„Românii nu se bucură de viață”. Ce a remarcat la noi o nepaleză din Himalaya care a venit ca bonă, dar și-a deschis un restaurant în București
Laila Tamang este una dintre zecile de mii de femei din Nepal care lucrează în România. Ea a venit aici ca bonă, dar a ajuns să-și deschidă un restaurant nepalez împreună cu angajatorii săi. „Chiar dacă viața din România pare mai ușoară, aveți tendința de a o complica lucrurile mai mult”, spune femeia.
Anul 2024 este al treilea consecutiv în care numărul vizelor aprobate pentru lucrători străini este de peste 100 de mii, iar 45 % din noua forță de muncă din România provine din Nepal și Sri Lanka.
Impactul acestor oameni asupra societății românești este deja vizibil: de exemplu, în București au apărut multe restaurante cu specific nepalez sau srilankez, care sunt apreciate, atât de localnici, cât și de migranți.
Laila Tamang este una dintre tinerele din Nepal care și-au găsit o viață mai bună în România. Ea a ajuns în București în noiembrie 2022 pentru un job de bonă. Angajatorii ei sunt un cuplu din Capitală, Adriana și Cătălin Cojocaru, care aveau nevoie de cineva care să aibă grijă de fiul lor Dominic.
„Am încercat mult să găsim o bonă din România, dar a fost imposibil. Fie cereau foarte mulți bani pentru ce ofereau, fie pur și simplu nu am simțit căldura omului care urma să stea cu copilul nostru”, povestește pentru HotNews.ro, Adriana Cojocaru.
Tot ea spune că a apelat la serviciile unei bone din Nepal la recomandarea unor prieteni, deoarece cultura nepaleză îi învață pe oameni să fie veseli și buni.
„Cu Laila a fost chimie încă de la interviul video pe care l-am avut, zâmbea foarte mult, vorbea foarte bine engleza, a contat foarte mult și că lucrase într-o grădiniță Montessori în Nepal, deci venea și cu multă experiență acumulată”, mai spune Adriana.
„De când ne-am întâlnit la aeroport am început să vorbim despre Nepal, în prima fază eram curioși de salariile de acolo și de motivul pentru care ai vrea să lucrezi în România. Un funcționar bancar, care este bine văzut în societate, câștigă undeva la 150 de dolari/ lună în Nepal. După care am ajuns acasă și am aflat ce înseamnă etică în muncă și proactivitatea pură”, continuă angajatoarea Lailei.
Fiind pasionată de mâncare, Adriana a rugat-o pe Laila să gătească împreună preparate tradiționale nepaleze și prima oară au făcut chiar „momo steamed”.
„Am început să căutăm ingrediente și mai ales condimente tradiționale și am găsit în București un Nepali Food Market, undeva pe Ștefan cel Mare. Moment în care gustul a fost desăvârșit, noi ne-am îndrăgostit iremediabil”, mărturisește Adriana.
Cum a apărut ideea unui restaurant nepalez
Adriana și Cătălin și-au dorit să-i ofere mult mai mult Lailei în schimbul a tot ce le oferea ea lor, astfel le-a venit ideea de a încerca să-i aducă familia mai aproape:
„Ei au în Nepal un spațiu de cazare în munți, la trei ore de Kathmandu, în care primesc turiștii ce explorează Himalaya, îi cazează și, cel mai important, le gătesc zilnic. Așa s-a născut ideea de restaurant nepalez”, spune Adriana.
Cei doi români aveau deja o afacere, un showroom de finisaje premium în București, și deci experiență în domeniul antreprenorial. Costurile pentru restaurantul nepalez au fost de 50.000 de euro.
MoMo Bucharest a fost inaugurat pe 1 martie în Floreasca, iar de atunci a devenit rapid unul dintre restaurantele din București la mare căutare, în weekend fiind chiar sold out.
„Cu ajutorul Lailei am ajuns la Zoone Didi, bucătarul șef de la MoMo, un om dedicat cu o mare pasiune pentru gătit. Apoi lucrurile au luat avânt și am reușit să formăm o echipă foarte faină, iar implicare Lailei vine pe mai multe direcții: tasting menu, marketing și comunicarea cu echipa”, mai explică Adriana.
„Am investit mult în spațiu, pentru că ne-am dorit să aducem o mică parte din vibe-ul din Nepal în București. O mare parte din decorațiunile și vasele în care servim sunt din Nepal. Am vrut un spațiu frumos, relaxat, în care să servim o mâncare de care noi ne-am îndrăgostit. Dar se pare că ceea ce am apreciat noi, au apreciat și alții.
Suntem abia la început și chiar ne bucurăm de etapa asta. Sunt foarte multe lucruri de pus la punct, avem multe de învățat de la această industrie și ea de la noi, dar poate cu ceva noroc vom recupera investiția inițială în 12-18 luni. Mai important este să reușim finalizarea actelor pentru Sangit, iubitul Lailei, și Bickas, fratele, și să ne atingem scopul principal”, spune Adriana.
Cât de greu este să aduci în România oameni din Nepal
Adriana mai mărturisește că pentru recrutarea forței de muncă din afară, nu te poți descurca singur, ci este nevoie de suportul unei agenții care e specializată în așa ceva.
„Cetățenii străini vin doar în baza unui interviu și în baza unei vize de muncă, iar aceasta vine doar după ce documentația este completă, compania este eligibilă și primește acordul Inspectoratului General pentru Imigrări”, dezvăluie Adriana.
Laila a ajuns în România la aproape șase luni de când Adriana a avut primul interviu cu ea. Astfel, a crezut că și în cazul familiei Lailei va fi un proces similar.
„Ne-am înșelat. Acum lucrurile s-au schimbat, atât legislativ, cât și din punct de vedere al timpului de așteptare”, adaugă Adriana.
Ea mai speră ca în timp să devenim mai toleranți ca popor. Până să aibă angajați străini nu-și dăduse seama de gradul de discriminare cu care aceștia se confruntă.
„Ne-am lovit de refuzuri multiple atunci când am vrut să închiriem un apartament pentru ei, dar și în alte situații în care ne-am dorit să le facilităm accesul la traiul de aici. Este frustrant să vezi cum sunt tratați în viața de zi cu zi, cât de puțin le dăm versus ce primim de la ei. Nu e corect să ne folosim de forța lor de muncă, dar să nu îi integrăm în societate.”
„Sunt din Himalaya, casa noastră este înconjurată de munți și râuri”
Nepaleza Laila Tamang. FOTO: Arhiva personală
Laila Tamang are 24 de ani și a călătorit aproape 5500 de kilometri pentru a ajunge în București pentru un job de bonă. Un drum dus-întors București – Kathmandu costă între 1000 și 1500 de euro și durează între 11-20 de ore, în funcție de companiile aeriene sau de perioada din an. Nu este ușor pentru un nepalez să vină să lucreze în România.
„Mutarea nu făcea parte din planul meu, dar am avut ocazia să lucrez ca bonă. M-am gândit, de ce să nu profit de ea, din moment ce îmi plac atât de mult copiii? Evident, am făcut-o pentru a avea un viitor mai bun. Dar a fost o adevărată provocare să stau departe de familie și prieteni și să mă adaptez la un loc nou, cu oameni și familii noi. Mi-a luat mai mult de o lună.”, povestește Laila.
Laila descrie viața din Nepal ca fiind plăcută, pentru că petrecea timp de calitate cu familia ei. „Eu sunt din Himalaya, unde casa noastră este înconjurată de munți, dealuri, verdeață și râuri, foarte aproape de granița cu Tibetul”, spune ea. Apoi completează că nepalezii aleg să-și părăsească țara în căutarea unei vieți mai bune.
„Aveți tendința de a vă complica viața”
Ajunsă în România, Laila spune că a observat imediat că oamenii sunt drăguți și prietenoși, dar și că Bucureștiul arată mai bine decât se aștepta.
„Aveți o mai mare libertate de exprimare și puteți lua propriile decizii. În Nepal, până la o anumită vârstă, trebuie să te consulți cu familia ta și să obții aprobarea acesteia. Însă, voi nu sărbătoriți la fel de des și se pare că nu vă bucurați de viață.
În Nepal, avem multe festivaluri și multe motive pentru a împărtăși bucuria cu cei din jurul nostru în fiecare zi. Chiar dacă viața de aici, din România, pare mai ușoară, se pare că aveți tendința de a o complica mai mult”, adaugă Laila.
Alte lucruri pe care ea le-a observat imediat sunt că „oamenii de aici mănâncă multă brânză și unt”, dar și că „par a fi cam supărați tot timpul”.
Am întrebat-o pe Laila cum de a ajuns să gătească împreună cu angajatorii ei. Spune că la început ei i-au oferit mâncare românească, iar unele dintre preparate i-au plăcut mult.
„Cu toate acestea, întotdeauna mi-era poftă de mâncare nepaleză. Mi-au furnizat toate ingredientele de care aveam nevoie, deoarece voiam să le pregătesc un alt fel de mâncare pentru a le oferi un gust diferit față de mesele lor zilnice. Primul fel de mâncare pe care l-am pregătit a fost momo. Apoi, am pregătit multe rețete diferite pentru prieteni și familie pentru a împărtăși aromele culinare din Nepal”, povestește Laila.
Decizia familiei Cojocaru de a deschide un restaurant nepalez a fost o mare surpriză pentru Laila și o bucurie enormă, pentru că va putea fi împreună cu familia ei și vor avea mâncare nepaleză în fiecare zi. În întreaga afacere, la început Laila a fost consultant pentru meniu, decorațiuni și pentru atmosfera ce urma să o aibă restaurantul.
„Încorporarea aromelor și tehnicilor tradiționale nepaleze într-un mod care să atragă clienții români poate fi fascinantă, deoarece necesită crearea unei fuziuni de tradiții culinare. Pentru unele feluri de mâncare, oferim informații despre ingrediente și felul în care sunt preparate.
Suntem întotdeauna deschiși să împărtășim poveștile și tradițiile din spatele mâncării. Unii oameni se tem să încerce mâncarea pentru că se gândesc că va fi prea picantă. Pentru cei care doresc ca mâncarea să fie mai picantă, adaptăm rețetele pentru a găsi un echilibru. În plus, conceptul de a sta pe jos pentru a mânca în mod tradițional poate fi puțin dificil pentru unele persoane”, mai povestește Laila.
Pe contul de Instagram al restaurantului, Laila apare și în câteva clipuri în care dezvăluie lucruri interesante despre cultura nepaleză.
„Scopul meu este să educ mai mulți oameni despre cultura, tradițiile, locurile, mâncarea și multe alte aspecte ale Nepalului. Am avut primul nostru eveniment – Nepali Nights, la Momo, și a fost un mare succes. Așadar, vor urma și altele în viitorul apropiat”, mai spune fata.
INTERVIURILE HotNews.ro