Rolul FMI în economia globală. Recesiunea generală pe scară largă a fost evitată, datorită, printre altele, solidității sistemelor bancare

Acum 80 de ani, în iulie 1944, reprezentanții a 44 de țări din coaliția antihitleristă s-au reunit în localitatea Bretton Woods (New Hampshire, SUA) pentru a negocia acordurile prin care a fost creat sistemul monetar internațional și instituțiile de gestionare a acestuia: Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială (BM). Este de notat că URSS și China au participat la negocieri, însă nu au semnat documentele finale, iar dintre celelalte țări comuniste, unele au semnat tratatul, dar ulterior, în condițiile războiului rece, s-au retras (Polonia, Cehoslovacia). În schimb, au aderat la sistem unele state învinse în cel de-al doilea război mondial, dintre care cazurile cele mai remarcabile sunt cel al RFG și al Japoniei, precum și majoritatea țărilor din lumea a treia. România a devenit membră a sistemului în 1972, însă, în a doua parte a anilor 1980, a înghețat complet relațiile cu acesta. Reactivarea apartenenței țării noastre la sistem s-a produs abia după 1989.

Pentru mulți comentatori, împlinirea venerabilei vârstei de 80 de ani este motiv de sărbătoare. În ceea ce îl privește, FMI consideră însă că această aniversare nu face altceva decât să sublinieze necesitatea reformelor. Astfel, în perioada 15-20 aprilie 2024, au avut loc la Washington adunările generale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale (GBM), care sunt organele de decizie supreme ale celor două instituții. La aceste reuniuni participă miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din țările membre, precum și membrii diferitelor comitete și grupuri de lucru constituite pe probleme legate de sistemul monetar internațional și de politica de dezvoltare.

Principala concluzie a întâlnirilor amintite este că FMI s-a adaptat la nevoile în permanentă schimbare ale țărilor membre. Astfel, el a făcut față unor provocări ca volatilitatea prețurilor din anii 1960, șocul prețurilor petrolului din anii 1970, criza datoriilor externe din anii 1980 și tranziția de la economia planificată la economia de piață din anii 1990.

În ultimii 30 de ani, însă, lumea s-a schimbat foarte rapid și foarte mult. Pentru a face față crizelor financiare, FMI a mărit volumul creditelor acordate statelor membre, a extins gama acestor împrumuturi și a îmbunătățit instrumentele de prevenire și rezolvare a crizelor.

Schimbarea situației economice la nivel global a dus, de asemenea, la numeroase reforme. De exemplu, după un deceniu de creștere economică lentă a țărilor în curs de dezvoltare, la mijlocul anilor 1990, FMI și-a schimbat abordarea, în sensul că a început să acorde prioritate creșterii economice și reducerii sărăciei. Dezechilibrele globale, apărute la mijlocul anilor 2000, au determinat FMI să-și revizuiască procedurile de supraveghere a politicilor economice ale statelor membre și să implementeze noi instrumente de evaluare a stabilității cursurilor de schimb și evoluției rezervelor de mijloace de plată internaționale.

Nu fără legătură cu aceste acțiuni ale FMI, în ultimul timp, economia mondială s-a dovedit rezistentă, după ce anterior a trebuit să facă față unor niveluri ridicate ale inflației. Creșterea economică a rămas constantă, iar inflația tinde acum să revină la nivelurile-țintă ale băncilor centrale. Recesiunea generală pe scară largă a fost evitată, datorită, printre altele, solidității sistemelor bancare, iar marile economii de piață emergente nu au cunoscut scăderi semnificative ale producției.

În pofida acestor tendințe pozitive, există și se măresc o serie de riscuri, care pun în pericol creșterea economică la nivel mondial. Astfel, conflictele dintre Hamas și Israel, atacurile în desfășurare pe rutele maritime din Marea Roșie, continuarea invaziei Rusiei în Ucraina și riscul tot mai mare de apariție a unor noi întreruperi în lanțurile de aprovizionare globale pot afecta redresarea economiei mondiale. După atacul Iranului asupra Israelului din 14 aprilie, tensiunile din Orientul Mijlociu au escaladat foarte mult. Prețul petrolului Brent a crescut la peste 90 de dolari pe baril în aprilie, iar analiștii sugerează că este posibil ca, în cazul unui conflict direct între Iran și Israel, acest preț să ajungă la 100 dolari. În general, atacurile, contraatacurile și fluctuațiile prețului petrolului au subminat încrederea participanților la piețele financiare.

Deși ostilitățile s-au atenuat oarecum în ultimele luni, iar  prețul petrolului a scăzut sub 77 de dolari pe baril, perturbarea comerțului global poate avea în continuare un impact major asupra inflației. Acest efect inflaționist va depinde de durata blocajelor: dacă întreruperile vor persista, efectul lor atât asupra inflației, cât și asupra evoluției PIB-ului poate deveni mai puternic. În plus, potrivit analizelor FMI, escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu ar putea duce la o creștere semnificativă a prețului petrolului și a costurilor transportului maritim. Prețurile petrolului ar putea crește cu 15% (creștere moderată totuși în comparație cu tendințele istorice), în timp ce tarifele de transport ar putea crește cu 150%, similar cu majorările observate după incidentele recente din Marea Roșie. Studiile menționate arată că creșterea costurilor de transport va afecta mai ales regiunile situate între Europa și Asia.

Redresarea economiei globale și evoluția inflației depind, printre altele, de măsura în care marile bănci centrale își vor relaxa politica monetară. Declarațiile recente ale președintelui Sistemului Rezervei Federale al SUA, Jerome Powell, indică faptul că această bancă centrală amână reducerea ratelor dobânzilor, ceea ce a destabilizat piețele financiare și a constituit o nouă provocare pentru factorii de decizie de la nivel mondial. Banca Centrală Europeană a decis totuși recent (6 iunie) să reducă cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor sale reprezentative. – Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro