Banca Națională a României a publicat la finalul lui iunie Raportul Anual pe 2025, pe care, conform cutumelor, l-a înaintat către Parlament. E un document care avertizează că suntem într-o situație vulnerabilă.
Ce se întâmplă în industria IT din România.
Ce probleme va avea cea auto.
Cum arată propunerea instituției conduse de Mugur Isărescu în fața schimbărilor tech globale.
Timp de trei decenii, România a avut un plan simplu și care a funcționat: primim fabrici străine, facem piese de schimb și software ieftin, exportăm, creștem. Nu era un model de invidiat, dar livra rezultate. Salariile au crescut. Orașele s-au modernizat. Distanța față de Occident s-a mai redus.
Dar acest salt este acum în pericol.
Raportul BNR pe anul 2025 este un document explicit, în care banca spune, pe scurt, că acest plan se apropie de capătul său. Nu din cauza unei crize, ci pentru că lumea s-a schimbat.
Iar România riscă să rămână cu un motor de creștere proiectat pentru o lume care nu mai există, se arată în Raportul anual al Băncii Naționale.
Înaintea publicării acestui raport, mai mulți economiști șefi ai marilor bănci comerciale, atrăgeau atenția asupra aceluiași lucru.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
România e prinsă într-o capcană pe care și-a construit-o singură – a crescut rapid consumând și îndatorându-se, nu producând și inovând, iar acum vine factura vine, a explicat economistul șef al BCR, Ciprian Dascălu, la conferința Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR ).
România nu mai e suficient de ieftină ca să concureze cu economiile emergente, dar nici suficient de inovatoare ca să concureze cu cele avansate. Un blocaj clasic, explica la aceeași conferință economistul șef al BRD, Florian Libocor.
Consumăm ca europeanul mediu, dar producem ca acum 10 ani, avertiza economistul șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru
România nu mai poate conta doar pe rolul de furnizor de costuri mici în lanțurile globale, mai arată Raportul anual al Băncii Naționale. Pentru a evita stagnarea sau pierderea competitivității, economia trebuie să urce spre activități cu valoare adăugată mai mare, bazate pe tehnologie, capital intelectual și capacitate instituțională solidă
Industria auto este vulnerabilă deoarece România este puternic integrată în lanțurile de producție legate de motoarele cu combustie internă, iar trecerea la vehicule electrice reduce numărul de componente și, implicit, nevoia de anumite capacități productive dezvoltate până acum.
Sectorul IT este vulnerabil deoarece mare parte din dezvoltarea lui s-a bazat pe outsourcing și pe avantajul salarial, nu pe controlul asupra proprietății intelectuale, platformelor sau infrastructurii digitale; AI generativă poate automatiza multe activități standardizate din acest sector.
Schimbarea globală merge de la eficiență și cost minim către reziliență, securitate economică și suveranitate tehnologică, ceea ce favorizează economiile care controlează tehnologii critice, date, baterii, minerale și infrastructură digitală.
România are deficite structurale care îi reduc șansele de adaptare: subfinanțarea cercetării, infrastructură energetică și de transport insuficientă, ecosisteme industriale slabe și capacitate instituțională limitată.
Soluția propusă de BNR nu este protecționismul, ci o politică industrială activă orientată spre inovare, export, R&D, transfer tehnologic, infrastructură și formare de competențe avansate,
Pilonul întâi: mașinile
O bună parte din exporturile românești merg în industria auto europeană, mai ales în cea germană. România nu produce mașini complete în cantități mari – produce piese, componente, subansamble. Mii de oameni lucrează în fabrici care fac exact genul de lucruri de care ai nevoie pentru un motor cu benzină sau motorină.
Problema: mașinile electrice au nevoie de mult mai puține astfel de piese. Un motor electric are câteva sute de componente mobile. Unul cu combustie internă are câteva mii. Tranziția la electric înseamnă, concret, că o parte din ceea ce produc fabricile românești nu va mai fi necesară. Clientul principal – industria auto germană – este ea însăși în dificultate, prinsă între costurile ridicate ale energiei europene și competiția chineză, care a produs anul trecut aproape 16 milioane de mașini electrice și a devenit cel mai mare exportator net din lume în acest segment.
BNR avertizează că pentru economii ca România, integrate în aceste lanțuri de producție mai degrabă la mijloc și la bază, există un risc real de a deveni redundante – adică de a produce lucruri de care piața nu va mai avea nevoie.
Pilonul doi: IT-ul
România a devenit, în ultimele două decenii, un furnizor important de servicii IT. Programatori buni, salarii sub nivelul Vestului, orașe universitare cu forță de muncă tehnică. Multinaționalele au venit, au angajat, au plătit. IT-ul a ajuns să reprezinte o pondere semnificativă din exporturile de servicii și din veniturile clasei de mijloc urbane.
Dar și aici există o problemă de fond: România exporta, în principal, muncă – nu idei. Programatorii români scriau cod la comandă, testau aplicații, rezolvau probleme tehnice specificate de alții. Platforma, produsul, proprietatea intelectuală rămâneau în altă parte.
Inteligența artificială atacă exact acest model. Spre deosebire de automatizarea anterioară, care elimina muncă fizică repetitivă, noile sisteme AI sunt din ce în ce mai bune la exact ce făcea sectorul IT românesc: scris cod la specificații, testat software, produs documentație tehnică. Nu este vorba de știință-ficțiune – este deja o realitate care schimbă cererea globală pentru tipul de servicii pe care România le vinde.
România are exporturi IT mari și aproape zero proprietate intelectuală. Vinde efort, nu invenții. Când efortul se automatizează, rămâi cu mai puțin de vândut.
De ce contează asta acum
Cele două sectoare care au susținut convergența economică a României – auto și IT – se confruntă simultan cu transformări care nu sunt crize temporare, ci schimbări permanente ale logicii economice globale.
În plus, lumea în general s-a schimbat. Pandemia, războiul din Ucraina, tensiunile comerciale dintre SUA și China au arătat că dependența de lanțuri de producție globale complexe este riscantă. Marile economii și-au dat seama că eficiența nu este singurul criteriu – securitatea aprovizionării, controlul tehnologiilor critice și reziliența contează la fel de mult. Drept urmare, țările mari repatriază producție, investesc masiv în propriile industrii și preferă parteneri de încredere geografic și politic.
Aceasta ar putea fi o oportunitate pentru România – apropierea de piețele occidentale, apartenența la UE și NATO, prețuri energetice încă competitive. Dar BNR este explicit: oportunitatea nu se materializează de la sine.
Ce lipsește
România cheltuiește pe cercetare și dezvoltare aproximativ 0,4% din PIB. Media europeană este de cinci ori mai mare. Polonia și Cehia cheltuiesc de patru-cinci ori mai mult decât România ca procent din economie. Nu există ecosisteme industriale de înaltă tehnologie. Infrastructura – drumuri, rețea energetică, conexiuni digitale – rămâne subdezvoltată. Iar capacitatea statului de a absorbi și administra investiții publice complexe este, în cuvintele BNR, documentat deficitară.
Apartenența la UE ajută – există fonduri europene disponibile, există cadru de securitate, există acces la piețe. Dar banca centrală spune clar: este o condiție necesară, nu suficientă.
Ce ar trebui să se întâmple
BNR propune o reorientare: în loc să rămânem în segmentele de jos ale lanțurilor globale de producție – unde concurăm pe ieftinătate – România ar trebui să urce spre segmente cu valoare adăugată mai mare, unde avantajul competitiv vine din tehnologie, competențe și proprietate intelectuală.
Concret: mai mulți bani pentru cercetare, industriii legate de tranziția energetică, apărare și infrastructură digitală, firme românești capabile să creeze produse proprii și să le vândă la scară, și investiții susținute în formarea de competențe tehnice avansate.
Nimic din toate acestea nu se poate face într-un mandat de guvernare. Tocmai aceasta este problema de fond pe care BNR o pune pe masă, fără să o numească explicit: România are nevoie de o strategie care să dureze mai mult decât un cabinet, dar nu are, deocamdată, capacitatea instituțională – și nici stabilitatea politică – să o construiască.
Ce riscăm dacă nu facem nimic
Celelalte țări din regiune – Polonia, Cehia, Ungaria – au aceleași presiuni, dar au investit mai devreme și mai consistent în capacități tehnologice. Dacă reconfigurarea globală a producției aduce noi fabrici și centre de inovație în Europa Centrală, ele vor merge mai degrabă acolo decât la noi.
BNR închide documentul cu o concluzie care, venind de la o instituție cu limbaj în mod obișnuit prudent, sună aproape ca un semnal de alarmă: fără progrese concrete, riscul de a rămâne în urmă față de vecinii noștri din regiune este semnificativ și „probabil persistent”.
„Probabil persistent, tradus din limbaj de bancă centrală înseamnă că dacă nu schimbăm ceva fundamental, decalajul față de Polonia sau Cehia nu doar că nu se va mai închide. Se va mări.
