Roncea spune ca Rosca Stanescu i-a povestit cum au pus la cale „oligarhii de presa” ‘eliminarea’ lui Basescu
Victor Roncea, seful Departamentului politica externa a ziarului „Ziua”, afirma ca directorul Sorin Rosca Stanescu i-a povestit despre o intelegere secreta pe piata media a Cartelului oligarhilor de presa de eliminare a sustinatorilor lui Traian Basescu.
Roncea a facut aceste afirmatii dupa ce, sustine el, Sorin Rosca Stanescu i-a cerut demisia pe motiv de atitudine pro-Basescu. Un alt ziarist, Catalin Avramescu, de data aceasta editorialist la „Cotidianul”, acuza conducerea ziarului ca a intrerupt colaborarea cu el pe motive politice.
Strategie concertata
Saptamana trecuta, Victor Roncea, totodata presedinte al Asociatiei Civic Media, a semnat o initiativa de sustinere a presedintelui suspendat Traian Basescu. Ulterior, Sorin Rosca Stanescu, sustine ziaristul, i-a cerut demisia din cauza optiunii politice exprimate public.
„Mi s-a solicitat depunerea demisiei in cursul zilei de vineri ca solutie a despartirii fara scandal si cu eventualitatea angajarii intr-un alt ziar din cadrul trustului SOV, unde se joaca sceneta sustinerii lui Traian Basescu, respectiv „Cotidianul””, scrie Roncea intr-o scrisoara catre ziaristi.
„Ideea de a izola ziaristii aflati in raspar cu planurile din umbra ale mogulilor de presa intr-una sau maximum doua publicatii de mica anvergura face parte, de altfel, dintr-o strategie de eliminare a sustinatorilor lui Traian Basescu din viata publica”, continua el.
„Mi s-a comunicat ca daca nu ma voi supune voi fi oricum in imposibilitatea de a mai practica jurnalismul pentru ca pe piata media functioneaza o intelegere secreta a cartelului oligarhilor de presa”, a mai spus ziaristul.
„Nu am ce sa comentez, intrebati-l pe el sa va explice despre „intelegerea secreta a cartelului oligarhilor din presa””, a declarat Sorin Rosca Stanescu.
„Poate sa faca ce vrea: daca vrea sa ramana, sa ramana. Eu nu l-am dat afara. Sa sacrifici jurnalismul, indiferent pentru ce, e o greseala. E o greseala sa faci actiune civica in favoarea politicii”, a continuat Rosca Stanescu.
Conspiratia cartelului oligarhic
Roncea: „Motivul e sustinerea lui Basescu”
EVZ: Scriai in mailul trimis colegilor din presa ca Rosca Stanescu te-a avertizat in legatura cu „Cartelul oligarhilor de presa” de pe piata media. Despre ce e vorba?
Victor Roncea: El consta in concentrarea simpatizantilor lui Basescu si a vocilor critice la adresa oligarhiei in „Evenimentul zilei” si „Cotidianul”. Conditia numarul unu era ca, daca tac si nu fac scandal, el imi aranjeaza un transfer la „Cotidianul”. Fratele meu a fost dat afara de la „Atac” acum doua luni pe acelasi motiv.
A scris un editorial in care relata despre legaturile dintre moguli de presa ca Vintu, Patriciu si Voiculescu si despre afacerile lor cu petrol in Rusia, dintre companii ca Lukoil si Petrom. L-au concediat si acum se afla in proces cu ziarul. Lui i-au propus un transfer la „Cotidianul”.
Conditia numarul doi e ca, daca nu-ti convine prima varianta si alegi sa nu taci si sa nu te transferi, nu mai esti primit in institutiile de presa ale lui Vintu, Patriciu si Voiculescu. Este o conspiratie, acest Cartel oligarhic, cu care m-a amenintat.
Am primit o situatie a amenzilor tale din ultimul an? Pe ce motive ai fost sanctionat?
M-a amendat pe tot felul de pretexte, ca de exemplu faptul ca nu am dat o stire de pe o sursa internationala la care aveam acces numai prin abonament platit, pe care noi nu il aveam. Dar pana la urma motivul e acelasi, adica sustinerea lui Basescu.
M-a amendat mai intai cu 30% din salariu, iar apoi cu 15%. Pentru ca amenzile nu erau regulamentare, a trebuit sa le imparta pe cate trei luni. Nu mi-am primit banii nici pentru articolele care meritau prime conform normelor din redactie.
Cine te-a anuntat ca esti concediat de la „Ziua”?
Sorin Rosca Stanescu in persoana. Vineri, 20 aprilie, a doua zi dupa ce am trimis prin internet un apel pro-Basescu, m-a sunat si mi-a spus ca nu concepe sa plateasca un om cu aceste viziuni politice. Mi-a spus ca el nu este de acord cu ele. Poate pentru ca in apel am mentionat si oligarhiile din presa, din care poate si Rosca Stanescu simte ca face parte.
Ce vei face in continuare?
Atat avocatii mei, cat si colegii de la COM m-au asigurat ca ma aflu in dreptul meu. Astept sa primesc o decizie oficiala, pentru ca inca nu am primit asa ceva. Cand o primesc, sunt in drept sa actionez in justitie ziarul „Ziua” si sunt convins ca voi castiga.
De ce crezi ca Sorin Rosca Stanescu a apelat la acest gest?
Cred ca dusmania lui fata de Basescu a ajuns la un punct maximal. Poate i-am stricat bucuria din momentul suspendarii cand a vazut ca mai multe organizatii, inclusiv din presa, il sustin pe Traian Basescu.