REPORTAJ VIDEO. După tragedia celor 4 morți din mașina care a căzut 800 de metri în prăpastie în Carpați, salvamontiștii lansează un apel dintr-un singur cuvânt în fața unui nou sport apărut pe munte

Mașinile ieftine de teren au dus la apariția unui nou fel de turism în masă: cel cu automobilul pe munte. „Oamenii își supraestimează puterile și subestimează muntele”, spune salvamontistul Mihai Enache, șeful formației Câmpulung. „Întrebați!” e tot ce îi roagă el și colegii săi pe turiștii din toate generațiile, cei care continuă tradiția drumeției montane din România. 

• „Sportul de recreere cu mașinile de teren pe munte a luat amploare. Sport care totuși necesită și niște cunoștințe în prealabil. Trebuie să cunoști foarte bine mașina, trebuie să cunoști foarte bine ce înseamnă mecanica, cum funcționează”.

„Avem un număr de dispecerat, 0Salvamont, unde pot să sune la orice oră din zi și din noapte, și vor fi direcționați către un salvamontist din zona unde vor să meargă și să ceară informații pentru a fi totul în siguranță. Le recomandăm oamenilor să nu meargă o singură persoană pe munte. Este foarte periculos, un pas greșit poate duce la o tragedie, că nu are nimeni cine să ne anunțe”, spune Mihai Enache. 

Pentru asta, însă, este nevoie de ceva. „Să treacă peste pasul psihologic de a veni să ne întrebe ceva, să ne ceară o lămurire, o îndrumare”, explică salvamontistul Mihai Enache, șeful formației Câmpulung. 

Recent, pe teritoriul pe care îl gestionează s-a produs un accident care s-a soldat cu patru morți și un rănit. Tragedia deschide dezbaterea despre răspunderea pe care o au oamenii atunci când se avântă pe trasee montane, fie cu mașina, pe un traseu off-road, fie în drumeții. HotNews a vizitat formația Salvamont Câmpulung pentru a vedea cum pot oamenii să fie în siguranță pe munte.

S-au rostogolit cu mașina

Pe 23 august, în Colții Caprei, un loc din masivul Iezer-Păpusa din Albeștii de Muscel, patru tineri au murit după ce mașina lor s-a răsturnat, pe o distanță de 800 de metri, într-o râpă. Există un singur supraviețuitor, el fiind preluat de un elicopter de la locul accidentului.

Din relatările celor de la Salvamont Câmpulung, victimele au fost găsite de câțiva oameni veniți dimineața la cules de ciuperci. Tot ei l-au găsit conștient pe singurul supraviețuitor, asta deși și el fusese proiectat în afara mașinii, precum cei patru prieteni cu care era.

„Traseul este tehnic”

„Este o zonă foarte abruptă, iar drumul este foarte îngust. Accidentul a fost în jur de 6:30-7 dimineața, din câte se pare, era rouă. Este un teren foarte tehnic”, a explicat, pentru HotNews, Liță Constantin, salvamontist care a făcut parte din prima echipă care a ajuns la victime. 

Alături de Liță Constantin, din echipă a făcut parte și Leonardo Cruceru, salvamontist aspirant, aflat în cei doi ani de pregătire obligatorie. La 16 ani, a fost prima intervenție la care a participat. 

„Pierzând controlul din cauza terenului accidentat, putem presupune unde au căzut. Pe un perimetru de 50-60 de metri, mașina s-a rostogolit de trei ori. Se vede, dacă coborâm, primul geam spart, apoi, mai jos, al doilea, lângă una dintre oglinzile mașinii”, a prezentat acesta echipei HotNews. 

„În ultima vreme, accesul la autovehicule de teren destul de ieftine a făcut ca acest sport de recreere să ia amploare. Sport care totuși necesită și niște cunoștințe în prealabil. Trebuie să cunoști foarte bine mașina, trebuie să cunoști foarte bine ce înseamnă mecanica, cum funcționează. Este foarte bine să te informezi asupra traseului înainte de a porni la drum”, a explicat Mihai Enache.

Operațiunea de 13 ore din Piatra Craiului

Cazul este cel mai recent, dar nu singurul de acest tip. Aflat la volanul mașinii Jeep Wrangler din dotarea Salvamont, Mihai Enache este întrebat dacă i-a fost vreodată frică în cariera lui. 

El spune că frica există, și este foarte bine că există. Ca răspuns, acesta povestește o operațiune la care a participat, petrecută în septembrie anul trecut, în Piatra Craiului. După o acțiune de remarcare a unor trasee, pe la ora 19, când erau la masă, primesc un apel care semnala că o persoană a căzut la 2000 de metri altitudine, în Poiana Închisă. „Pentru cine știe zona, știe că este foarte, foarte greu de ajuns”, ține să precizeze șeful formației Câmpulung.

Un medic cere ajutor

Era un medic care căzuse și acuza dureri de coloană, posibilă fractură, ceea ce pentru salvamontiști este una dintre cele mai solicitante acțiuni, pentru că trebuie utilizată salteaua vacuum, care este foarte voluminoasă și foarte grea. „Înseamnă că blochezi un salvator montan doar ca să o care către victimă. Ulterior, transportarea victimei se face doar pe mâini, nu există să-l tragi pe roți, pentru că trebuie să facem tot ce se poate ca să nu-i agravăm situația”, adaugă Enache.

Când au ajuns la victimă, a durat două ore doar să-l imobilizeze așa cum trebuie, apoi să realizeze un apanaj, adică să fixeze două puncte în stâncă astfel încât toată lumea care circula pe lângă victima să fie asigurată de o coardă. „O linie a vieții, tocmai pentru a nu cauza un accident ulterior”, adaugă Enache. 

Drumul cu targa în noapte

De acolo a început „munca titanică”, după cum o numește Enache, de a-l duce la vale, pe un vâlcel foarte abrupt, unde targa, având 50 de centimetri lățime, nu încăpea. Trebuia înclinată într-o parte ca să încapă pe zona abruptă și îngustă. 

„Am efectuat, dacă nu mă înșel, în jur de 13 sau 14 lansări, a câte 60 de metri. Asta înseamnă undeva aproape 900 de metri, unde acea persoană a fost dusă pe mâini, în verticală, pe o zonă inaccesibilă. Să faci o lansare de o lungime de coardă dura cam o oră pe fiecare lungime, și însemna să batem în perete pitoane, să ne facem amaraje de care să legăm targa”, povestește Mihai Enache.

La jumătatea operațiunii de salvare, echipa a observat, undeva pe la 3 dimineața, sânge sub targă. Totul a fost oprit, salteaua unde se afla victima a fost desfăcută, au fost aplicate bandaje, apoi reluată operațiunea, asta deși relieful nu permitea accesul a mai mult de trei persoane într-un punct. 

„Toată salvarea am făcut-o în cinci oameni, doi care erau la amaraje și trei la targă, și ne tot schimbam. Jos, când am ajuns în potecă, am sperat că poate să vină elicopterul, vremea nu ne-a permis, și de acolo a mai durat încă trei ore, până am ajuns cu el la mașină, la ambulanță, la ora 13 a doua zi. Am început la 12 noaptea și la ora 13 a doua zi am predat victima către ambulanță. Deci a fost o acțiune de 13 ore, aproape numai în vertical”, adaugă Mihai Enache. 

„Această frică te obligă să faci un pas în plus de siguranță”

Frica, mai spune Mihai Enache, îi ajută pe salvamontiști să fie și mai atenți în misiunile lor de salvare.

„Frica este un martor al umanității din fiecare. Dacă nu am avea această frică dezvoltată în fiecare dintre noi, am merge exact ca vitele la păscut sau la apă. E nevoie de această frică, într-adevăr, a noastră este antrenată și este rafinată, dar au fost cazuri unde frica ne-a dat un imbold de a face lucrurile mult mai bine, mult mai rapid”.

„Tocmai această frică te obligă să faci un pas în plus de siguranță, să mai pui o carabiniera în plus, să mai întinzi o coardă. Acea frică te împinge de a lua încă un pas în plus pentru a fi sigur că se poate interveni în siguranță, pentru a fi sigur că tu și colegii tăi, implicit și victima, ajungeți cu siguranță acasă”.

„Toți avem familii, toți suntem prieteni și automat că persoana în pericol din munte primează, dar nu deasupra vieții noastre. Avem și un articol foarte important în legea salvamontului, HG77/2003, unde spune că dacă la o acțiune un salvator montan este accidentat, se renunță la acțiunea inițială și se trece la salvarea acelui salvator. De ce? Pentru că acel salvator a salvat poate zeci, sute de vieți, și poate va mai salva”, explică Mihai Enache. 

„Astea sunt principalele cauze ale accidentelor montane în România”

Una din cauzele accidentelor montane este lipsa de dialog între oameni și salvamontiști, crede șeful formației. Salvatorii au luat în calcul acest factor inclusiv atunci când și-au amplasat baza, care este în parcarea Cabanei Voina, la intrarea montană de la care pleacă traseele din zonă. „Am pus-o intenționat ca nuca în perete”, spune, glumeț, Mihai Enache.

„Ne-am gândit că unora le este rușine să intre în bază, că poate să gândesc să nu dea buzna la om în casă. Deși noi, fiind un serviciu public, suntem la dispoziția cetățeanului și a turistului”

„În fiecare dimineață ieșim în față bazei. În zilele aglomerate, vineri, sâmbătă, duminică, luni sau de sărbători. Astfel încât, îmbrăcați în salvamont, lumea să ne vadă. Lumea să simtă prezența noastră acolo, nu doar a unei baze, a unei clădiri care zace undeva. Ei să poată să treacă peste acel pas psihologic și să ne ceară sfatul”, explică Mihai Enache.

El povestește că, „de foarte multe ori”, când observă grupuri mari de oameni care nu sunt pregătite corespunzător, adică nu au echipamentul necesar pentru ce intenție au, inițiază ei dialogul și le recomandă fie să aleagă alt traseu, fie chiar să se întoarcă din drum. „Dimineața vrei, nu vrei, îi auzi când vin la hartă și mai fac câte o schiță a traseului pe care vor să-l parcurgă, și te uiți la ei și le vorbești, până la urmă”.

Orgoliul, un alt factor de risc atunci când mergi pe munte 

O parte din oameni nu apelează la sprijinul salvamontiștilor nu dintr-o reținere, ci din ego, crede Mihai Enache.

„Dacă le spui ceva, îți răspund că ei au făcut Moldoveanu. Asta cu Moldoveanu mi se pare, în momentul de față, un hype din ăsta mediatic, mediatic din punct de vedere al Instagramului și al tuturor rețelelor de socializare, pentru că am foarte mulți prieteni care, când s-au dus prima dată pe munte, s-au dus pe Moldovean”.

„Sunt atât de multe firme care fac acest turism cu niște oameni care nu au nicio treabă cu mersul pe munte, încât vine cineva la mine și-mi spune că a făcut Moldoveanu, cum să nu urce pe Iezer? Sau îmi spune că a mers iarna pe Negoiu, au fost 50 de oameni, nu reușește el aici?”.

„Nu, nu reușește, pentru că una este să mergi într-un mediu organizat, într-un munte unde cineva avea grijă de tine, poate avea și echipament, poate avea și mâncare, poate avea și apă și tot, și aici vii singur, cu egoul până în cer. Și atunci ce se întâmplă? De foarte multe ori suntem nevoiți să intervenim la acești oameni, din exact motivele pe care le-am spus. Sunt prea puțin pregătiți și cu foarte puțină experiență, își supraestimează puterile și subestimează muntele. Astea sunt principalele cauze ale accidentelor montane în România”, crede Mihai Enache. 

„Dacă nu întrebi pe cineva calificat, respectiv Salvamontul, nu ai cum să știi la ce pericole te poți expune, și ajungi într-o zi de vară și faci hipotermie sau poate chiar să-ți pui viața în pericol. Pe traseu te prinde ploaia, ajungi la 1800 de metri și poate să ningă. În aceeași zi, inclusiv vara”, mai adaugă șeful formației Salvamont Câmpulung.  

Generația Z

Există o diferență între generații atunci când ne referim la cei care merg pe munte, ne-a explicat Mihai Enache. Când vine vorba de generațiile mai mari, spre deosebire de „Gen Z”, există „un pic de respect față de munte, mai au puțin respect față de ceilalți participanți ai turismului montan, mai au bun-simț să se mai oprească, să mai întrebe”.

„Când vine vorba de cei din generația Z, aș putea spune, așa ca un procent, din 100, nu știu dacă 10 sau 15 se opresc să ne ceară informații și lămuriri în ceea ce privește un traseu”, punctează salvamontistul. 

Cum arată formația Salvamont Câmpulung

Formația Salvamont Câmpulung are șase angajați. Sunt oamenii care au în administrare masivul Iezer-Păpușa, partea vestică a masivului Piatra Craiului, jumătate din Leaota și o parte din Făgăraș. 

„Este o suprafață destul de mare pe care o acoperă formația”, spune Mihai Enache. Echipa pe care o conduce face parte din Salvamont Argeș, unde există 18 angajați și 17 voluntari. La un moment dat, Mihai Enache a făcut un calcul și reieșea că fiecare om are de acoperit aproximativ 200 de kilometri pătrați din suprafața aflată sub atenția Salvamont Argeș, adică de la Valea Oltului până la Brașov. Cu totul vorbim despre un areal de 10.000 kilometri pătrați. 

Șeful formației din Câmpulung este angajat la Salvamont de zece ani, după ce o perioadă a fost voluntar. Până la rolul de salvator din munți, Mihai Enache a fost cercetător în cadrul Academiei Române, dar, spune el, nu s-a îndepărtat niciodată de munte. 

„Sunt născut și crescut aici, în Lerești, lângă Câmpulung. Chiar și când eram în București, weekendurile erau doar pentru munte. Veneam vinerea acasă, luam rucsacul și plecam. Mă întorceam duminica, îmi luam bagajul pentru București și plecam. Nu m-am despărțit niciodată de munte. A fost o pasiune pe care am dobândit-o de la părinți de mic și care a crescut în mine ușor, ușor, de-a lungul anilor, până a culminat cu această meserie de salvamontist”, povestește Mihai Enache.

„Dacă ei acum 20-30 de ani salvau cu cai sau cu măgari, noi acum avem elicoptere”

Din punct de vedere logistic, lucrurile s-au schimbat în bine pentru Salvamont în ultimii ani. În copilăria lui Mihai Enache, misiunile de salvare se desfășurau cu ajutorul cailor sau măgarilor, își amintește el. Între timp, în dotarea Salvamont au intrat ATV-uri, mașini de teren Jeep Wrangler și Dacia Duster, plus, în parteneriat cu cei de la SMURD, elicoptere. Avansul tehnologic este, de asemenea, un avantaj. 

„Marele avantaj este că în munții României, în mare parte, odată ce ești în gol alpin, rețelele GSM sunt foarte bine dezvoltate și una dintre cele 3 sau 4 rețele cunoscute au semnal foarte bine. Gol alpin este etajul montan de deasupra vegetației, adică peste 1800-1900 de metri. Odată ce depășim acea zonă de gol alpin în masivul Iezer-Păpușa, 80% din zonă are semnal pe Orange”, spune Mihai Enache. 

„Mi s-a rupt un deget de la mână, vreau să vină elicopterul să mă ia”

Există și o parte „negativă” legată de dezvoltarea rețelelor de telefonie, arată Mihai Enache. Există persoane care abuzează, iar câteodată motivele pentru care sunt solicitați cei de la Salvamont i-au surprins pe salvatori. 

„Am bătătură în talpă, să vină salvamontul să mă ia. Mi s-a rupt un deget de la mână, vreau să vină elicopterul să mă ia. Sunt cazuri reale, documentate, unde au vrut să ne dea în judecată pentru că nu i-am ajutat la chestiile astea”.

„Colegii mei l-au întrebat pe cel care sunase dacă îl  împiedică cu ceva să meargă cu acel deget rupt de la mână sau acea bătătură. Evident că putea să meargă. Aici există și o lacună legislativă. Noi suntem un serviciu de urgență. Odată ce apelul e venit prin 112, trebuie să mergi. Iei la cunoștință și începi să fii cât mai diplomat posibil.”

Tipul acesta de apeluri forțează Salvamontul să aloce resurse care ar putea fi folosite la urgențe reale. „Publicul nu înțelege că pentru o bătătură se mobilizează niște resurse care putea fi folosite la ceva mai greu”, spune Mihai Enache.

De ce alege cineva să devină salvamontist?

„Din pasiune am pornit toți. Toți ne-am cunoscut pe munte. Mergeam cu bicicletele, mergeam pe jos, mergeam cu părinții, mergeam la ciuperci și ușor, ușor m-am văzut cu băieții de la salvamont și încet, încet, am început să mergem cu ei, am început să învățăm poteci nemarcate, am început să învățăm toate vâlcelele, toate vârfurile și am ajuns să devenim ulterior urmașii lor”, explică Mihai Enache.

„Nu suntem indiferenți la durerea celor din jur, din pasiune marcăm traseele montane, din pasiune străbatem munți în lung și în lat, că e ploaie, că e vânt, că e viscol afară. Noi nu putem spune nu, această pasiune care ne-a unit pe majoritatea, care ne-a făcut prieteni, care ne-au făcut ulterior colegi”.

„Dar trebuie să ai o relație mai mult decât colegială cu partenerii tăi de coarda, mult mai mult. Trebuie să te înțelegi din priviri de multe ori, trebuie să te înțelegi din vorbe, există și un limbaj specific pe care noi îl folosim în salvările montane, pentru că de foarte multe ori, dacă știm că o persoană este în stare gravă sau starea lui se agravează, putem să începem cu glume, «hai să mergem că se răcește pizza», ca să nu știe victima că i s-a agravat starea. De foarte multe ori, panica care se instalează duce la alte probleme și tot așa. Ne unește pasiunea de munte și de oameni”, a încheiat Enache.