Sari direct la conținut

Rusia atacă pe toate fronturile, dar a avut cea mai neagră zi a războiului. Câți soldați a pierdut ieri, potrivit ucrainenilor

HotNews.ro
Rusia atacă pe toate fronturile, dar a avut cea mai neagră zi a războiului. Câți soldați a pierdut ieri, potrivit ucrainenilor
Soldați ruși în Ucraina: Russian Defense Ministry Press Service / AP / Profimedia

Rusia a pierdut luni 1950 de soldați, un bilanț zilnic record, potrivit estimării transmise marți de armata ucraineană, acest număr mare venind în contextul în care forțele Moscovei presează atât pe frontul de est, cât și în regiunea rusă Kursk contra trupelor ucrainene instalate acolo.

Numărul militarilor ruși uciși sau răniți în războiul din Ucraina care a ajuns marți la ziua 993 a urcat astfel la 712.610. De notat că armata ucraineană nu precizează clar la ce se referă această estimare, dar consensul general este că e vorba de militarii ruși morți sau răniți pe front. Estimarea ucraineană este în linii mari similară cu cele făcute de țările occidentale.

De subliniat că este a doua zi consecutivă cu un bilanț negru record pentru armata rusă, după ce duminică a pierdut aproximativ 1770 de soldați, potrivit estimării Kievului.

Anterior, cea mai neagră zi a războiului pentru forțele de invazie rusești fusese 13 mai, cu 1740 soldați uciși sau răniți.

Potrivit estimării ucrainene, armata rusă a avut luni și pierderi mari de echipamente militare: 23 de tancuri, 81 alte blindate de luptă, 38 de tunuri, 68 diferite vehicule și 6 echipamente speciale.

Șeful forțelor armate britanice, amiralul Tony Radakin, a declarat duminică la BBC că forțele ruse au avut în octombrie cele mai mari pierderi de la începutul războiului, cu o medie zilnică de aproape 1.500 de soldați.

Potrivit ucrainenilor, Rusia este capabilă să aducă în forțele sale până la 30.000 de soldați în fiecare lună. Cifrele furnizate de Kiev sugerează că Moscova pierde ceva mai mulți militari de atât în fiecare lună.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro