Revine canicula. Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate în 16 județe și în București. Valul de căldură se va extinde
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare de cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic care va fi valabilă în București și în 16 județe. Meteorologii spun că, miercuri, valul de căldură se va extinde.
Avertizarea privind temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic va fi în vigoare marţi, între orele 12:00 şi 21:00, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, în municipiul Bucureşti şi parţial în judeţele Vrancea, Buzău, Tulcea şi Constanţa.
Astfel, marţi, în Banat, în sudul Olteniei şi al Moldovei, în sudul, centrul şi estul Munteniei şi în Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală va atinge local pragul critic de 80 de unităţi, conform meteorologilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33-35 de grade.
În Bucureşti, marţi, între orele 12.00 şi 21.00, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 34-35 de grade.

Atenționare de cod galben și miercuri
O altă atenţionare Cod galben vizând temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic va fi în vigoare miercuri, între orele 12:00 şi 21:00, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, în municipiul Bucureşti şi parţial în judeţele Constanţa şi Tulcea.
„Miercuri, în Oltenia, în Muntenia, în sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 35 de grade, izolat mai ridicate în sudul Munteniei, spre 36-37 de grade”, a transmis ANM.

Miercuri, În București, între orele 09:00 şi 21:00, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 37 de grade.
