Rusia a primit rachete balistice Fath-360 din Iran, anunță Antony Blinken. El avertizează că vor fi folosite în Ucraina „în câteva săptămâni”
Rusia a primit rachete balistice din partea Iranului și probabil le va utiliza în Ucraina în câteva săptămâni, a declarat marți șeful diplomației americane, Antony Blinken, avertizând că întărirea cooperării dintre Moscova și Teheran amenință, la nivel mai larg, securitatea europeană, informează Reuters și AFP.
Blinken, vorbind în cadrul unei conferințe de presă la Londra alături de ministrul britanic de externe, David Lammy, înaintea unei vizite la Kiev, a mai anunțat că Washingtonul a avertizat în privat Teheranul că furnizarea de rachete balistice Rusiei ar „constitui o escaladare dramatică” și a spus că noi sancțiuni vor fi impuse ulterior în cursul zilei de marți.
„Rusia a primit în prezent transporturi cu aceste rachete balistice și le va folosi probabil în câteva săptămâni în Ucraina, împotriva Ucrainei”, a declarat Blinken, citând informații despre care a spus că au fost împărtășite aliaților și partenerilor SUA din întreaga lume.
Furnizarea de rachete iraniene permite Rusiei să utilizeze mai mult din arsenalul său pentru ținte care sunt situate mai departe de linia frontului din Ucraina, a mai spus Blinken.
El a precizat că zeci de militari ruși s-au antrenat în Iran folosind rachetele Fath-360, care au o rază de acțiune de 120 de kilometri (75 de mile).
„Această evoluție și cooperarea în creștere dintre Rusia și Iran amenință securitatea europeană și demonstrează modul în care influența destabilizatoare a Iranului depășește cu mult Orientul Mijlociu”, a adăugat secretarul american de stat.
„Noul președinte și ministrul de externe al Iranului au declarat în mod repetat că doresc să restabilească angajamentul cu Europa. Ei doresc să beneficieze de reducerea sancțiunilor. Acțiuni destabilizatoare precum acestea vor obține exact contrariul”, a mai afirmat șeful diplomației americane.
Rusia face, de asemenea, schimb de tehnologie cu Iranul, inclusiv în domeniul nuclear, a adăugat el.
Sancțiunile americane suplimentare împotriva Iranului vor viza compania aeriană Iran Air și se așteaptă ca și alte țări să anunțe noi sancțiuni, a precizat Blinken.
Blinken și ministrul britanic de externe, David Lammy, au declarat că vor merge împreună „în această săptămână” în Ucraina, în prima astfel de vizită comună din ultimii ani.
„Suntem cei mai apropiați aliați, așa că sunt încântat că vom călători împreună, demonstrând angajamentul nostru față de Ucraina”, a declarat Lammy.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro