Sari direct la conținut

Romanii din Timoc cer din nou retragerea ambasadorului Romaniei de la Belgrad

HotNews.ro

Romanii din Timoc au cerut, luni, la Universitatea de Vara de la Izvoru Muresului, pentru al treilea an consecutiv, retragerea ambasadorului Romaniei la Belgrad, Daniel Banu, si a consulului din Zaicear, Iulian Nitu, pe care ii acuza ca promoveaza o „politica antiromaneasca”, anunta Mediafax.

Presedintele Partidului Neamului Romanesc (PNR) din Serbia, Predrag Balasevic, a declarat, luni, la Universitatea de Vara de la Izvoru Muresului, judetul Harghita, ca romanii din Timoc trec de ani de zile printr-o perioada grea, intrucat, de-a lungul istoriei, romanii de acolo au fost lasati sa se lupte singuri pentru pastrarea identitatii, limbii si culturii romanesti in zona.

Balasevic a afirmat ca problemele „grave” ale minoritatii romanesti pot fi rezolvate doar printr-o „sustinere clara” din partea politicienilor de la Bucuresti, care ar determina Belgradul sa respecte legea privind conservarea si promovarea identitatii lor etnice.

„Problema romanilor din Timoc este mare si noi nu o putem rezolva, deoarece nu avem semnale clare si o sustinere clara de la Bucuresti, de unde Belgradul sa inteleaga ca trebuie sa faca mai mari eforturi in Timoc si sa respecte legea prin care noi, romanii, sa avem dreptul la scoala, la biserica, la mass-media. Atunci cand politicienii romani de la Bucuresti vor spune colegilor de la Belgrad ca drumul Serbiei in UE este prin Timoc, in Romania, asa cum fac croatii pentru minoritatea lor in Serbia, asa cum fac bulgarii si altii, atunci Belgradul va intelege ca trebuie sa ne respecte drepturile. Din pacate, noi nu auzim asta de la politicienii romani. Eu am fost prezent la intalnirea dintre premierul sarb si premierul roman, la Bor, in Serbia, unde am auzit de la domnul Ponta ca Romania sprijina Serbia in drumul spre UE neconditionat. Cand spuneti asta sarbilor, inseamna ca ei pot face ce vor. Asta este grav pentru noi”, a declarat Predrag Balasevic.

Liderul PNR a reclamat, de asemenea, dezinteresul si politica antiromaneasca promovata de institutiile romanesti care ar trebui sa se ocupe de problemele romanilor din Timoc, care au cerut, pentru al treilea an consecutiv, retragerea ambasadorului Romaniei la Belgrad, Daniel Banu, si a consulului Romaniei din Zaicear, Iulian Nitu.

„Am trimis scrisori, am discutat si cu fostul ministru de Externe (Titus Corlatean – n.r.), oriunde avem posibilitatea spunem ca acesti domni din Serbia fac o politica antiromaneasca, eu cred ca este si o politica antiromaneasca pentru romanii din Timoc, este antiromaneasca si pentru statul roman. Ei ne divizeaza in romani si in vlahi, ei creeaza noi lideri, noi organizatii neguvernamentale politice, creeaza romani adevarati – nu stiu, daca noi nu suntem romani, ce suntem atunci?”, a spus Balasevic.

Potrivit acestuia, cu ocazia vizitei presedintelui Klaus Iohannis in Serbia, din luna iulie, la intalnirea cu comunitatea romaneasca din Banatul sarbesc si din Timoc au fost invitate numai persoane care, „in complicitate cu unele institutii din Serbia”, lucreaza impotriva comunitatii romanesti.

„Au fost invitati oameni, deputati, care sunt de origine romana vlaha si care in comunitatea noastra fac politica antiromaneasca, ei s-au intalnit cu presedintele Romaniei. Nu au fost chemati oamenii care intr-adevar lupta pentru romanism in Timoc”, a precizat presedintele PNR din Serbia.

El a mai spus ca politicienii romani trebuie sa faca schimbari in sistemul de colaborare al Departamentului politici pentru romanii de pretutindeni cu asociatiile romanesti din diaspora, care „nu functioneaza”, pentru ca, in caz contrar, romanii din Timoc isi vor pierde identitatea.

„Este o problema cu sistemul, care nu functioneaza. Incercati sa schimbati ceva, aveti o decizie prin care puteti sa hotarati, pentru ca predecesorii vostri nu au facut sau au facut prea putin pentru noi. Unii ne-au incurcat, unii nu ne-au ajutat, timpul trece si, asa cum a spus parintele Boian, o sa ajungem in secolul XXI sa ne pierdem identitatea noastra, pe care am pastrat-o printr-un miracol pana in prezent. (…) Eu nu pot sa inteleg altceva decat un dezinteres total al clasei politice romanesti fata de noi, daca noi la toate evenimentele unde am fost am vorbit despre asta si nu am vazut niciun rezultat”, a mai spus presedintele PNR din Serbia.

Anul trecut, fostul ministru de Externe Titus Corlatean, caruia asociatiile romanilor din Valea Timocului i-au solicitat rechemarea consulului general de la Zaicear, sustinea ca nu exista motive ca diplomatilor romani sa li se aduca invinuiri ca ar promova o politica „antiromaneasca si pro-sarbeasca”.

„Eu cunosc mai in profunzime complexitatea subiectului si pot sa o spun public foarte clar: niciun diplomat roman de nicaieri, nici ambasadorul, nici consulul general, nu exista motive ca ei sa fie acuzati de atitudini antiromanesti, subliniez. Ca sunt neintelegeri, ca sunt alte aspecte care trebuie clarificate, da, si le voi clarifica impreuna cu cei interesati”, spunea Corlatean la acea vreme.

La Complexul Sportiv National Izvoru Muresului a inceput, luni, a XIII-a editie a Univeritatii de Vara „Romania si romanii de la frontiera Uniunii Europene si NATO”, la care sunt asteptati, intre altii, fostul presedinte Traian Basescu, liderul Partidului Social Romanesc, Mircea Geoana, si presedintele Fundatiei Miscarea Populara, Cristian Diaconescu.

La Universitatea de Vara participa 80 de lideri de asociatii romanesti, personalitati marcante din comunitatile romanesti din vecinatatea Romaniei si diaspora.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro