Sari direct la conținut

Romania in presa internationala: Ministrii demisi vor fi inlocuiti cu membri de rang inferior ai partidului de guvernamant

HotNews.ro

Schimbarile petrecute in guvernul Romaniei au starnit reactii in presa internationala, care s-a axat pe demiterea ministrului de finante, Sebastian Vladescu. Analistii straini sunt de parere ca ministrii demisi vor fi inlocuiti cu membrii de rang inferior si totodata, se intreaba daca plecarea lui Vladescu din fruntea Ministerului de Finante va afecta acordul Romaniei cu Fondul Monetar International.

AFP noteaza ca prim-ministrul Emil Boc a anuntat, joi remanierea ministrilor de finante si economie, in timp ce tara duce o batalie impotriva crizei economice severe. Ministrul Muncii, alaturi de cel de la Agricultura, Transporturi si Comunicatii a fost de asemenea, concediat.”Consiliul de conducere al Partidului Liberal Democrat (PDL) a aprobat remanierea guvernului”, a declarat Boc.

Demiterea ministrului de finante, Sebastian Vladescu ar putea complica negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) si Uniunea Europeana inainte de plata transelor noi din pachetul lor de salvare de 20 miliarde de euro, avertizeaza analistii.

Vladescu a fost unul dintre negociatorii sefi ai planului de salvare, semnat anul trecut cu creditorii internationali si forta din spatele reformelor care vizeaza reducerea deficitului public. Ministrii demisi sunt susceptibili de a fi inlocuiti de catre membrii de rang inferior ai partidului de guvernamant.

Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu si ministrul Muncii, Mihai Seitan au declarat ca vor fi inlocuiti de catre prim-ministrul Emil Boc, ca parte a unei decizii politice. Vladescu nu a dorit, insa sa comenteze asupra a ceea ce inseamna plecarea sa pentru planurile de punere in aplicare a acordului de imprumut cu Fondul Monetar International, scrie Bloomberg.

Inlocuirea este „dezamagitoare dintr-o perspectiva de piata, dar pretul de a-i da guvernului actual cel putin o sansa de supravietuire, in urma motiunii de incredere este inca amenintat de opozitie”, a declarat Tim Ash, director de cercetare la Royal Bank of Scotland Plc din Londra. „Guvernul a reusit acolo unde ungurii au pierdut pana acum, in ceea ce priveste pastrarea programului lor pe drumul cel bun. In cele din urma, pretul acestei credinte este ca guvernul ar putea cadea in continuare”, a spus Ash.

Guvernul „nepopular” din Romania s-a aflat, joi intr-o stare de agitatie, dupa ce prim-ministrul Emil Boc a concediat sase ministri, in frunte cu ministrul economiei. Popularitatea guvernului a scazut in ultimele luni, din cauza reducerilor de cheltuieli, dar si din cauza nemultumirii presedintelui Traian Băsescu, care joaca un rol cheie in treburile guvernului.

„Problema este daca exista vointa politica de a face reduceri de personal.”, a declarat David Oxley, economist al Capital Economics din Londra pentru Associated Press.

Instabilitatea politica a afectat Romania in ultimul an inainte de alegerile prezidentiale, in urma carora Traian Basescu a castigat un nou mandat. Guvernul anterior Boc s-a prabusit anul trecut, fapt ce a condus la suspendarea temporara a acordului statului roman cu FMI.​

Reuters noteaza ca demiterea ministrului de finante Vladescu nu va ameninta acordul de 20 miliarde de euro al statului roman cu FMI, potrivit analistilor.

Vladescu, insa a primit numeroase critici din partea investitorilor din mediul de afaceri din Romania, inclusiv din cauza schimbarilor frecvente in legislatie, lipsei de transparenta sau birocratiei.

Concedierea este putin probabil sa aiba un impact major asupra acordului Romaniei cu FMI-ul, spun analistii, deoarece guvernul isi va mentine angajamentul in ceea ce priveste masurile de austeritate necesare pentru a reduce deficitul bugetar.

„Continuitatea ar fi fost o idee mai buna … dar decizia de reducere a cheltuielilor se face de catre primul ministru, nu de catre ministrul de finanţe. Acest lucru ar putea avea un impact usor negativ asupra leului, deoarece ar putea fi vazut ca sporind tensiunea de pe scena politica, dar acest lucru nu a fost neasteptat”, a declarat Vlad Muscalu, analist la ING Bank in Bucuresti.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro