Sari direct la conținut

LIVE Rezultate parțiale renumărare voturi de la alegerile prezidențiale. BEC a transmis CCR date intermediare. Ciolacu, pe locul 2, dar 600.000 de voturi din străinătate nu au fost luate în acest calcul. Lasconi câștigase exact cu aceste voturi din diaspora care nu au fost renumărate / CCR, în ședință acum

LIVE Rezultate parțiale renumărare voturi de la alegerile prezidențiale. BEC a transmis CCR date intermediare. Ciolacu, pe locul 2, dar 600.000 de voturi din străinătate nu au fost luate în acest calcul. Lasconi câștigase exact cu aceste voturi din diaspora care nu au fost renumărate / CCR, în ședință acum
Persoane private de libertate voteaza la alegerile parlamentare cu urna mobila in interiorul penitenciarului Popa Sapca, duminica 1 decembrie, Timisoara. Inquam Photos / Virgil Simonescu

Curtea Constituțională se reunește, de la ora 17.30, pentru a decide dacă validează sau anulează primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi. Biroul Electoral Central a anunțat că a transmis CCR o situație parțială, conform căreia Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, s-ar situa pe locul doi, după Călin Georgescu. Nu sunt incluse însă în aceste date, pentru că BEC spune că nu au fost renumărate, aproximativ 600.000 de voturi din diaspora.

Principalale informații, LIVETEXT pe HotNews.ro:

Șeful AEP, după ce BEC a transmis CCR o situație parțială cu renumărarea voturilor: „Nu comparați mere cu pere”

Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, a avut luni o primă reacție după ce BEC a transmis Curții Constituționale renumărătoarea voturilor la alegerile prezidențiale fără o mare parte a voturilor din diaspora, scrie News.ro.

„Curtea Constiuțională va verifica dacă s-au produs fraude majore. CCR are la dispoziție aceste reverificări și va face o analiză comparativă. Al doilea lucru pe care trebuie să îl vadă dacă s-au produs fraude, este dacă s-a modificat ordinea. CCR are posibilitatea să analizeze (…) Nu există modificări majore”, a declarat Toni Greblă într-o intervenție la Antena 3.

„Nu comparați mere cu pere, comparați ca pe o numărătoare parțială”, a îndemnat acesta.

Ședința CCR a început acum.

Vicepreședintele USR Dominic Fritz critică dur procesul de renumărare care întârzie turul 2 al alegerilor prezidențiale și cere Curții Constituționale „să valideze de urgență rezultatele din turul 1”.

“S-au renumărat peste 8 milioane de voturi. Nimeni nu a găsit vreun motiv să pună la îndoială rezultatele finale. Nu mai putem să așteptăm până când ajunge și ultimul sac din Kuala Lumpur ca să validăm intrarea Elenei Lasconi în turul 2. Este o bătaie de joc! Nu este vorba de Elena Lasconi, este vorba despre soarta acestei țări și bineînțeles că CCR are o responsabilitate să aibă grijă de această soartă”, spune Dominic Fritz.

Vicepreședintele USR subliniază că „știrile care îl arată pe Marcel Ciolacu pe locul 2 sunt bazate doar pe secțiile din țară, nu și din diaspora, iar comparativ cu numărătoarea de duminică distanța între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a mărit la 5.000 de voturi”. Dominic Fritz cere CCR să nu mai amâne o decizie astfel încât duminică românii să poată merge la alegeri.

Ședința CCR era programată pentru ora 17.00, dar începerea acesteia întârzie puțin, au declarat pentru HotNews reprezentanți ai Curții.

BEC a transmis CCR o situație parțială cu renumărarea voturilor

Biroul Electoral Central a anunțat luni, în jurul orei 16.00, că a transmis o situație parțială către CCR, pentru că nu au fost renumărate toate voturile din diaspora și din patru secții din județul Dolj.

Conform BEC, în străinătate au fost renumărate voturile din 161 de secții, din cele 951 câte au fost în total. Mai sunt de numărat circa vreo 600.000 din diaspora. Potrivit numărătorii inițiale, Lasconi l-a întrecut pe Ciolacu prin voturile semnificativ mai multe obținute în diaspora decât candidatul PSD, iar cele 600.000 de voturi nu sunt luate în calcul în clasamentul trimis de BEC la CCR.

După renumărarea voturilor din țară și doar parțial a celor din străinătate, Călin Georgescu și Marcel Ciolacu sunt situați pe primele două locuri:

BEC precizează că mai sunt de renumărat peste 600.000 de voturi din diaspora, iar lurmează să ajungă în țară 620.000 de buletine de vot.

Alte voturi urmează să ajungă în țară și în următoarele zile:

După renumărarea celor 161 de secții din diaspora, clasamentul o arată pe Elena Lasconi pe primul loc și pe Călin Georgescu pe locul doi, după voturile românilor plecați din țară.

  • „În situația în care apreciați că datele comunicate sunt insuficiente, urmează să ne solicitați informații suplimentare care vor fi comunicate în funcție de calendarul stabilit de Ministerul Afacerilor Externe pentru predarea buletinelor de vot valabil exprimate și nule către Biroul Electoral nr. 48 pentru secțiile de votare din străinătate”, spune BEC în adresa trimisă Curții Constituționale.

Amintim că voturile la primul tur al alegerilor prezidențiale au fost renumărate la solicitarea Curții Constituționale către Biroul Electoral Central.

CCR a luat această hotărâre – una fără precedent – după contestația formulată de Cristian Terheş, care a cerut anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.

Terheș a cerut anularea primul tur de scrutin pe motiv că reprezentanţii USR au continuat campania electorală după ce era interzis de lege şi s-au înregistrat nereguli în privinţa voturilor acordate lui Ludovic Orban, ceea ce a influenţat ordinea candidaţilor clasaţi pe locurile doi şi trei. Terheş a susţinut că a identificat mai multe cazuri în care în procesele verbale voturi valabil exprimate pentru Ludovic Orban au fost puse „din pix” candidatului Elena Lasconi.

În turul al doilea al alegerilor au intrat Călin Georgescu, cu 2.120.401 de voturi (22,94 %), și Elena Lasconi, cu 1.772.500 (19,17 %). Marcel Ciolacu s-a clasat pe poziția a treia, având 1.769.760 de voturi (19,14%). Pe 29 noiembrie ar fi trebuit să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, programat pe 8 decembrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro