresează cetățenilor din Republica Moldova, politicienii din România sunt tentați, de multe ori, să vorbească doar cu o parte din aceștia și să-i ignore pe ceilalți. 

„Sunt aici în semn de atașament pentru românii basarabeni”, a declarat weekendul trecut premierul Ilie Bolojan în timp ce se afla într-o vizită la Chișinău. 

„Dragi basarabeni, români care votați duminică”, s-a adresat în octombrie 2024 Elena Lasconi cetățenilor Republicii Moldova, care se pregăteau atunci să-și aleagă președintele. Sunt doar două declarații recente, exemplele sunt numeroase.  

23% spun că vorbesc limba română, 49% spun că vorbesc limba moldovenească

Recensământul din 2024 a arătat însă că doar 7,9% dintre vecinii noștri s-au declarat „români”, în timp ce 77,2% au spus despre ei că sunt „moldoveni”. 

Poate în mod paradoxal pentru cei care nu sunt familiarizați cu societatea moldovenească, 49,2% din populația recenzată a spus și că vorbește „limba moldovenească”.

Doar 23,2% numesc română limba pe care o vorbesc, deși noțiunea de „limba moldovenească” a fost ștearsă pur și simplu din legislația Republicii Moldova, ca reparație a unei nedreptăți istorice și a unei falsificări de zi cu zi. 

Dar faptul că oamenii spun altceva decât tot ei, prin reprezentanții lor, au agreat în lege o reflexie a cât de slabe, alunecoase și deseori puțin încurajate de mentalul colectiv sunt regulile și instituțiile aici, în estul continentului. 

Cetățenii Republicii Moldova care se uită către est

Săptămâna trecută, împreună cu colegii Adi Iacob și Oxana Bodnar, corespondenta HotNews în Republica Moldova, am bătut țara vecină la pas. 

Cum gândesc și ce probleme au oamenii din Republica Moldova care nu au încredere în România și Uniunea Europeană și sunt mult mai atenți la ceea ce vine din Rusia?

Este vorba despre o parte semnificativă a societății moldovenești pe care, de multe ori, o localizăm convenabil în Transnistria și Găgăuzia, deși este mult mai răspândită pe teritoriul țării, și o considerăm „o victimă certă a propagandei ruse”.  

Că lucrurile nu sunt atât de simple cum cred mulți români, a dovedit-o și rezultatul referendumului de anul trecut.  O margine  fragilă de 13.500 voturi a făcut diferența în favoarea integrării europene.

Am vorbit cu simpli cetățeni și politicieni din Chișinău și din Cricova și apoi am călătorit și în cea mai nordică localitate din Republica Moldova, în satul Naslavcea, acolo unde, vecină cu Ucraina, trăiește o comunitate iubitoare a Rusiei și majoritar ostilă României și Uniunii Europene.

De vină pentru traficul din Chișinău sunt „fasciștii” ucraineni

De la aeroportul din Chișinău am fost luați de un șofer, pe care l-am chemat prin aplicația de taxi Yandex (un fel de Uber rusesc), care vorbea exclusiv limba rusă și care a încercat să pună traficul din Capitală pe seama ucrainenilor, refugiați în Chișinău din cauza războiului. 

Ca să se facă înțeles despre cine vorbește a folosit cuvintele „fashisty” (n.r- fasciști) și „Gestapo”. Cita fără ghilimele din Putin. 

Chișinăul este un oraș paradoxal: este o capitală europeană curată, cu parcuri verzi, bulevarde, cafenele, restaurante și baruri cu servicii excelente. În acest oraș optimist la prima vedere, oamenii se plâng de prețurile mari și de salariile mici și sunt îngrijorați pentru viitor. 

Există la Chișinău o clasă care trăiește la Tokyo și alta în Myanmar

Așa cum spunea undeva  Parag Khanna, în cartea sa ”Lumea a doua”, țările emergente, precum Republica Moldova, au o parte a populației care trăiește după standardele de la Londra sau Tokyo, cu cești de cafea artizanală în cafenele cool, și o altă parte, mult mai numeroasă, care trăiește ca în Myanmar. 

Traiul de zi cu zi pare o provocare indiferent cu cine ai vorbi în Chișinău. O angajată de la recepția hotelului unde am stat ne-a povestit că a plătit într-o lună de iarnă, februarie, echivalentul a 300 de euro pentru încălzirea de la sistemul centralizat a unui apartament cu 3 camere și încă 100 de euro pentru curentul electric. 

„Adică aproape toți banii din salariul de la unul din cele două joburi pe care le am în Chișinău”, ne-a spus femeia, care după ce-și încheia tura la hotelul nostru merge la lucru la un alt hotel pentru a-și completa veniturile.

Dacă ai suficienți bani, viața pare plăcută în capitala Moldovei, unde trăiește cam un sfert din toată populația de 3 milioane de oameni a țării. 

Ne-am plimbat seara prin centru și am dat de un bar plin de tineri, mulți turiști, unde auzeam în jur vorbindu-se în limbile română, rusă și engleză. Barul era plin, clienții stăteau și pe trotuar, pentru că în fiecare joi avea o ofertă de nerefuzat la băutura Aperol Spritz: plăteai pentru două pahare, 200 lei moldovenești (52 RON), și primeai trei. 

Dar dincolo de promoții, prețurile din restaurantele din Chișinău nu diferă cu mult de cele din București. La un restaurant bun din centru am mâncat trei persoane cu 200 RON, iar la un fast-food am plătit 45 de RON pentru un sendviș și o limonadă. 

Vinde în piața de vechituri pentru a completa o pensie echivalentă cu 780 de lei românești

O lume complet diferită am descoperit însă a doua zi dimineață, la piața improvizată de pe strada Gagarin, din apropierea gării. 

Citisem la un moment dat că aici poți să găsești mulți refugiați ucraineni, „fashisty”, cum le-a spus șoferul de la Yandex, care-și vând din lucrurile personale pentru a avea din ce să trăiască la Chișinău.

Talcioc improvizat pe Strada Gagarin din Chișinău. Foto: Adi Iacob / Hotnews

Am găsit sute de vânzători care își țineau marfa direct pe trotuar sau atârnată  pe sârme de rufe. Am intrat în vorbă cu o femeie care vindea rochii și pantaloni folosiți, cu 30 de lei moldovenești perechea, și ne-a spus că motivul pentru care se află acolo este că vrea să-și completeze pensia de 3.000 de lei moldovenești (784 RON).

La vânzare am văzut și pantofi sport cu crampoane, la 50 de lei perechea (13 RON), dar și un portret al fostului lider sovietic Nikita Hrușciov care costa 200 de lei moldovenești. 

Poate ca o ironie a geopoliticii, acest spectacol al sărăciei era vegheat de la distanță de hotelul „Cosmos” cu 24 de etaje, ultimul construit de URSS în Chișinău, acum aflat în paragină și închis vizitatorilor.

Intrarea la Cricova costă cât la Versailles

Am plecat de la piața de pe strada Iuri Gagarin pentru a ne întâlni din nou cu „cealaltă lume” a capitalei Moldovei, cea care este arătată turiștilor străini. La 17 kilometri de Chișinău se află combinatul viticol Cricova cea mai cunoscută atracție turistică a țării.

Un tur al celebrelor galerii subterane unde sunt păstrate vinurile de colecție ale Moldovei, care ajung la 120 de kilometri în total, costă 400 de lei moldovenești (105 RON), varianta cea mai ieftină, fără degustare. Pentru comparație, același preț îl plătești și pentru vizitarea Palatului Versailles, care costă 21 de euro.

Mai departe, spre nordul țării, am mers pe drumuri asfaltate nou-nouțe, sau care se aflau în plin proces de reconstrucție. 

Daniel Vodă: „Nu există niciun primar în țara asta care să zică că fondurile europene nu au sprijinit” 

Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, ne-a vorbit despre cei 700 de kilometri de drumuri construite în ultimii patru ani și de programul „satul european” de 3 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură și dezvoltare regională. 

„Nu există niciun primar în țara asta care să zică că fondurile europene sau fondurile guvernamentale nu au sprijinit acele localități, de la nord la sud, de la est la vest”, a declarat Daniel Vodă pentru HotNews. 

La începutul acestui an, Parlamentul European a aprobat un nou ajutor pentru Republica Moldova de 1,9 miliarde de euro, din care 500 milioane granturi, iar restul împrumuturi cu dobândă redusă. Din acești bani, vor fi reparate drumuri, școli și se vor face investiții industriale. 

Dar Moldova se ridică nu numai cu bani europeni, ci și cu bani din SUA, după cum ne spuneau multe panouri întâlnite pe marginea drumului. 

Paradoxul unei doamne dependente de ChatGPT 

„Dar în America nu se mai produce nimic. La fel și în Uniunea Europeană. Iar noi în loc să cumpărăm gaz de la ruși, care era mai ieftin, acum cumpărăm de la români, care-l iau de la ruși și ni-l vând nouă mai scump”. 

În timp ce conduceam mașina pe drumurile noi ale Moldovei, aveam în minte cuvintele unei doamne din Chișinău care, deși avea și cetățenie română, după cum mi-a spus, prefera să vorbească în rusă pentru că nu-i veneau cuvintele în limba română.

După ce am contrazis-o, că România mai degrabă importă gaze din Azerbaidjan decât din Rusia, a scos telefonul să verifice informația cu ajutorul ChatGPT, o aplicație dezvoltată de OpenAI, o companie din America, adică exact țara despre care spunea mai devreme că nu mai produce nimic, ci doar importă din China.

Un sat unde ne-am simțit mai aproape de Rusia decât de UE

În Naslavcea, cea mai nordică localitate a țării, în apropierea locului unde Nistrul se desparte în două brațe formând „Inima Moldovei”, nu ne-am simțit deloc bine primiți. Oamenii ne priveau cu suspiciune, nu voiau să vorbească cu noi și se temeau că vor avea probleme dacă ne spun părerile lor sincere. Noroc cu colega Oxana, care știe limba rusă, că altfel nu aveam cum să ne înțelegem cu acești oameni. 

Aflați la granița cu Ucraina, mulți dintre localnicii din Naslavcea au rude atât în țara vecină, cât și în Rusia. Nelia de 51 de ani ne-a spus că este ucraineancă, dar sora sa trăiește în Rusia unde „viața este mai bună decât în Moldova pentru că acolo sunt locuri de muncă și salarii bune”. 

Nelia nu vede rostul pentru care Republica Moldova ar adera la Uniunea Europeană și nici nu crede în ce spune Maia Sandu că Rusia ar pregăti 100 de milioane de euro pentru a influența alegerile parlamentare din 28 septembrie. 

„Ce interese ar avea Rusia să facă acest lucru?”, se întreabă Nelia.

„Viața era mai stabilă în timpul Uniunii Sovietice”

„Viața era mai stabilă în timpul Uniunii Sovietice”, ne spune și Valeria, o femeie de 45 de ani, când o întrebăm ce reproșuri are față de actuala conducere a țării. Valeria lucrează la o firmă de comunicații, dar spune că alți oameni din sat muncesc în agricultură și trăiesc greu. Nu vrea să răspundă la nicio întrebată legată de alegeri, la un moment dat chiar ne roagă să n-o mai întrebăm ceva pe acest subiect. 

„Mâine va veni Poliția dacă vă spun ceva greșit”, crede și Natalia, o femeie care spune că familia sa se trage din Belarus. 

„Eu sunt pentru pace, pentru Uniunea Sovietică. Am venit aici cu mulți ani în urmă, am fost respectată, dar acum mi-e frică să spun că sunt din Belarus. De ce? Pentru că sunt „ocupantul”, spune femeia care povestește ce a pățit în iarnă când a fost la fiul său din Moscova: 

„Mergeam spre granița română, iar grănicerul se uită la ștampila din pașaport: A, Belarus. S-a uitat la mine, așa, i-a lăsat pe toți să treacă, iar mie mi-a spus: Belarus. Da, eu am fost în Belarus. E patria mea, asta înseamnă că sunt agent?”

Femeia nu s-a lăsat filmată pentru că „dacă apar pe undeva, mâine vine poliția la poartă”. 

„Nicio guvernare nu este de pus la icoană”

L-am întrebat pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, de unde această teamă a oamenilor de a-și exprima deschis opțiunile politice în fața jurnaliștilor. 

„Este firesc ca unii oameni care se află în proximitatea unor operațiuni de război să-și găsească motive de a nu comunica liber pe unele subiecte. Dar pe de altă parte, haideți să vedem de unde a apărut această frică care este motivul acestui război. 

De la nord la sud Republica Moldova arată diferit, există comunități unde se vorbește limba română, în altele limba rusă, ucraineană, găgăuză. Iar pe acest criteriu, oamenii pot avea surse de informare diferite. 

Dar contrar experiențelor pe care le-ați avut în această comunitate, în alte orașe și sate vedem o mare deschidere din partea oamenilor de a vorbi, inclusiv de a critica guvernarea, pentru că nicio guvernare nu este de pus la icoană”, a declarat Daniel Vodă care a dat exemplul protestelor care au loc frecvent în fața Guvernului. 

Pensie în valoare de 780 de RON

Reprezentantul Guvernului crede că este absolut normal ca oamenii să aibă opțiuni diferite, inclusiv de ordin geopolitic. „Noi susținem acest pluralism, această diversitate. Ceea ce nu este ok este ca un actor străin să ne divizeze, să se implice în treburile interne și să încerce să promoveze propria identitate”, a mai spus Daniel Vodă. 

Ne despărțim salutand-o pe Natalia. Ne spune că este pensionară cu 3.000 de lei moldovenești pe lună (780 de RON), asta după ce a lucrat la primăria din localitate. 

Acest reportaj a apărut inițial în newsletterul „Rațiunea, înapoi!”, trimis de jurnalistul Gabriel Bejan în fiecare marți dimineață. Poți primi și tu următoarele ediții abonându-te aici: