Richard Gere spune că este mai fericit ca oricând după ce s-a mutat din SUA într-o țară europeană pentru soția sa

Actorul american Richard Gere, afirmă că nu are regrete după ce s-a mutat din Statele Unite, unde a făcut carieră la Hollywood, în Spania, pentru a-i permite soției sale să fie mai aproape de familia ei, relatează revista People.
Starul din Pretty Woman, acum în vârstă de 75 de ani, a declarat într-un interviu acordat publicației Elle España că a găsit o nouă împlinire de când s-a mutat în țara europeană cu soția sa, în vârstă de 41 de ani, și cu trei dintre copiii lor, – Alexander, în vârstă de 5 ani, James, de 4 ani, și Albert, fiul în vârstă de 11 ani al Alejandrei dintr-o căsătorie anterioară.
„Adevărul este că ne aflați într-un moment de grație. Suntem mai fericiți ca niciodată”, a spus Gere ediției spaniole a revistei Elle. „[Alejandra], pentru că este acasă, iar eu pentru că, dacă ea este fericită, și eu sunt fericit”.
Actorul american a dezvăluit într-un interviu acordat în aprilie anul trecut revistei Vanity Fair că vrea să petreacă mai mult timp în țara natală a soției sale pentru a-i permite acesteia să fie mai aproape de familia sa.
„Ea a fost foarte generoasă în a-mi acorda 6 ani în care a trăit în lumea mea, deci este doar corect ca și eu să îi dau cel puțin alți 6 ani în lumea ei”, a subliniat el.
Richard Gere și soția sa spaniolă lucrează împreună la proiecte de mediu
Gere și Silva s-au căsătorit în 2018, an în care s-a născut și primul lor copil. Silva, o publicistă și filantropă născută într-o familie bogată din Spania, a adus pe lume al doilea lor copil în 2020. Soția lui Gere este fiica lui Ignacio Silva, un om de afaceri spaniol și fost vicepreședinte al clubului Real Madrid.
Gere a mai spus acum că un lucru care îi unește pe el și pe soția sa este interesul lor comun pentru protecția mediului. Cuplul a colaborat împreună la mai multe proiecte ecologiste care le-au adus recunoștința comunităților locale în care ele au fost implementate.
„Cu toții putem reduce acest sentiment al egoului, al sinelui. Și atunci are loc adevărata schimbare”, a explicat el despre munca sa.
Cu toate acestea, Gere nu a renunțat la actorie, el jucând în două filme de dramă care au apărut anul trecut în cinematografe: Oh, Canada al regizorului Paul Schrader și Longing, regizat de Savi Gabizon.
Ca întotdeauna, poți citi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: